Vârstincii ne sunt superiori. Majoritatea la retardare mentală

Tot văd în ultima vreme apologeți care iau apărarea pensionarilor fără IQ și dinți care s-au dus la Cotroceni să urle la Marele Mut să le respecte votul în timp ce ei îi cer demisia, deși ăla are mai multe voturi ca tot PSD-ul pulii la un loc. Și am dat peste o astfel de postare, a unui neica nimeni, și la mine pe perete. Așa că am luat-o să-i explic de ce mănâncă omul căcat afirmând că absolut toți vârstnicii ne sunt superiori.

– nu sunt fascisti, adica nu cred despre tine ca trebuie sa mori fiindca le incurci lor viata, desi uneori le-o-ncurci;

Să moară mă-ta? Și ăia care urlau pe la demonstrațiile Noua Labă că tre să moară toți homosexualii, evreii și mai știu eu care? Cu jegurile alea naționaliste până în gaura dintre buci ce faci?

-te tolereaza si spera ca esti destept, doar ca n-ai apucat sa o dovedesti, chiar daca tu n-ai auzit de Socrate si nici de scoala de gandire germana, de care nici n-ai sa auzi vreodata, ca nenorocitii astia nu pun d-astea pe YouTube;

Nici ei, îm mafrea lor majoritate nu au auzit de Socrate, Platon, Epicur. Și nici de Youtube, unii dintre ei. Crezi că dacă ai 10% educați asta îi face și pe ceilalți automat culți? Suge-o!

– pazesc Lumea pentru tine, ca sa ti-o dea moca intr-o zi, sperand ca n-ai s-o arunci in aer;

Da… Sigur. Au păzit-o și în 90, când au venit minerii și au bătut tot ce mișca și avea înfățișare de intelectual, și în 90 când au votat un jeg KGB-ist la conducere, și în 92 când au votat la fel, același jeg. Să mi-o dea moca? Nu coaie, eu muncesc amu să îndrept cretinismele lor.

– nu vor nimic de la tine, ca oricum n-ai ce sa oferi, preferand sa se minta singuri, din iubire neconditionata;

Nu, deloc nu vor nimic. Vor respect deși nu îl merită, vor să fie întreținuți, vor chestii moca date de stat din banii ălora care plătesc taxe. Dar ei nu vor absolut nimic de la nimeni. Numai că au impresia că, prin prisma vârstei, li se cuvine totul, oricând.

– stiu sa adune si sa inmulteasca, folosind ( incredibil !!!) pixul;

Coaie, orice elev de clasa a 4-a știe asta. Nu e nici o scofală. Sau, cu alte cuvinte, unii deintre ei cam atât mai știu face.

– «dak» tu «crz» ca «2na» se scrie asa, ei scriu «doina» ca pe vremuri, in limba romana;

Cele 2000 de persoane care s-au postat cu afișe în fața Cotroceniului au dovedit irefutabil nivelul de gramatică pe care îl au în posesie. Cât un copil de clasa a 3-a crescut în codru, educat la aceiași școală cu ursul.

– stiu mai mult de doua sute de cuvinte, pe care le folosesc fara sa se scarpine in cap si fara sa se traga de fermoarul de la blugi;

Am văzut. Cuvintele lor preferate: binomul, corporațiile, soroș… deși habar nu au ce sunt alea și cum se folosesc. Da, chiar au dovedit. Vocabularul lor se reduce la frazele sforăitoare debitate de pseudo-jurnaliștii A3 și RTV.

– inteleg cum functioneaza lucrurile, fie ca vorbim de motoare ori de robineti;

La fel ca mulți alții dintre noi. Pentru că școală, pentru că fizică, pentru că multe alte motive. Dar nu vor înțelege niciodată, unii dintre ei, cum stă treaba cu un stat de drept în care politicul te lasă dracului în pace. Și nici cum e cu fizica cuantică sau astronomia.

– pot supravietui fara curent, cat vrei tu;

La fel oricare dintre noi. Argument invalid. Aaa, și după o vârstă, fără curent, unii crapă mai repede decât ți-ai închipui.

– stiu unde-s rinichii;

Da, pentru că îi dor. Neinteresant. Nu mă impresionează.

– fac diferenta dintre oi si capre;

Ești bou? Asta o face și un copil de 4 ani crescut la oraș.

– fac mancare, singuri, de cele mai mult ori pentru unul ca tine, fiind gata oricand sa renunte la portia lor pentru ca tu sa fii satul;

Absolut. Și o dovedesc de fiecare dată când un market dă promoții de 20 de lei. Călcându-se în picioare ca ultimele animale. Ăla da altruism, crucea mamei lor…

– platesc taxe, intr-o tara pe care ei au construit-o si pentru care s-au lupta?

Să mori tu că plătesc taxe? Pe ce? Pe pensie?Ești dobitoc sau pur și simplu nu cunoști sistemul de taxe și impozite. Au construit ce? S-a construit în 27 de ani de 3 ori cât în 50 de comunism. Așa că suge-o. Apără ce? Sunt primii care se trag pe cur la fiecare calamitate naturală.

– inteleg ce inseamna libertatea, ca au trebuit sa moara pentru ea, ca sa ai tu de ce sa-ti bati joc, fara sa ai de suferit;

Înțeleg fix o pulă, de aia votează comuniști de fiecare dată. Au ieșit în stradă pentru că le crăpa mațu de foame, nu pentru libertate. Dacă voiau libertate erau în stradă cu multe decenii înainte.

Si cu amenintarile alea cu demonstratiile…
N-ai vrea sa te intalnesti pe strada cu generatia parintilor si bunicilor tai. Aia au vazut multe si au avut adversari redutabili.
Nici n-ai sti ce te-a lovit…

Să moară mă-ta lovită de un vibrator cât un tren? Cine mă? Paraliticii ăia incapabili să stea 2 stații în autobuz, în picioare? Cu ăia mă ameninți?

Așa … și după ce am citit tot textul ăsta am ajuns la o concluzie: dobitocimea care o scris treaba asta tre să fie un nea pensionar frustrat că îl înjură lumea de câte ori ridică câte o pretenție și rage că i se cuvine ceva doar în virtutea vârstei.

Ori vârsta nu îți garantează respectul din partea celorlalți. Când ești prost ești tratat ca un prost, indiferent dacă ai 20 sau 70 de ani. Și nimănui nu îi pasă că tu ai muncit 30 de ani dacă te porți ca o țață nefutută de decenii. Sau ești una.

media-148630880784394600

Un răspuns la „Vârstincii ne sunt superiori. Majoritatea la retardare mentală

  1. haide,fii si tu mai bland! Nu uita ca ‘maretele tari capitaliste’ au datorii publice (dupa atata ‘dezvoltare mareata’!) de ordinul PIB!- in timp ce Romania le are mici! In Austria nu se taie padurile,dar se exploateaza cele din Romania pana la disparitie!- desigur,tot ‘ciuma rosie’ e vinovata,nu?!Dar numai daca stergi trecutul, ca sa poti ulterior afirma tot ce vrei tu! (se facusera miliarde de euro,numai din vanzarea la fier vechi a industriei ‘proaste’ din trecut!). Acum,se trezesc toti,ca naucii,ca nu mai exista dezvoltare! (in afara industriei viciilor,desigur!: alcool,tutun,poate si…’legale’). Caci ar fi trebuit sa apara o imensa ‘piata de desfacere’ in Est!- dar cum sa mai cumpere ceva,daca li se furase totul?! (da,stiu!- minerii au furat!- tocmai fiindca au strigat…’nu ne vindem tara!’).

    Apreciază

Mulțumim pentru feed-back.

close-alt close collapse comment ellipsis expand gallery heart lock menu next pinned previous reply search share star