Sf. Paraschiva, ediția 2015. Sau campionatul național de …

Ia%C5%9Fi%3A+Tragedie+la+pelerinajul+Sfintei+Parascheva.+O+femeie+A+MURIT+%C3%AEn+timp+ce+a%C8%99tepta+la+coad%C4%83_501662Ne apropiem cu pași repezi de campionatul național de pupat ciolane, frecat scutece, carduri și portofele de racle, îmbrânceli, cozi infernale în frig și proști/proaste cărate cu salvarea la spital din cauză că au stat la coadă să pupe „și gura lor niște moaște”.

Exact, vine Sf. Paraschiva, adunătoare de euro a BOR, campioana absolută a babelor cu proteza în portofel, cea aducătoare de mare evlavie politicienilor zilei și de multe voturi celor ce merg la pupat.

Anul trecut lucrurile au mers al naibii de bine pentru BOR, după ce 160.000 de oi au donat BOR cca 250.000 euro. Bine pentru afaceri, nu? Da, dar partea proastă e că, printre cei care au puterea necesară de a sta 2-3 zile la coadă, mai sunt și specimene care, în ciuda recomandărilor medicale, stau ca proastele la coadă până le ia salvarea. Sau cei care stau 2 zile la coadă după care, nedormiți, se urcă la volan să conducă niște sute de kilometri prin drumurile din România. Ca mai apoi să ia un stâlp în brațe și să de-a colțul. Și nu e o problemă că a crăpat ăla, ca șofer, dar a mai trimis 3 oi la spital, că erau cu el în mașină.

moastele-sf-cuv-parascheva_763cc1106c743fAnul acesta se așteaptă o prezență mult mai mare, prognozele trecând de 200.000 de capete. Dacă e să facem un calcul, gândind că fiecare om care trece pe acolo lasă cel puțin 8 lei, pentru o cruce inutilă, sau mai știu eu ce porcărie, ajungem la suma frumoasă de 1.600.000 lei. Face-ți voi calculele în euro, că pe mine mă ia durerea de cap.

Sper, din toată inima, că România va beneficia în zilele campionatului național de lins ciolane de o vreme crâncenă. Nu pentru că asta va reduce numărul participanților. N-o va face. Dar vreau eu să am satisfacția aia demonică, atunci când voi vorbi cu oameni care s-au întors și suferă de pe urma frigului, să îi întreb de ce nu se duc să mai apeleze odată la sfântă, că poate îi vindecă. Că pe alea care au dat deja colțul nu mai am cum să le întreb. Chiar așa … Cât de proastă să fii, când te caută moartea acasă, tu să stai la frig, înghesuială și nemâncare, la coadă la ciolane? Dar asta e românia…

Da, știu, sunt parșiv. Dar așa sunt eu: îmi place să îi văd pe proștii incurabili cum se bălăcesc în propriul noroi și suferă pentru asta. Pentru că, în România noastră dragă, există o vorbă: „Prostia și domnia se plătesc!”.

2-ply-24413467364_thumb[1]

Anunțuri

Feminismul: de la libertatea femeii la salonul de psihiatrie

De ce? De aia. Pentru că acum niște multe decenii feminismul chiar însemna o mișcare ce duce o luptă acerbă împotriva subjugării femeii, așa cum era ea dictată de orientarea religioasă a liderilor statelor. Pentru că feminismul real a dus la acordarea dreptului de vot femeilor, a dreptului de succesiune și a celui de proprietate, implicit. O mișcare începută cam de când există civilizația, dacă e să luăm în calcul că până și în perioada primelor forme de parlament diferite starețe, cu titluri înalte, aveau dreptul de a vota în anumite adunări naționale. Dar între timp se pare că feminismul a luat-o grav de tot pe arătură. Dar grav tare, după cum ne vom lămuri mai încolo.

Însă mișcare a prins avânt abia începând cu 1756, când Lydia Taft devine prima votantă a Americii coloniale, sub guvernarea Imperiului Britanic. Mai apoi, între 1776 – 1807, proprietăresele necăsătorite aveau drept de vot în statul New Jersey. În avem cea mai mare participare la vot a femeilor în Siera Leone, pe atunci colonie britanică, unde au primit drept de vot toți capii de familie, o treime dintre ei fiind femei.

Lucrurile s-au mai schimbat în secolul XIX, când mișcările feministe au început a milita pentru egalitate de plată pentru aceeași muncă, odată cu primele presiuni făcute de Trade Union, în prima jumătate a secolului XIX, una dintre cele mai renumite acțiuni fiind greva cusătoreselor de la Ford Motor Company Limited’s Dagenham, urmate îndeaproape de cele de la Ford’s Halewood Body & Assembly. Greva a fost declanșată pentru că femeile au fost informate că meseria lor va fi încadrată într-o categorie inferioară (C = echivalentul muncitorilor necalificați) față de cea a bărbaților care făceau același lucru (B = muncitor calificat), ceea ce ar fi dus la o plată cu 15% mai mică, pentru aceeași muncă.

Primele acte normative oficiale însă au apărut abia un secol mai târziu, cu Legea Plății Egale, în marea Britanie, în 1970, ca urmare a Convenției 100 Corpului Internațional a Organizațiilor Muncitorești a Națiunilor Unite și a modificării drepturilor omului.

Imagine DalyMail.Co.Uk
Imagine DalyMail.Co.Uk

Asta așa, ca o scurtă istorie, pentru cei care încă nu știu care au fost contribuțiile primului val de feminism, a femeilor care, prin eforturi concentrate, au reușit să modifice, într-o mare măsură, cursul istoriei. Altfel nu am mai fi asistat azi la gafele unora ca Frau Merkel, ca d-na Udrea, sau la măsuri care să ridice o țară până la rangul de putere economică mondială, fără colonii, ale Mrs. Thatcher.

Oare ce s-a schimbat în ultimii 30 de ani? Cum am ajuns de la a milita pentru niște drepturi normale, cum ar fi cel la vot, la învățătură, la plăți egale, la starea de fapt actuală, unde feministele valului trei dau dovadă nu doar de o totală ignorare a realității, a cifrelor și, în definitiv, a opiniei propriilor femei, dar și de un comportament la care nu cred că ar fi visat nici măcar cei mai sângeroși dictatori ai istorie? Cum am ajuns de la a cere un comportament normal la a face declarații care ar trebui să le trimită pe unele în balamuc?

Pentru că da, avem o reală problemă cu valul al treilea de feministe, muieri care, după părerea tuturor oamenilor normali, trăiesc într-o bulă total izolată de realitatea înconjurătoare, aruncând pe mediul online tot felul de cereri, care de care mai demente.

Și vom începe cu una dintre cele mai inofensive tâmpenii, dovedită de mult a nu mai fi o problemă: diferențe de plată între sexe. Feministele de Youtube, fără o altă ocupație reală, productivă, în societate, urlă cât le țin plămânii că ele nu sunt plătite la fel de mult ca și bărbații. Fetelor … poate dacă ați avea un job ați vedea cum stă, în realitate, treaba. „Gender pay gap”, cum e la modă să i se spună acum, nu mai este de multă vreme o problemă reală, diferențele reducându-se acum aproape de zero. Iar ca să nu îmi spuneți că vorbesc doar din experiența personală (ar însemna, în domeniul meu preferat, vânzările, să acuz femeile că au câștiguri mai mari decât bărbații) o să vă rog, pe cei care silabisiți cât de cât engleza, să vă aruncați un ochi aici, aici și aici.

infographic-.wagegap
Imagine SphericalBullshit.Wordpress.Com

Ei … dar aia ar fi cea mai mică problemă. Pentru că, de ceva ani, a început să circule printre feministele una dintre cele mai mari aberații pe care le-ar putea auzi urechea umană: faptul că orice relație sexuală consimțită e un VIOL. Exact, indiferent că își dau sau nu acordul, reprezentantele sexului frumos sunt VIOLATE.

Una dintre reprezentantele radfem (prescurtare de la Radical Feminists), Marilyn French, afirmă într-un mod foarte deschis că

„Toți bărbații sunt violatori și asta este singura lor caracteristică. Ne violează cu ochii, legile și codurile lor”

Iar o altă reprezentantă a radfem, pe numele ei de femeie normală Catharine Makinnon, afirmă pur și simplu că:

„În societatea patriarhală orice formă de sex hetero este un viol, pentru că femeile, ca grup, nu sunt destul de puternice să își dea acordul.”

Amu … mă întreb eu, dacă nu ești mătăluță destul de puternică să fii considerată în deplin control al capacităților intelectuale, de ce mama naibii nu ești la un spital de psihiatrie și umbli liberă pe stradă? Pentru că oamenii care nu mai au capacitatea de a-și da acordul asupra propriilor acțiuni sunt fie la balamuc, fie au tot timpul un tutore, care vorbește pentru ele. Nu e cumva … ilogic ceea ce spui?

FeminismAllSexRape

Și nu sunt singurele. În mișcarea radfem se mai găsesc nume destul de cunoscute, cum e Anita Sarkeesian sau Zoe Quinn, două decerebelate autentice, care au declarat război tuturor bărbaților din lume, considerând că ele, femeile, și nu oricare, ci doar lesbienele, pot avea drepturi în societate. Dar despre cele două terminate s-a mai discutat recent, în urma plângerii formulate de cele două, care abia întrunesc un neuron împreună, la Națiunile Unite, cerând să fie date legi care să interzică tuturor să contrazică feministele.

Practic, femeile astea care nu și-au mai scos de ceva vreme capul din zona aia în care soarele nu ajunge niciodată (da, din cur) vor ca orice tip de relație sexuală consimțită să fie tratată ca un viol iar bărbatul închis. De ce nu, că doar următoarea generație de feministe va fi concepută artificial, probabil folosind spermatozoizi proveniți din testiculele care par să le crească unor exemplare feministe demne de milă.

Singura problemă cu acest tip de abordare a sexualității hetero e faptul că au permis multor cretine, reprezentante ale sexului frumos (dacă ne luăm după ele … nici foarte deștept) să aducă din ce în ce mai des acuzații false de viol, fie din dorința de a atrage atenția, fie din din răzbunare, fie din alte varii motive.

Așa s-a ajuns ca, în ultimele decenii, procentul de acuzații de viol false să crească constant. Și aici nu vorbin doar de tâmpeniile debitate de ele, cum că procentul ar fi doar de 2-8%, pentru că în aceeași categorie pot intra o parte din cazuriile care nu au mai ajuns în instanțe din lipsă de dovezi sau cele clasate de tribunale pentru moptivul că dovezile prezentate nu au fost concludente. Mai multe pe subiect aici, aici și aici. Iar aici unul din cazurile celebre de acuzație de viol dovedită falsă.

Credeți că e destul? Păi … ar fi trebuit să fie destul, pentru o lume normală, ca toate femeiuștile astea cu aspirații de tiran să fie luate pe sus și duse acolo unde le e locul: în spațiul acela alb de spital, cu pereți capitonați și cu o rochie ultimul răcnet, plus o coroniță de cauciuc pe cap. Dar se pare că societatea patriarhală opresivă e dispusă să tolereze manifestările unor astfel de specimene. De altfel știm că orice tip de violență venită din partea bărbatului e o nenorocire, o faptă abjectă, demnă de ani de carceră, dar violențele femeilor sunt simptome ale emancipării, ale puterii de caracter, semne ale unei femei independente.

Nu, dragilor, mai există un trend. Unul încă și mai abject, și mai dement, demn, de data asta, nu de spitalul de nebuni ci de completul de judecată de la Nuremberg, pentru că afirmațiile lunaticelor sunt practic o modelare a politicilor rasiale ale lui Hitler și Himler pe retorica fascist-feministă.

Și dacă ar fi doar niște … fite-cine de la colțul blocului, sau parașuta pe care o trage tot cartierul, de plictiseală, și care s-a săturat să cineze spermatozoizi în fiecare seară. Dar nu e. Una dintre reprezentantele unor astfel de idei este Julie Bindel, cunoscută ziaristă a publicației The Guardian, cu sute de articole, care, într-un interviu acordat unei organizații care adună sosiile feminine și nebune ale lui Hitler din întreaga lume, RadFem Collective, a declarat, întrebată fiind dacă heterosexualitatea va supraviețui:

„N-o va face. Decât dacă toți bărbații se vor uni, le va fi luată puterea și vor învăța să se poarte. Vreau să spun că i-as aduna pe toți în niște lagăre, unde vor conduce biciclete sau mașini albe. I-aș lăsa să aleagă cu ce vor să circule, nu le-aș da acces la pornografie, nu vor avea dreptul să se lupte, vom avea gardieni, bine-înțeles. Femeile care vor dori să își viziteze fii sau masculii iubiți vor avea voie să îi viziteze și să îi ia acasă, ca pe niște cărți de bibliotecă, dar vor trebui să îi aducă înapoi.” Pentru cei ce cunosc engleza, aveți interviul complet aici

Și mai e o poveste, pentru mine mult mai amuzantă decât toate aberațiile decerebelatelor feministe care au ajuns să se creadă un fel de zei și să ceară dispariția a tot felul de lucruri, cum ar fi heterosexualitatea sau oprirea tuturor nașterilor de bebeluși băieți. Da, există și așa ceva, îndemnuri la a avorta toți fetușii care se dovedesc a fi băieți.

Laila Namdarkhan (pseudonim “yabawife”), o binecunoscută feministă implicată în aprobarea , în U.K.,  a legislației privind sănătatea mentală a femeii din închisoare
Laila Namdarkhan (pseudonim “yabawife”), o binecunoscută feministă implicată în aprobarea , în U.K., a legislației privind sănătatea mentală a femeii din închisoare

Ce mi se pare amuzant? Faptul că lipsa de creier și demența ființelor de genul ăsta a ajuns să îndemne femeile fără probleme de sănătate, altele decât obezitatea morbidă, să se complacă în situația actuală. Că doar și ele sunt oameni și au dreptul să arate cum doresc, nu? Foarte bine, doamnelor. Sincer … abia aștept să văd cum fiecare feministă de asta, cu capul încă ascuns în chiloții și șuncile partenerei, capătă proporții din ce în ce mai mari. De ce să nu doboare o femeie toate recordurile de greutate din lume și să facem din ea un model de urmat pentru toate idioatele care cred că încă mai trăiesc într-o societate patriarhală opresivă? De ce să le luăm dreptul ăsta, la selecție naturală. Pentru că da, aia e cea mai bună metodă de a scăpa de toate nebunele de genul ăsta, dat fiind faptul știut deja că obezitatea morbidă nu se numește degeaba așa. Ea chiar omoară, prin diferitele afecțiuni pe care le provoacă de-a lungul timpului.

Și da, poze ca cea de mai jos circulă din ce în ce mai des pe interneți, iar femeile astea vor cu tot dinadinsul să fie considerate, nu doar normale, ba chiar sexi. Hai, nu zău? Chiar până acolo credeți voi că a decăzut respectul de sine al tuturor bărbaților ? Încât să ne riscăm sănătatea lăsându-ne încălecați de așa specimene? Aaa, și n-am nimic cu cei cărora le plac genul ăsta de femei. Mai multe am discutat când am argumentat de ce graselesunt (prin voința proprie, nu din cauze medicale) sunt pur și simplu hidoase. Articolul e o completare a acestuia

she-lied_o_2349571

De ce 25 de ani de detenție pentru viol înseamnă o mare prostie…

Tudor-Ciuhodaru-a-trecut-la-unpr
Imagine Mondonews.ro

Circulă de ceva vreme prin mediul online un nou proiect de modificare a codului penal din România. Un proiect inițiat de un deputat pe care, până acum, nu l-a putut acuza nimeni de mai nimic, pe care l-am respectat, nu pentru că e deputat, ci pentru că e medic, în primul rând.

E vorba de o modificare a pedepsei pentru viol, în urma unor scandaluri enorme din presa română, care are pretenția de a reține după gratii violatorul pentru aceeași perioadă ca și un criminal. Am mai discutat noi într-un articol despre această problemă, mult mai pe scurt, și se pare că mulți dintre voi nu ați înțeles mare lucru.

Nu, nu consider violul o faptă scuzabilă. Este, și va rămâne, o crimă odioasă. Dar în nici un caz nu vom putea pune semnul egal între un omor și un viol, pentru că atunci am obține niște rezultate mai puțin dorite.

”Proiectul de lege prevede ca violul să fie condamnat ca şi o crimă. Practic pedepsele sunt la peste 25 de ani sau închisoare pe viaţă. M-am săturat să tratez zi de zi astfel de pacienţi care vin la urgenţă şi au nevoie de asistenţă medicală, iar pentru cei care nu au înţeles încă, în România secolului 21, în care un viol se produce la 4 ore, înăsprirea pedepselor este absolut necesară” spune domnul Tudor Ciuhodaru, senator, inițiatorul legii de modificare a codului penal.

Și lui i se pare foarte corect. Dar atunci eu stau și vă întreb, ca omul care are prostul obicei de pune întrebări, realizați ce se va întâmpla dacă acest proiect va deveni realitate? Pentru că nu o să vă placă absolut deloc.

Gândirea celor care găsesc o plăcere în a răpi libertatea unei alte persoane, a o umili și a o supune celor mai diverse perversiuni e relativ simplă. O vor face indiferent dacă pedeapsa e una capitală sau nu. Vezi cazul statelor din USA care mai au încă pedeapsa capitală și, cu toate astea, numărul omorurilor, per capita, e mai mare decât în statele unde ea nu mai există.

Ce va obține România aplicând o politică de genul celei mediatizate de domnul Ciuhodaru? O scădere reală a violurilor. Nu va mai avea loc unul la 4 ore, așa cum arată acu statisticile. Poate că vom avea unul la 8 ore, poate unul la 12 ore. Numai că există și cealaltă parte a lamei, pe care încercați să o neglijați doar din dorința de a vă simți mai în siguranță: celelalte violuri, care vor lipsi pe viitor din statistici, au toate șansele din lume să se transforme în crime. Acum avem, în media, puțin peste un omor zilnic. Dacă măcar unul din cele 5-6 violuri zilnice se va transforma în crimă, ne vom trezi peste noapte că ni s-a dublat rata omorurilor în țară.

rata crime

Poate vă întrebați cum ar fi posibil așa ceva? Ei bine, după cum spuneam, gândirea lor e destul de simplă. Și un violator va gândi totul în așa fel încât să își minimizeze șansele de a fi prins. Pentru că nimănui nu îi convin 25 de ani pentru 5 minute, scuzată să-mi fie expresia. Ori, pentru a nu fi recunoscut, e nevoie ca victima să nu poată vorbi, scrie sau colabora în vreun fel. Adică să fie nițel decedată. Și dacă pedeapsa e aceeași, de ce să nu îi luăm fetei gâtul, că poate nu ne prinde nimeni.

Sau măcar, dacă tot vom fi prinși, vom avea parte de alt tratament în închisoare. Pentru că un criminal e tratat cu mult mai mult respect decât un violator sau un pedofil. Tocmai pentru că ceilalți deținuți se tem de el, știindu-l capabil să le ofere un bilet „numai dus” către poarta lui Sân Pentru.

Violul este o infracțiune violentă. O pedeapsă severă are un dublu scop: să descurajeze o astfel de acțiune și să protejeze victima. Se propune ca violul să fie scos din legea medierii”

Nu, din păcate istoria noastră, a speciei umane, ne artă că nu va descuraja pe nimeni. Ci doar îi va face să fie mai prudenți cu urmele pe care le lasă asupra victimei. Și nu, nu va apăra victima ci doar îi va crește riscul ca aceasta să fie anihilată complet, pentru că, nu-i așa, tot acolo mergi, tot atâta vreme stai, dar măcar ai parte de alt tratament înăuntru.

Așa că, domnule Ciuhodaru, poate ar fi bine să vă mai gândiți și la alte propuneri. Uite una, venită din partea unei prietene, Darvai, care a reușit să se desprindă de emoții, deși e femeie și feministă, și să analizeze lucrurile obiectiv:

mad_penguin_by_rstreeter-d5lxhkz

Un tratament corect, care să nu te dezumanizeze de tot, ar fi castrarea chimică temporară. În loc să îi închizi pe 25 de ani, îi castrezi chimic pe 25 de ani, desigur cu specificarea faptei în cazierul judiciar.

Le iei testosteronul și le dai stigmatul. M-am gândit la faptul că primul instinct este să îi omori pe cei 7 dar atunci … nu faci același lucru ca și cei 7? Violul este despre impunerea puterii iar să violezi un violator te transformă în violator și devii la fel. Scopul nu este să devenim o națiune de violatori, ci să înțelegem în detaliu cât de mult rău putem cauza printr-un viol. Pentru că oricât de mult te-ar excita fantezia unui viol, într-un final întrebarea este: chiar vrei să te speli pe mâini cu sângele unui alt om?

Constrângerea pozitivă, prin funcționalitate și finalitate, e la fel de ușor de acceptat ca și libertatea pe când împotriva unei constrângeri care are chiar și cel mai mic iz de negativ, apar grupuri care încearcă să schimbe situația. În Norvegia, toți membrii populației sunt considerați, din start, donatori de organe și, dacă vrei sa fii scos de pe listă, depui o cerere. În România, nu știu ce trebuie sa faci, dar e mai mult decât o simpla cerere. De ce?

De ce să las bunătate de ficat să se prăpădească? Norvegienii au o constrângere pozitivă și nu se revoltă pentru că morții nu au gânduri, libertăți și drepturi, nu îi afectează cu nimic.

De exemplu simplul fapt că există legislație care să legalizeze termenii în care se poate face un avort înseamnă că femeia e considerată persoană de mâna a doua care nu este în stare să poată judeca singură și trebuie să decidem noi pentru ea și reprezintă o constrângere negativă. Legislația care reglementează o decizie ce ar trebui să aparțină doar individului de sex feminin deja a cauzat foarte multa polemică, prea multă.

Trial and error, la fel și sistemul închisorilor, la fel și pedepsele, pentru că indivizii nu-s reabilitați ci sunt înrăiți. A-i supune la o traumă similară cu cea produsă de ei are șanse mari să-i transforme în niște animale violente.

Pentru că altfel, nu îi poți determina pe oameni să investigheze cauzele unui asemenea răspuns. Să analizeze întrebarea și apoi să judece dacă răspunsul este exagerat sau nu.”

Așa că, stimate domn, cu tot respectul pe care vi-l port ca medic, ca și legiuitor consider că ați cam dat-o în bară tura asta. Poate că ar fi mult mai bine dacă, pe lângă opinia publică mereu doritoare de cât mai mult sânge, ați reuși să adunați pe lângă dumneavoastră și niște capete mai limpezi. Știu că o astfel de măsură va mări enorm gradul de popularitate al dumneavoastră, asigurându-vă un alt mandat pe viitor, dar oare, pentru încă 4 ani, sunteți dispus a pune în pericol mai multe vieți?

Și mai țin să vă amintesc ă nici măcar în vremea feudalilor de la noi, violul nu era tratat la fel ca și crima. Să vă amintesc oare legea anti-viol al lui Constantin Mavrocordat, care spunea:

“Cel ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular spre veşnica lui nefolosire.”

9557139

În Frața musulmanii au Kalashnicov la omor. La moldoveni e destulă bătaia

Am tot sperat zilele astea că mai scap de știri în care credincioși de toate culorile se omoară între ei. Dar se pare că nu. Se pare că începutul anului acestuia aduce o grămadă de crime care au în centrul lor oameni dedicați religiei.

Acum câteva zile, în celebrul județ Botoșani, acolo de unde ma trag și eu, un preot rupt de beat l-a terminat pe taica-su în bătaie, sub influența alcoolului. Se mai întâmplă. Mai ales în frumoasa și misterioasa Moldovă, acolo unde chiar e un mister cum de nu avem de-a face cu un fenomen de depopulare.

Omul a băut cam mult, și-a amintit că bătrânul i-a promis de multe ori o bătaie sora cu moartea, și s-a decis să aplice cea mai veche tactică militară: „Cea mai bună defensivă e ofensiva!”. Așa că a ieșit el la atac. Și după ce i-a dat o smardoială cum scrie la carte bătrânului, de și l-a transformat în viitorul ciubuc, s-a gândit că ar fi bine să cheme și poliția.

pedophile-priest-clergy-catholic-church-sexual-abuse-scandal-hypocrisy-wolf-in-shepards-clothing

Asta după ce dormise câteva zile cu mortu în casă. Cel mai probabil, după vreo două zile, s-a oprit din băut și a realizat că moșul e mort de-a binelea în loc să fie mort de beat.

Partea cea mai ironică e că omul face parte din tagma celor care predică abstinența de la băuturile alcoolice și care le repetă enoriașilor că Isus nu vrea creștini dependenți de alcool și violenți …

Și azi am mai văzut una …

Niște neni, de undeva din fericitul Paris, s-au gândit ei că ar fi mișto să înlocuiască sitele de cernut cereale, alea metalice, cu niște site organice.

Așa că au pus mânuța pe câte un Kalashnikov și au dat buzna în redacția unui ziar. Și nu l-au ales la întâmplare. Și-au amintit că în urmă cu ceva anișori domnii de la redacția respectivă și-au bătut pulanul de cea mai importantă figură din mitologia lor: Mahomed.

charlie_hebdo1

Atacatorii, mascați, că erau doar musulmani, nu și debili mintali, au intrat în sediu și au început să tragă în cam tot ce mișca acolo. Și uite așa s-au ales cu 12 site noi pentru cernut făina lui Allah.

Acu … cât de obsedat să fii de ceva ce te-a enervat odată ca să îți ia niște ani să te duci peste ăia să îi înveți minte. Oamenii cred că au strâns ajutorul social oferit de statul francez vreme de niște luni bune ca să aibă niște bănuți să cumpere armamentul. Că altfel, dacă ar fi fost finanțați extern nu văd de ce ar fi așteptat atât.

Chiar au așteptat ca ziarul să mai publice o caricatură, în care făcea trimitere la o carte considerată a fi islamo-fobă, pentru a mai trimite la Șeitan niște infideli…. Partea amuzantă abia acum vine:

Ministrul Afacerilor Externe al statului Turc, Mevlut Cavusoglu, a respins orice legătura intre islam, o „religie a păcii”, și violenta.

„Nu este o abordare corecta sa asociezi islamul cu terorismul (…) exista de asemenea atacuri teroriste comise de credincioși ai altor religii”, a subliniat el.

Cualte cuvinte … chiar dacă ISIS face ravagii în Orient, chiar dacă Suedia a devenit capitala violurilor din cauza imigranților musulmani, chiar dacă în Londra poliția Sharia își face de cap pe străzi și nimeni nu ia măsuri, chiar dacă … chiar dacă .. nu există nici o legătură între basmele lui Mahomed și terorist … JURĂ-TE !!!

Tu chiar ne crezi proști sau doar speri ca lumea să nu te bage în seamă, să nu te faci de căcat și să ai la activ o declarație prin care ai apărat islamul ?

Una peste alta … anul a început prost. Cu mult sânge. Și chiar dacă situația din Orient, unde niște credincioși din diferite religii se omoară între ei, mă cam lasă rece, situația în m.U.E. nu poate avea același efect. Pentru că mă gândesc că, mai devreme sau mai târziu, se vor apropia și de zona balcanică. Unde există încă destule comunități de musulmani, de unde să își înceapă dezvoltarea. Și oricâtă încredere aș avea în ortodocșii de pe la noi, că nu se vor lăsa foarte ușor convertiți, tot nu mi-aș pune toate ouăle într-un singur coș.

083-Religion-of-peace

BOR are atribuții și în sănătate. Când vorbim de carduri

IUzUC

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) susţine demersurile Colegiului Medicilor din România pe lângă autorităţile abilitate pentru identificarea unei alternative în cazul pacienţilor care refuză cardul naţional de sănătate din motive de conştiinţă sau religioase.

De ce pula mea … de ce trebuie să se uite un ditamai ministerul la niște apucați care încă mai cred în vraji și alte căcaturi de genul ăsta, de prin secolele trecute? Parcă legea spune că toți suntem egali în fața legii? Sau dacă crezi în zei invizibili, vrăjitoare și alte căcaturi de astea, ești mai presus de lege?

Potrivit Patriarhiei Române, decizia a fost luată ca răspuns la solicitările acelor pacienţi care, din motive de conştiinţă sau religioase, refuză cardul naţional de sănătate. În urmă cu o lună, 41 de măicuţe de la Mănăstirea Dobru, din judeţul Neamţ, nu au acceptat cardurile aduse de poştaş de teama cipurilor şi au cerut o soluţie alternativă pentru a beneficia de serviciile medicale.

Există, futu-vă-n cur de maici, o alternativă. Se numește sistem de asigurări medicale private. Crezi în magie și nu vrei să fii printre cei cei care respectă legea în căcatul ăsta de țară? Ok … Plătește. Fă-ți asigurare privată, du-te în sistemul privat medical, și nimeni nu o să te forțeze să accepți cardul ăla. Nu? Păi, morții mă-tii, respectă legea.

200_s

De asemenea, în şedinţa de miercuri, BOR a hotărât cooperarea cu Ministerul Sănătăţii în programele de prevenţie, dar şi pentru ajutorarea bolnavilor. „Ca medic, aş vrea să existe alternative şi pentru aceşti pacienţi” Doctorul Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), susţine că medicii de familie se vor supune contractului semnat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). „Este dreptul fiecăruia să refuze cardul, însă eu îi voi oferi asiguratului respectiv asistenţă medicală în măsura în care îmi permite contractul pe care îl semnez. Ca medic, aş vrea să existe alternative şi pentru aceşti pacienţi”, a explicat, pentru adevarul.ro, doctorul Tănăsescu.

Tocmai am întrebat: de ce pula mea sunt alții mai presus de lege? Era o vorba în bătrâni: „Unde-I lege nu-I tocmeală!”. Nu e legea una pentru toți? Tu, ca medic, mă doare fix în cot ce faci și cum, atâta vreme cât nu încalci legea și zăpăciții ăia nu beneficiază de niște servicii medicale fără să respecte legislația în vigoare.

Și nu, morții tăi de capră bleagă, nu e dreptul oricui să refuze cardul, dacă mai vrea să fie asigurat în România. Că așa ar fi și dreptul meu să refuz actele de identificare și să mai și am pretenția să fiu luat în considerare la ușă la medic sau la primar sau mai știu eu pe unde dracu.

tumblr_lowp1aFl0s1qi37hnPacient: Cardul este împotriva hoţilor Reprezentanţii pacienţilor sunt nemulţumiţi de reacţia BOR şi spun că documentul electronic este un instrument necesar pentru asiguraţii români „Este împotriva hoţilor. Cei care au interese şi fac propagandă să îşi vadă de treburile lor, avem nevoie de instrumente moderne. Cardul se foloseşte şi la BANCĂ şi în multe alte domenii. BOR trebuie să motiveze, cu argumente ştiinţifice, de ce vrea să facă asta. Acest card nu încalcă în niciun fel interesele pacientului, dimpotrivă, el aduce o serie de beneficii. Cei care le refuză să îşi asume, este pe riscul fiecăruia”, a explicat pentru adevarul.ro şi Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP). Barbu susţine că orice cetăţean trebuie să respecte legea. „Nu trebuie să cedăm în faţa unor prostii”, a conchis reprezentantul pacienţilor.

Uite că mai există și oameni normali, care nu pun botul la toate bălăriile debitate de BORâurile în mantii negre, care nu au altă treabă decât să arunce cu venin și scuipați asupra a tot ceea ce e nou, tot ceea ce nu le place sau tot ceea ce li se pare lor că îi depășește.

3514837-you-sir-deserve-a-cookie.jpg

Colegiul Medicilor din România: Cardul împierdică desfăşurarea actului medical Recent, profesorul Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a declarat că în lume există doar două ţări care au implementat dosarul electronic iar cardul de sănătate nu face altceva decât să spună dacă persoana este asigurată sau nu. „(n.r. — Cardul) împiedică desfăşurarea actului medical şi birocratizează. Viitoarea carte de identitate va cuprinde şi aceste elemente pe care le are cardul. Noi nu vom sabota, dar nu vom susţine cardul şi dosarul electronic. Vom susţine toate acţiunile Ministerului Sănătăţii şi ale CNAS, mai puţin aceste lucruri. Pe noi ne interesează actul profesional”, a declarat profesorul Astărăstoae.

Până la viitoare carte de identitate există cardul de asigurat. Care îți dă dreptul să te bucuri de niște servicii, așa demente și slabe cum sunt ele, gratuite, pe banii pe care cei care muncesc în țara asta, puțini și ei, îi plătesc. CĂ până la toată urma, vacile alea de maici, care au refuzat cardul, nu produc nimic, nu plătesc nici un fel de dări la CAS, dar au pretenția să fie asigurate medical, să nu care cumva să crape de prea mult bine. Am mai scris eu o dată despre căcatul ăsta în SANATATEA CALUGARILOR PE BANII CONTRIBUABILILOR și dacă domnilor popi, care nu au altă treabă, nu le convine chipul ăla să pună dracu la cale niște proteste cum scrie la carte. Cam așa:

tumblr_mpxk0kKWGX1spwa2po1_400

Institutia bisericii vrea transplante. Popii din ea NU

Card

Dacă ați crezut că numai cei de la Petru Vodă sunt atât de încuiați încât refuză să recunoască beneficiile unei proceduri salvatoare de vieți cum e cea a transplantului de organe și a centralizării tuturor datelor medicale într-un sistem electronic accesabil cu un singur card v-ați înșelat. Mai există specimene de genul ăla și la alte mănăstiri. Un exemplu e Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, din București. Unde, în luna octombrie, Flavian Ilfoveanul a ținut o predică despre cât de greșite sunt cardurile de sănătate și cât de nașpa e transplantul, din punctul lui de vedere.

O redăm mai jos, cu comentariile de rigoare, așa cum v-am învățat. Cu urarea noastră către dumnealui: Să dea Domnul să ai nevoie cât mai curând de un transplant !!

Nu ma rusinez, nici temere nu am, nu mi-a venit si nici nu as vrea sa-mi vina, EU NU VOI LUA si sa motivez de ce: este un punct acolo, donarea de organe si mi-am pus intrebarea de ce? Omul nu este piesa de schimb, viata nu mi-ai dat-o tu acel care ai scris sau propovaduiesti aceste lucruri. Viata este a mea si nu este a ta. Este in custodie data mie de Dumnezeu si de vreme ce este pacat de moarte de ati lua viata ta, de-a te sinucide si mantuire nu mai ai, fara numai ca nu poti sa intri peste Dumnezeu. Au inceput si vor incepe de acum fel de fel de emisiuni lacrimogene, o sa tremurati de atata binete cata fac oamenii prin transplant de organe. NU UITATI, trebuie sa fie omorat acela, ca atunci sunt cele mai bune organe de luat din cate am inteles ca sa le duca altuia. Cate un muribund care intradevar e intr-o functie vegetativa, nu mai ai ce sa-i faci, ori ca a cazut el, ori ca este indus de catre cei in custodia caruia a fost dat. Sunt organele lui si nu cred ca este tocmai bine.

Tovarașe drag, fost mare lucrator al vechiului sistem, nu prea ține de tine ce face fiecare cu organul lui, atât în dormitor cât și pe patul de spital. Că și se pare ție că nu e bine … e absolut irelevant, atâta vreme cât îți ții părerea pentru tine.

Corect, omul nu e piesă de schimb. OMUL. Organul omului însă, contrar celor crezute de tine, e. Se face de mult prea multă vreme în lumea civilizată și se va face și de acum încolo, cu sau fără voia domniei tale, pentru a salva vieți nenumărate. Cât despre părerea dumitale  legată de faptul că acela trebuie omorât … țeapă. Donatorul este deja mort, iar menținerea lui în stare vegetaivă ar costa sistemul de asigurări mult prea mult. De asta există o lege care permite medicilor să îl decupleze de la aparate atunci când e clar că nu mai are nici o șansă. Așa că te alegi cu un cadavru bun de … îngropat. Un ciubuc pentru tagma voastră, un deșeu pentru noi.

Dragi credinciosi, niciodata in istorie nu s-a dezvoltat o industrie mai mare, ascunsa, mizerabila ca donarea de organe.Sa admitem cum cade un tanar in cine stie ce si mai ales acum secera internetul la minte. Victime pe tot mapamondul, victimele internetului, atac la minte, devin legume, devin niste oameni care sunt numai vegetativi. Nu mai ai ce sa-i faci, ia distrus tot bioritmul din el ca nu stie sa-l foloseasca. Si atunci imediat, iata marfa de organe. Tu te duci ca parinte si il predai.

Așa-i, devin niște legume care nu mai pun botul la toate balivernele voastre. Accesul la informație nu face decât să distrugă frumoasa voastră turmă de căprioare inocente, care vor fi gata oricând să își salveze semenii donând un organ, lipsindu-vă pe voi de încă un cadavru de îngropat. Poate ca asta e și problema voastră: un donator de organe vă lasă, dintr-o semnătură, fără alte cinci, șase, potențiale cadavre de înmormântat, adică fără tot atâtea ciubucuri, care să vă ajute la plata ratelor mașinii sau vilei.

Industria dezvoltată de voi e mult mai mare, mult mai profitabilă, mult mai sustenabilă, economic vorbind, decât aceea a transplantului de organe. Dar orice amenință să scadă veniturile ei este din start considerat malefic. Că doar aduce atingere sfintei biserici și veniturilor ei.

FITI FOARTE ATENTI. Am gasit in ziar un lucru care este tare dubios. O fi adevarat sau nu, ca mai mint si reporterii. Romania este a treia tara, ganditi-va din lume, care are inregimentat tot omul, sau poate urmeaza sa fie, electronic din punct de vedere medical.Cine credeti ca sunt acele veleitati de tari inaintea Romaniei: Lituania si Singapore care e poate cat un judet. Romania a treia tara din lume, oare de aici nu deducem ca suntem un PASALAC. Oare nu deducem ca suntem un laborator, nu deducem ca suntem un poligon de incercare.

Tovarășe conducător, cu mare regret îți spun următoarele: mănânci căcat. Și pentru a-ți dovedi asta o să fac o listă cu toate statele care au până acum sistemul actelor electronice implementat: Pakistan (wow), Belgia, Bulgaria (ca să vezi, ortodocșii), Estonia, Germania (normal), Guatemala (no…), Italia ( ai dracu papistași), Mexic, Olanda, Israel (doar ei sunt cei care vor să conducă lumea, prin Sioniști), Spania, Norvegia, Suedia, Mauritania și Portugalia.

Eeee, cum e? Mai suntem doar trei țări? Părerea mea e că voi ne vreți pașalâc  al Bisericii Ruse, mama voastră (de idioți) de la răsărit.

Departe de mine de a gandi altfel decat sa va pun in tema. Viata nu este a noastra, este data in custodie. In momentul in care vor veni lucrurile care vor fi transante: donarea de organe si eutanasia; atunci tu nu mai esti stapan pe tine. S-a dus un roman, care probabil lucra in Tel-Aviv, a facut o batatura in talpa si s-a dus intr-un spital acolo, si nu este gluma este adevarat, sa dus sa se opereze. L-au operat dar s-a trezit fara tendoanele degetelor de la picioare. Foarte buna operatia, ca sunt in voga acum prelevarea de tendoane, ochi si toate celelalte.

Iar vorbește gura fără tine. Eutanasia nu se practică decât pe areale foarte restrânse. Și numai la bolnavii terminali, care nu mai pot îndura durerea. Se face, de multe ori, la cerere. Iar cei care nu găsesc  înțelegere  în statul în care își duc boala au o altă alternativă: se numește auto-tanasie, sau sinucidere asistată, în câteva state din UE.

Iar despre tâmpenia cu Tel Aviv, tu și Vasile Novikov, alt popă dement, sunteți singurii care o menționați. Nu apare nicăieri. Să înțeleg oare că tu ai acces la informații la care noi, muritorii de rând, nu avem? M-aș îndoi de așa ceva. Așa că mai ușor cu basmele de speriat copii. Și fă-ți temele mai cu sârg data viitoare.

Sa fiti foarte atenti. Te duci cu o boala care cine stie se poate trata cu un ceai si iesi de acolo cu picioarele inainte cusut la burta si doar carcasa.Fiti foarte atenti, mai mincinos ca diavolul nu este nimeni, el nu se arata niciodata in identitatea sa. Iti vine in chip de inger, iti vine in fel de fel de chipuri, cuceritor, pana musti din momeala. Pescarul pe malul apei nu face zgomot. Dupa ce a muscat din momeala, degeaba il mai blesteama pestele, este in mana lui.

Tu ce dracu mai cauți la spital când te îmbolnăvești, dacă tot îi dai inainte cu tâmpenia ca spitalele omoară, că așa li se ordonă? De ce nu i te rogi șefului tău direct să te vindece de ceva cancer, sau ceva infact, și să trăiești mulți ani fericit (nu ți-ar mai muri mulți înainte).

Ce mai caută oare cei din tagma preoțească la spitale, când Dumnezeul ăla vă vindecă și vă apără de cursele pe care vi le întinde Satan?

Au oare dacă ai avea tu nevoie de un organ ai reacționa altfel? Tare cred că nu ar mai conta cine ești și ce ai spus până acum. Și nici dacă ai mai respecta indicațiile date de îndobitociții de la Mănăstirea Petru Vodă legate de cum trebuie făcut transplantul de organe:

Creştinii nu au dreptul să doneze sânge sau organe decât numai în următoarele condiţii:

Atât donatorul, cât şi primitorul să fie creştini ortodocşi

Donatorul să nu moară prin donare

Primitorul să fie în reală nevoie de transplant, altminteri fiindu-i pusă în pericol viaţa

Transplantul nu se poate face fără acceptul duhovnicului donatorului şi al duhovnicului primitorului, fiindcă numai preoţii, iar nu mirenii, sunt administratorii Trupului şi Sângelui lui Hristos

Este antihristic a face comerţ cu trupul dăruit de Dumnezeu.

Mai jos vă pun fișierul audio, originalul predicii.

tumblr_n4s62ghkeR1tq4of6o1_500

Temeti – va !!! Vineee !!! Apocalipsa !!!

Cap 6

12 Şi când El a deschis pecetea a şasea, eu m’am uitat; şi iată, cutremur mare a fost; soarele s’a făcut negru ca un sac de pâslă şi luna’ntreagă s’a făcut ca sângele,

Si uite cum un senil trimis la dracu`n praznic in exil descrie o pereche de eclipse. Una de Luna si una de Soare. Drept e ca la cultura de care beneficia el … e de mirare ca a putut descrie asa frumos.

13 şi stelele cerului au căzut pe pământ aşa cum smochinul îşi leapădă smochinele verzi când e zgâlţâit de vijelie;

Pentru cei ce au vazut vreo data o ploaie de meteoriti imaginea descrisa mai sus nu e una straina. Cam asa arata intr-o noapte senina, intr-un loc cu atmosfera cat de cat curata.

14 iar cerul s’a’ndepărtat ca o carte’nvălătucităl, şi fiece munte şi insulă s’au mişcat din locurile lor.

Cel putin di ce imi dau eu seama asta e un cutremur. Si omul probabil ca nu s-a priceput sa il descrie mai bine. Orcum la un cutremur serios se mai intampla sa o ia cate un versant la vale sau cate mun drac de insula vulcanica sa o ia in jos.

15 Şi împăraţii pământului şi domnii şi căpeteniile şi bogaţii şi puternicii, şi tot robul şi tot omul liber s’au ascuns în peşterile şi’n stâncile munţilor,

Eii aici e cam mult. Dar nu poti sa ii ceri unuia care in viata lui nu a simtit furiile naturii sa inteleaga prea multe. Are impresia ca toti tremura cum tremura si el.

Cap 9

1 Şi a trâmbiţat al cincilea înger: şi-am văzut o stea căzută din cer pe pământa; şi i s’a dat cheia fântânii adânculuib,

Omul ori a vazut una bucata asteroid cazand pe Terra ori vreo cometa in trecere prin raza de vizibilitate a pamantului. Dar de cazut pe pamant … eram fosile de atunci.

2 şi ea a deschis fântâna adâncului; şi din fântână s’a ridicat un fum ca fumul unui mare cuptor; şi soarele şi văzduhul s’au întunecat de fumul fântânii

Asta clar ca nu a mai vazut in viata lui o eruptie vulcanica. Dar sa fii atat de idiot sa compari un vulcan cu o fantana ? Desi e destul de misto efectul, daca e sa ne amintim ca un afurisit de vulcan a blocat toate avioanele din Europa la un moment dat la sol. Ca i s-a nazarit lui sa erupa.

Aaa. si partea cea mai faina e ca pe acolo prin carte apare si un curcubeu.

Cap 4

3 Şi Cel care şedea semăna la vedere cu piatra de iaspb şi de sardiuc, iar de jur-împrejurul tronului era un curcubeud cu înfăţişarea smaralduluie.

Cap 10

1 Şi-am văzut un alt înger puternic, pogorându-se din cer, învăluit într’un nor; şi pe capul său, curcubeul; şi faţa lui, ca soarele; şi picioarele lui, ca nişte stâlpi de foc.

Ori daca te apuci sa cauti oriunde pe marele internet, printre site-urile si blogurile crestinopatilor si altora asemeni lor, vei sesiza ca peste tot curcubeul apare ca simbol satani, al masoneriei, new age, etc. Adica ceva mega-super-naspa. Acu ori eu incet la cap ori astia aplica standarde duble. Ca unde apare curcubeul pe obiectele si in cartile crestine e de bine, simbol al milei si bunavointei lui Dumnezeu. Unde apare curcubeul pe altele … gata e de mega-super-extra naspa.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: