Homeschooling vs stat și aberațiile lui Sebică Bodu

De câteva zile tot văd în mediul online cum se înjură unii după ce o tanti oarecare, cu ceva expunere publică, madam Nălbaru, și-a retras copilul de la școală și a preferat să apeleze la homeschooling. Drept pentru care au sărit toți de buci în sus.

Unii, adepți ai sistemului socialist de pe la noi, strâng din ochiul maro și urlă că se duce lumea dracului dacă lăsăm părinții să își educe copiii acasă! Că o să scadă rezultatele, că o să prefere părinții să crescă copii fidele, îndoctrinate în pseudoștiințe și alte alea, că se mărește numărul adepților tratamentelor oferite de șarlatani în loc de medici … etc.

Alții se cacă cu stropi urlând că școala românească e de rahat, că sistemul nu mai e bun de nimic, că profesorii sunt plătiți prost, sunt slab pregătiți și, prin urmare, școala românească e ca și cum n-ar fi. Că nu ieși din ea cu nimic folositor, că nu te pregătește pentru viață și piața muncii … etc.

copii-la-camp

Școlarizare proastă naște un popor prost

Da, avem nevoie de un sistem de educație public. E o nevoie absolută dacă vrem să mai putem susține că trăim într-o lume civilizată. De ce? Pentru că nu tot pârlitul, ca mine, își permite să își ducă copilul la o școală privată. Pentru că, la momentul actual, prețurile percepute de cei care oferă scolarizare privată sunt mult peste puterea de cumpărare a majorității.

Ori, înlăturând sistemul public, riscăm să ajungem în câteva generații la nivelul educațional de acum vreo 200 de ani, când numai cei favorizați știau să scrie. Și asta nu e bine. Pentru că o școlarizare proastă naște un popor prost, naște haos și crește riscurile din societate. Atât cele medicale cât și cele privind conviețuirea.

profesor-untitled-project-1-tvrnews-export-67135900_67135900

Sistemul de învățământ românesc e de mare rahat

Da, sistemul de învățământ românesc e de mare rahat. În zonele rurale părinții preferă să scoată copiii de la școală și să îi trimită la muncile câmpului, în încercarea, oarecum disperată, de a-și asigura subzistența.

Da, avem profesori plătiți prost, chiar foarte prost, în condițiile în care li se cere să fie gardienii unei clase de 25-30 de nebuni, să le predea și să le și verifice temeinic cunoștințele. Avem profesori prost pregătiți, ajunși la catedră prin diferite conjuncturi, care, dacă ar fi examinați, nu ar trece nici examenele psihiatrice, nici pe cele de cunoștințe. De ce? Păi în momentul în care tu, stat, accepți titularizări și definitivate cu nota 5… mai ai curaj să ridici pretenții?

Care ar fi alternativa? Scoaterea monopolului educației din mâinile statului. De ce? Pentru simplul fapt că istoria ne arată că acolo unde e implicat statul costurile sunt mult prea mari iar rezultatele derizorii. Fie prin privatizare, fie printr-o colaborare stat-privat. Chiar și homeschoolingul e o soluție. Da, știu, copii fidele și toate cele. Așa și? Vom avea o populație care, în câteva decenii, va fi selectată natural. Prin refuzul vaccinurilor, prin apelarea la tot felul de remedii miraculoase, etc. Lăsați, măi oameni buni, prostimea să se omoare. Ce aveți cu ei? E viața lor și au toate drepturile să o gestioneze. Sau vreți să ajungem ca Idiocracy?

untitled

Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie!

Dar în nici un caz alternativa nu e forțarea părinților să accepte modelul educațional al statului. Și m-a uimit Mr. Sebastian Bodu, marele șef de trib ANAF, care, într-o postare de pe facebook, amenința părinții că legea spune că școala e obligatorie până la 10 clase și că există riscul decăderii din drepturile parentale. Taică, ne dezamăgești! Serios. Chel ești, tichie de mărgăritar îți trebuie!

Legea spune că e musai 10 clase. Atât. Nu afirmă nicări că e musai 10 ani în sistemul de stat! Ce, ăia care acum se duc la licee private nu sunt considerați educați pentru că nu trec prin sistemul de stat? Ești năuc? Aaa, și legat de afirmația aceluiași Sebastian Bodu că homeschoolingul nu e recunoscut… Neică, ia ceva pentru IQ și bagă legislație. Atâta vreme cât diplomele unei școli, oricare ar fi ea, sunt recunoscute oficial, vor fi valabile indiferent dacă ai mers zilnic la școala respectivă sau ai mers numai la examene. Pentru că școala e acreditată de statul în care funcționează, nu de statul de unde e elevul. Năuc tare?

Cât despre metodele de control atât de necunoscute lui Sebică … BAC? Admitere? Nu? Au crezi că ăia or să dea BACul acasă?

Aaa, și legat de serviciile oferite de stat… sper că glumești, mon cher. Cum ai vrea tu să aibă lumea încredere într-un sistem de justiție atât de corupt încât a ajuns să se facă de baftă? Sau un sistem de sănătate care te lasă să mori? Ești tâmpit?

Anunțuri

A. P. O. R. nu vrea sex la școală !

indexNenorocire, suntem terminați! Ne-au distrus! Toată propaganda noastră, a ateilor, s-a dus dracului pe apa Sâmbetei și nu mai are nici un rost! APOR a luat o poziție vehementă legată de introducerea în programa școlară a unor ore de „Educație pentru Sănătate”, la presiunile făcute de o mână de ONG-uri plătite de Soroș, a Ministerului Sănătății și la recomandarea Ministerului Muncii.

Asta la o săptămână după ce au participat la dezbaterea „Educație pentru Sănătate” organizată de domnii fără ocupație de la Administrația Prezidențială. Spun fără ocupație pentru că cred cu tărie (e intenționată cacofonia, Grammar Nazi) că trebui să te plictisești îngrozitor de tare pentru a organiza o dezbatere despre o chestiune care e mai mult decât clară: utilitatea unei educații sexuale în școli.

Dacă nici până acum, după ce ați văzut atâtea vieți de adolescente distruse pentru că nu au știut că pot folosi produse care să prevină sarcina nedorită, nu ați înțeles cât e de utilă o educație sexuală în rândul copiilor de liceu, cel puțin, înseamnă că sunteți nebuni de legat fraților! Dar să citim din ceea ce au treansmis ei agențiilor de presă:

„Totusi, trebuie de la inceput facuta distinctia intre educatia pentru sanatate si ‘educatia sexuala’, promovata insistent in ultimii ani de unele curente si organizatii cu tenta ideologica. Diferentele de puncte de vedere din interiorul societatii romanesti si al grupurilor de experti pe aceasta tema sunt foarte semnificative, pornind chiar de la denumire: A.P.O.R., spre exemplu, considera ca trebuie vorbit despre ‘educatie pentru viata de familie’ si nu despre ‘educatie sexuala'”, se arata in mesajul asociatiei.

Deci… Fără deci … Spuneți voi că trebuie făcută diferență. Ei pe mă-sa. Pentru că dacă nu îți înveți planta adolescentă că atunci când stă crăcită poate să se și protejeze, o să avem în continuare o problemă serioasă cu transmiterea infecțiilor de tip BTS pe la adolescente. Ce? Nu avem? Nu le avem pe toate, poate. Pentru că bigoți ca voi au interzis minorelor să se ducă la ginecolog fără să aibă un părinte cu ele! Și fetele stau. Cu o candida, cu ceva herpes, și stau, crăcite, și dau și la alții. No, amu aveți o problemă de sănătate? Ipocriții …

Poate ar trebui să le amintim celor care au uitat dintre ei, că organizația lor, care susține că reprezintă vocea Domnului (știți voi cum trebuie tratați cei care aud voci?), consideră din start ca ideologie tot ceea ce conține și cele mai ușoare urme de lipsă de favoritism pentru ei. Nu, educația medicală legată de comportamentul sexual al unui adult nu poate fi considerată ideologie. E știință pură în cea mai mare parte, cam 90%.

Asociatia „Parinti pentru Ora de Religie” afirma ca doreste sa le ofere copiilor „o educatie axata pe promovarea unor relatii personale, profunde, care sa incurajeze si sa pregateasca viitorii adulti in vederea vietii de familie, mai ales in contextul in care Romania trece printr-o criza demografica de o gravitate deosebita, considerate risc la adresa sigurantei nationale”

Ce spui? Adică absitinența până la căsătorie, după care interdicția de a folosi orice fel de mijloace contraceptive, pentru că sexul nu e de plăcere, e numai ca să feți plozi? Hai, mersi, nu! Păi ce dragilor? Vă scade treptat numărul de adepți? Sau nu vă mai săturați, și tot vreți mai mult, să vă ajungă? Hai, nu mai bociți atât după 3 linguri de spermă, că mai aveți destui din ăia îndobitociți care se puiesc ca șobolanii. Din ăia care tot vor copii fără număr….

„In acelasi timp, respingem modelul ‘educatiei sexuale’ comprehensive, hedoniste, cu accent pe explicarea mecanicii actului sexual si a mijloacelor de protejare contra sarcinii si care exclude moralitatea din intimitate. Din experienta altor tari, acest ‘model’ s-a dovedit falimentar ca rezultate si a generat conflicte acute intre unele comunitati si autoritatea de stat. Replicarea sa in Romania ar fi o grava eroare”, continua reprezentantii asociatiei.

Tocmai, că nu e chiar așa fârtaților. Aici mințiți cu cea mai mare nerușinare! Rușinică! Rușinică! Păi nu mai suntem creștini? Ne dedăm la abureli pentru clasa a VIII-a, că poate ăia să pună botul? În toate statele în care a fost promovată o educație sexuală bazată pe prevenția BTS și a sarcinilor nedorite, acestea au scăzut cu mult mai mult decât acolo unde singura educație sexuală a fost centura de castitate! Știți, există o meserie numită lăcătușerie, și oamenii care o știu au învățat să treacă peste încuietori.

Acestia sunt de parere ca „in problemele atat de importante precum viata intima, familia trebuie sa-si pastreze rolul de formator principal al caracterului copiilor, avand acest drept”. „Sub aspect juridic, educatia privind sexualitatea antreneaza doua drepturi fundamentale: dreptul la educatie si dreptul la viata privata. Ea devine astfel atat parte componenta a procesului educational, cat si un domeniu intrinsec vietii private. Data fiind aceasta dubla valenta, introducerea unei astfel de discipline de studiu trebuie raportata la drepturile parintilor„, se arata in mesajul asociatiei.

De ce? Păi statul nu ar trebui să aibă grijă de drepturile și binele copilului? Nu așa urlați voi la Nenea Statu când îi cereți interzicerea prin lege a avorturilor? Acum, dintr-o dată, binele copiilor nu mai contează? Păi normal, că nu-s destul de adulți încât să cotizeze la ppopa, dar sunt buni de ținut pe viitor. Păi ce facem fraților? O ardem aiurea cu dublul standard?

„Avand in vedere ca perspectivele grupurilor sociale asupra sexualitatii sunt foarte diferite si ireductibile, solicitam ca disciplina ‘educatie pentru sanatate’, in masura in care aceasta isi propune sa includa ‘educatie sexuala’, sa ramana optionala, dupa modelul orei de religie. Este singura cale democratica de a rezolva solicitarile legitime legate de acest subiect”, concluzioneaza APOR.

Bă, da, cu asta o să trebuiască să fiu de acord. Trebuie să rămână opțională. Dar cu o condiție. Să fie copilul cel care decide, nu habotnicul de taică-su. Și atunci s-ar putea să aveți mici surprize, legate de prezența la orele alea.

Mi-a plăcut însă reacția ministrului muncii, doamna Claudia-Ana Costea, prezentă la dezbatere, care afirmat că

„organele de specialitate ale administratiei publice locale si centrale (…) au obligatia sa deruleze in mod sistematic in unitatile scolare programe de educatie pentru viata, inclusiv educatia sexuala pentru copii”.

Oficialul a citat statistici potrivit carora jumatate dintre tinerii activi sexual care au parteneri stabili nu utilizeaza mijloace contraceptive, dupa cum a relatat Mediafax.

Si Ministerul Sanatatii a sustinut in octombrie introducerea unei ore obligatorii de educatie sexuala in scoli, potrivit unui document publicat de mai multe ONG-uri.

TdYpAkv.jpg

Manualul de religie, spaima copiilor

Cu toții am auzit în anii trecuți despre poveștile din manualele  de religie. Istorii mărunte dar pline de groază, cu un dumnezeu răzbunător și intolerant, care pare că nu aplică nici măcar legile date de el. Pentru că el e dumnezău, nu ? Și tot așa am auzit cum BOR s-a tot lăudat că schimbă manualele, după nenumărate sesizări, ca să le facă mai prietenoase.

Numai că experineța ne spune că nu trebuie să ne încredem foarte tare în tagma rochiilor negre, că nu se știe niciodată cum le dictează interesele să își încalce cuvântul. Și s-a dovedit afi adevărat. Pentru că nici anul acesta manualele nu sunt mai altfel decât altădată. Și că singurul scop al popii e ca pruncul să îl respecte și să îl asculte fără să comenteze, că doar el e mesagerul lui Zeus pe pământ. Un fel de Superman în rochiță neagră.

646x404 (1)

În manualul de Religie, cultul ortodox, la lecţia „Moise, de la robie la libertate” elevii află cât de răzbunător poate fi Dumnezeu. „Ca să-l determine pe faraon să-i elibereze din robie pe evrei, Dumnezeu a trimis asupra egiptenilor zece pedepse foarte grele”: a transformat în sânge apa râului Nil, a acoperit cu broaşte tot pământul Egiptului, au apărut ţânţari peste tot, a umplut casele şi pământul egiptenilor cu tăuni, au murit de foame multe vite, au apărut răni şi bube pe oameni şi pe vite, a trimis grindină, apoi lăcuste care au distrus totul, a trimis întuneric peste Egipt, a ucis pe primii băieţi nou-născuţi în familiile egiptenilor, iar pedeapsa care l-a lovit „direct în inimă” pe faraon a fost să îi omoare fiul care îi urma la tron”

Cu alte cuvinte, zeul atot-puternic, capabil să distrugă civilizații nu catadicsește a se arăta în mod direct faraonului și să îi dea ordinele de rigoare, ci îl trimite pe bâlbâitul de Moise și după aia masacrează 25% din populația Egiptului, doar de dragul poporului ales. Măi, futu-i morții lui de zeu, dar nu era mai simplu să apară în fața faraonului, fie și în formă de boschet în călduri, și să dea ordinele direct?

646x528

În acelaşi manual, peste câteva pagini, copiii au parte de o altă lecţie cu puternic impact emoţional. La capitolul Solomon este prezentată o  „dreaptă judecată”. Copii află că două femei au născut, iar uneia dintre ele i-a murit copilul sufocat în somn. Mama copilului mort s-a trezit şi a înlocuit copilul cu cel viu.  Relatarea horror nu se opreşte aici. Elevii a căror vârstă nu depăşeşte 9 ani află că regele Solomon, pentru a face dreptate şi pentru a afla adevărul, a decis să taie pruncul în două pentru a-l împărţi celor două mame. Astfel, avea să se descopere care este mama care a minţit.

Că doar ce pula lui Solomon, îi mai făcea bărbatul încă un prunc muierii. Și oricum ea nu avea dreptul să se plângă, că incubatoarele ambulante nu au nici un fel de drepturi. Cum dracu să îi bagi în cap unui copil că e ok să omori un nevinovat pentru că … ți se scoală ție și nu știi alte metode mai eficiente. Țin minte că și eu am pus cândva botul la povestea asta. După care am crescut și … vă dați voi seama.

646x528 (1)

Într-un alt manual de clasa a treia, tot la cultul ortodox, copiii află cum a fost pedepsită o tânără care nu a mers să se închine la moaşte de Sfânta Paraschiva, preferând să facă murături în ziua de sărbătoare. Pentru că a continuat să muncească, deşi a fost atenţionată de mamă că este păcat tânăra a fost călcată de o maşină când a ieşit din casă să cumpere o pâine. Tânăra s-a însănătoşit după ce mama ei „alergat la Sfânta Parascheva să-i ceară iertare şi să se roage pentru salvarea acesteia”.

Așa trebe, nu? Dacă se apucă de treburi lumești în loc să se ducă să scoată banul la cadavrele expuse de BOR. Și în loc de stat 24 de ore în frig și ploaie, în picioare, ea vrea să șadă lângă borcanul cu murături. Cedracu, popa își plătește BMW cu murături?

646x528 (2)

Tot la capitolul Sfânta Parscheva, elevii de clasa a III-a află cum unei fetiţe de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc glasul. Şi în acest caz copila şi-a revenit după ce mama a mers la moaşte pentru a cere ajutorul. Şi l-a primit imediat, fetiţa recăpătându-şi glasul de îndată.

Cu alte cuvinte … popa face ce nu poate medicul. Aaaa … stai, că muma aia nici nu s-a grăbit la medic, că și-a cărat hoitul direct la moaște. Măi să fie, cum face parascovenia asta numai minuni. Ultima pe care mi-o amintesc eu a fost o sarcină pierdută la 6 luni de o vacă care a stat, gravidă și cu probleme, vreo 20 de ore în frig și ploaie. Aia da minune. Un cod genetic defect a eșuat în a fi transmis mai departe.

646x528 (3)

Și tot în manualele de toată rușinea aflăm de la profu de religie că nu e musai să te cari la spital dacă ești bolnav. Că e destul să scoți leul pentru „untdelemn sfințit” și ai scăpat de toate boalele din lume. Pare-se că vindecă inclusiv cancerul. Și cu toate astea popa, când i se face rău de la grăsimea adunată pe el de prea multă trândăveală, dă fuga la spital, să caute ajutor de specialitate. Nici vorbă de „cetit” în Biblie. Nici vorbă de sfintul maslu, sau cum drci s-o mai chema boscorodeala aia de la miezul noptii. Direct la spital cu ambulanța.

646x528 (4)

Dragilor, cei care încă mai credeți că orele de religie sunt total inofensive, cam asta învață copii vostri la școală. Că a lucra în zi de sărbătoare echivalează cu o condamnare la moarte, că a nu merge la pupat moaște înseamnă a căpăta un handicap fizic permanent, că … Și ajungem la final,prin clasa a XII-a, să ne întrebăm de ce copilul nu își ia bacul. Că doar a pus acatiste la toate mănăstirile și a plătit slujbe la cei mai buni popi din țară.

Este la mine în zonă o vorbă care spune multe: „Poftim cultură! Și mai vrei agricultură? La toamnă recoltă din pulă!” Numai că toamna copiilor noștri e doar o dată. Nu e ca la câmp, că mai e și la anul o șansă.

P. S. Mă întreb al dracului de serios ce pula calului căuta ambulanța la Mizil, să îl resusciteze pe Dănilă Preambuibatul, și de ce nu a aplicat el metoda pe care o aprobă în manualele de religie. Dă-te fraiere, și tu, cu „untdelemn sfințit” să ne arăți puterea lui cea vindecătoare.

De ce? Și până când?

De ce de căcat să avem religie sponsorizată de sta? De aia? Pentru că vrea popimea?40701_116975105019663_100001215225647_101897_1993109_n-300x224 Pentru că din milioanele care se investesc lunar în plata popilor pe post de profesori de religie, profesori fiind impropriu spus, am putea lejer plăti cateva cadre medicale în fiecare oraș. Pentru că, până la urmă, e mai importantă sănătatea decât religia. Sau cel puțin așa e în lumea cât de cât civilizată.

Sau am putea plăti niște tratamente la ăia care or făcut ceva cancer. Adicăniște citostatice. Sau măcar niște morfină. Că dacă tot nu le dăm voie săse sinucidă măcar să le face moartea mai ușoară. Că doar de aia plătesc asigurări.

M-am enervat crunt zilele trecute, după ce statul român, în nemărginita lui milostenie, mi-a respins un dosar de tratament pentru o boală veche cu draci, cam 10 ani, care mă va lăsa la final un handicapat incapabil să să își tragă singur sosetele. Și atunci statul, de prost, va trebui să plătească. Atât pensia mea cât și salariul unui însoțitor. Și asta pentru că acum se pare că nu are banii necesari să mi-l ofere.

În România li se dă ketonal bolnavilor de metastază. Pentru că statul nu mai are bani de Mialgyn. În Roomânia secolului XXI stau medicii și se uită neputincioși la tine când nici unul din calmantele pe care ți le pot prescrie nu își mai fac efectul. Pentru că nu mai pot face nimic mai mult. Pentru că dacă vrei să trăiești și să produci ca un om normal, șansă pe care un tratament decent ți-o oferă fără probleme, trebuie să te iei în piept cu statul.

Și tot în România secolului XXI Ministerul Cultelor și-a mărit bugetul de 7 ori, la început de an. Oare pentru ce? Într-o Românie măcinată de cancer, de reumatisme dureroase, BOR își permite să plătească campanii publicitare, cu vedete de carton presat gen Connect-r, din banii care se scurg din bugetul de stat către mare mafie a băieților în rochii negre, pentru a convinge părinții să își înscrie copii la religie.

Da … suntem bolnavi. Suntem bolnavi psihic pentru simplul fapt că acceptăm între noi prezența unor astfel de jigodii. Suntem bolnavi fizic, pentru că banii noștri de medicamente se duc adânc n buzunarele fără fund ale popimii poponaute. Suntem bolnavi intelectual, pentru că acceptăm să ni se educe copii în spiritul unei religii intolerante și cu principii vechi de 2000 de ani.

389726_370475972999447_1859614898_n

Oare românii când vor edita 1789 al Franței? Oare când?

Când blondele reprezintă instituții. Liana Stanciu despre religie.

Acum câteva zile cei de la Asociația Secular-Umanistă Română au dat drumul unui clip, un interviu despre prezența orei de religie în programa școlară, la care a participat Toma Pătrașcu, vice-președintele ASUR, și Liana Stanciu, președinta Asociației Părinți pentru Ora de Religie, asociație apărută în urma deciziei CCR de a scoate obligativitatea religiei și de a aduce un dram de normalitate în învățământul pre-universitar. Mai jos e clipul, din care am extras doar replicile doamnei Liana Stanciu, un fel de blondă de Patriarhie, cum era și blonda de la Cotroceni, cărora le-am răspuns așa cum am crezut eu de cuviință, răspunsurile date de domnul Toma părându-mi-se mult prea diplomate și curtenitoare. Ori blonda nu le merită, sub nici o formă. Un om care susține somnul rațiunii merită exclus din societate, nu să ne purtăm cu mănuși cu el.

Moderator: Cât de importantă e această modificare legislativă

Liana Stanciu: Așa cum s-a spus și mai devreme, lucrurile-s clare: religia face parte din trunchiul comun de învățământ, deci e obligatorie. Pentru copii, din totdeauna, copilul sau părintele a putut opta. E drept că optau cei care nu voiau. Care erau mai puțini.

Cifrele spun că 98% dintre români se declară creștini, sigur de diverse culte. Dar cred că în aceste momente vorbim de niște soluții care, pentru moment, au prea multă importanță

Mamaie … poate nu ai citit decizia CCR. Spune clar acolo: religia nu mai e obligatorie. Dacă vrei religie, depui cerere. Că așa e normal, futu-i. Adică … dacă 90% dintre români sunt hoți, că odată tot au furat câte ceva, de la stat sau de la patron, eu ar trebui să depun cerere să nu mai fiu furat? Da unde plm te crezi? Ai impresia că dacă reprezinți o adunătură de damblagiți, gat, tu reprezinți 90% din popor? Măi … nici Băselu nu are așa o aroganță în sânge.

Din totdeauna părintele a putut opta .. și nu prea. Pentru că idioții care predau îi țineau în continuare pe ăia la ore și îi amenințau cu tot felul de cretinisme gen arsul în iad și altele. Iar când vreun părinte se ridica împotriva lor, era acuzat de rea-voință și tratat de director de parcă intrase ilegal p plantația lui tată-su.

Și da, sunt importante. Pentru că așa mai scăpăm de idioții care ne îndoctrinează copiii.

Moderator: La o privire superficială ar părea că sunt mai multe cereri de făcut.

Liana Stanciu: Dacă vă gândiți așa, nu știu dacă sunt mai multe cereri de făcut. Sunt niște încuviințări. Sunt lucruri pe care un părinte, conștient și cuviincios, se gândește la absolut tot ce are legătură cu educația și dezvoltarea copilului lui.

O să ai o mare surpriză … mareeeee …. Că ăia de pe la 14 ani în sus nu or să mai aducă cereri … Și jumătate din popimea care mai și ia salariu de la stat pentru că predă religia o să cam rămână fără al doilea venit sigur și or să trebuiască să se bazeze pe cele sezoniere: nunți, înmormântări, botezuri ….

Cât despre părinții care se gândesc dacă copilul face sau nu religie la școală … Să mă ierți, dar îi doare puțin mai în spate de zonele alea moi pe care le pupați voi la nijalăii cu fuste

Toma

Moderator: Notele de la disciplina religie, să fie trecute în catalog.

Liana Stanciu: Putem să polemizăm până mâine, pentru că decizia e la ministerul învățământului, pentru că religia face parte din trunchiul comun. Deci nu e la noi. Putem să polemizăm, sigur, dar e decizia ministerului învățământului.

Te bazezi pe ei, ăi? Că pe altceva nu te mai poți baza, dar pe penalii șantajabili și coruptibili care au un preț bine stabilitpentru orice, pe ăia, vă mai puteți baza? Și pe „cozile de topor” din cadrul ministerului, acei oameni care, din lipsă de coloană vertebrală, ajung în poziția „în genunchi” ori de câte ori văd o sutană în apropiere.

Liana Stanciu: Cred că de fapt credința este o chestiune care vine din om, din felul fiecăruia de a înțelege lucrurile valoroase din viața lui. Și nu cred că un părinte va sprijini un demers de genul acesta. Să ia o notă mai mare pentru că ora … NU. Părintele va decide că-si va înscrie copilul pentru că îl ajută, pentru că ea îl formează, pentru că îi pune valorile unde  trebuie. Pentru că trăim într-o eră în care valorile sunt alfel, într-o ordine total nefirească și pentru că de fapt, religia ce face? Pune baza valorilor reale: iubire, familie, înțelegere, lucrurile esențiale.

Da … Și spui asta pentru că? Ai tu ceva informații? Hai să îți spun ceva: și eu am fost elev și maică-mea m-a sfătuit întotdeauna să nu neglijez ceva ce îmi poate aduce o medie generală mai mare. Pentru că părinți. Și pentru că admitere la facultate pe bază de dosar. Așa că … vorbești prostii.

Cât despre ce face religia … am avea mult de discutat. Religia cultivă intoleranță, habotnicie, naționalism cras și xenofobie, homofobie și oferă un suport moral tuturor faptelor care, într-o societate civilizată, ar fi fost considerate reprobabile.

Valorile erei noastre sunt dictate de civilizație și bun simț, de gândire critică și de principiul „ce ție nu-ți place, altuia nu face”, ceva ce biserica nu vede cu ochi buni. Pentru dorința supremă a ninjalăilor în rochii este aceea de a menține oile din turmă într-o ignoranță totală, într-un întuneric al rațiunii, pentru a fi mai ușor de controlat. Acele valori sunt acum așa pentru că așa ne dictează conștiința ori biserica ar vrea, din toți rărunchii, să fie ea cea dintâi valoare și cel mai puternic formator de opinie.

Moderator: Pentru mulți oameni nu ora de religie în sine este o problemă. Ci profesorul de religie

Liana Stanciu: Calitatea orei de religie. Aici putem să vorbim oricât. E drept și știm cu toții. Pentru asta am acceptat să fiu președintele Asociației Părinți pentru Ora de Religie. Pentru că sunt multe lucruri care pot fi îndreptate. Și pentru asta există această asociație, făcută într-o lună și jumătate de părinți.

Nu puteți să spuneți că toți profesorii sperie  elevii. Să păstrăm o măsură.

Nu … e drept, nu toți sunt așa. Cam 90% dintre ei au însă o mare problemă când vine vorba de tot ceea ce nu le e pe plac. Să vă aduc aminte cazurile copiilor care au avut de suferit? Cazuri în care copii care, oficial, au fost retrași de la ora de religie, dar care au fost ținuți în aceeași clasă și au trebuit să facă față amenințărilor fățișe cu pedeapsa eternă propagate de profesor. Nu avem în ce să păstrăm o măsură, madam, ăn afară de rata de îndoctrinare. Acolo însă voi sunteți cei care ar trebui să păstrați o măsură.

funny-pictures-auto-dumb-blonde-logic-473720

Liana Stanciu: Eu am o relație foarte specială cu un om care este fratele meu și care mă cunoaște mai bine decât părinții mei, care este preotul meu duhovnic, părintele Vasile. Prin el am descoperit foarte multe lucruri frumoase, pentru că ai nevoie de un canal și dacă dumnealui găsește lucrurile care sunt mai puțin colorate, eu întotdeauna văd lumina. Și sunt sigură că, oricât de mică e, apucă serios din întuneric. Depinde la ce te raportezi.

tumblr_mknkpuENvx1qg60ado1_250

Aha … deci practic așa funcționează treaba: ignorăm ce nu e frumos, ce e jenibil ori împotriva bunului simț, pentru a nu ne distruge propria iluzie despre bunătatea religiei pe  care o practicăm. Pentru că asta spui dumneata: ignora mânăriile popilor, luxul și ipocrizia, îndemnul direct al religiei la intoleranță, la rasism și homofobie, pentru a păstra ce? Imaginea de religie a iubirii? Nu mai e demult creștinismul o religie a iubirii, madam. De pe la Evul Mediu, când au ales să distrugă tot ce ne putea ajuta la progres, când au ales să înlăture tot ce ar fi putut duce la iluminarea credincioșilor, pentru a ține o întreagă civilizație, cea europeană, pentru mai bine de o mie de ani, în cea mai deplină ignoranță și cel mai deplin întuneric al minții.

Modul în care te raportezi tu la biserică mă lasă rece. Reaitatea, însă, e cea care vine și îți fute câte o palmă, când te aștepți mai puțin, și numai de tine depinde dacă preferi să joci rolul autistei mai departe sau să îți revii.

Creștinismul: despre cum toate materiile școlare trebuie predate după Biblie. Și altele

Am tot discutat despre prezența religiei în școală și despre cât este de oportună. Dar acum am cules cele mai frumoase comentarii, cărora nu am avut timp să le răspund, pe marginea acelui subiect, și le-am oferit aici răspunsul. Majoritatea sunt ale unui domn „nae” care e ferm convins că scoatere religie din școală e o conspirație iudeo-masono-satanică și se agită de mama focului. Vi se pare și vouă cunoscută treaba? Sau numai mie?

Shut-up

În articolul Creștinul explică constituția

By Nae

Dumnezeul creştinilor nu are nimic comun cu zeii păgâni-întrupări ale forţelor naturii,sau regi divinizaţi,şi nici cu Allah,care în mitologia arabă preislamică era tatăl a trei fete zeiţe.El este singura divinitate existentă,chiar dacă întreit ca persoană.Popoarele antice-inclusiv grecii şi romanii aveau pe lângă zeii oficiali,şi un zeu neoficial,dar venerat de popor-la greci era venerat de mulţi aritocraţi şi chiar de unii regi.Cine era acest zeu,dacă nu amintirea dumnezeului creator.Aşa se explică,şi faptul că locuitorii imperiului roman,au trecut în masă la creştinism,după edictul lui Constantin,deşi nimeni nu ia obligat să o facă.Ei l-au identificat pe dumnezeul creştinilor cu zeul pe care îl venerau în secret.

The-difference-between-God-and-Zeus

Da… nu prea știu de unde dracu să încep.

  1. Corect, dumnezeul ăla, al creștinilor, nu prea are nimic în comun cu ceilalți zei. Nu am văzut în toată mitologia alt zeu mai nebun, sadic, misogin, răzbunător, decât poate Allah. Ăla care nu e altceva decât un derivat rebut al religiei creștine.
  2. Popoarele antice aveau zeci de zei. ȘI zeițe. Pe care nu le venerau deloc în secret. Ba chiar aveau statuile lor în case, ai acelor zei care se credea că le apără casa. Nu a existat doar un zeu. Așa că tot ce ai scris acolo nu sunt decât elucubrații fără bază.
  3. Au trecut la creștinism din rațiuni pur politice, așa cum a trecut și criminalul de Constantin. Pentru că creștinismul, religia putorilor și săracilor, căpătase o putere mult prea mare după edictulde la Milano, așa că au considerat că ar fi rațional să nu supere proștii. Că erau mulți. Sștii tu: proști, proști, dar mulți ai dracului

Adevărul este că ar trebui ca toate materiile în special istoria şi biologia,să fie în concordanţă cu materia religie.Iar elevilor să li se explice că evoluţionismul şi creaţionismul sunt teorii neconfirmate.Da.am zis bine ,nici creaţionismul nu a fost dovedit stiinţific,însă dacă dumnezeu nu ar exista,nimic nu ar exista.

religion-vs-science1

Dap … cert. O să le explicăm elevilor la fizică cum lumina poate să apară din .. nimic. Că doar așa scrie la Geneză, că Domane – Doamne ăla a făcut întâi lumina, în prima zi, că era un întuneric de își dădea cu degetele în ochi, după care, în a patra zi, a creat soarele. Și asta pentru că ai tu pretenția.

Sau poate vrei să le explicăm că fosilele de …diferite specii, nu doar dinozauri, sunt puse acolo de moșulețul ăla plictisit, să vadă el care se îndoiește de cuvântul lui, ăla scris la biblie, că pământul a apărut în 6 zile. Asta …  tot pentru că pretenția ta …

Cât despre cât de multe dovezi are abiogeneza și teoria evoluției … în comparație cu creaționismul? Multe. Ce dovezi are creaționismul că pământul a fost creat? Biblia. Cine susține Biblia? Creștinii. Cum dovedesc creștinii că Biblia e reală? Cu citate din Biblie. Nu ți se pare un pic … aiurea? E ca și cum m-aș duce la proces în calitate de inculpat și aș fi achitat doar pentru că eu susțin că sunt nevinovat, fără să se mai țină seama de muntele de dovezi împotriva mea.

În articolul Daniel Gheorghe, apologetul care îndeamnă la încălcarea constituției

By Nae

România este stat democratic,iar în democraţie minoritatea se supune majorităţii.suntem peste 80% ortodocşi,iar dacă adăugăm pe cei de alte confesiuni rezultă aproape 95% de credincioşi.Marea majoritate a acestora vor ca religia să fie studiată.Cei care nu vor fac cerere şi sunt liberi.E ca la vaccinare.Eu am refuzat vaccinarea copilului meu pe baza unei semnături.

drjennymcarthy

Democrația modernă nu mai înseamnă de mult dictatura majorității. Faptul că în Franța sunt 60% creștini nu a dus religia ca obiect de studiu. Și din cei 85% dintre creștinii de care vorbești tu, 90% nu dau doi bani pe popă și religia instituționalizată. Ba mai sunt și ofticați pe privilegiile lor nesimțite, așa că a afirma că marea lor majoritate vor religia în școală e o aberație scoasă din burtă. Să îți amintesc oare că procentul de incredere al populației a scăzut la 60% în biserică? De la 90%?

Notele la religie nu se dau în funcţie de intensitatea credinţei sau de mersul la biserică,ci în funcţie ci în funcţie de cum învaţă.La fel ca la oricare materie.

10850120_400134990136153_2573821560013238534_n

Notele la religie se dau pe baza îndoctrinării. Am fost elev, am avut religie la școală, știu exact cum se dau notele. În ultimul an de studiu mă ruga popa să nu mai particip și îmi dădea 10 din oficiu, doar pentru că puneam întrebări care cereau răspunsuri logice și nu aberații.

Cunosc diriginţi care folosesc orele de diregenţie pentru educaţie sexuală.Şi asta fără acordul părinţilor.Uneori la astfel de ore este invitat psihologul şcolii sau medici ginecologi.

condom-die-funny-gifs-favim-com-918205

Măi … foarte bine. Avem destul de multe fătuci infestate cu HPV care mai târziu fac cancer de colon. Hepatita B e în floare în România iar cabinetele de dermato-venero sunt supra aglomerate din cauză că unii nu au auzit de prezervative dar totuși vor să fută. De astea au făcut și în timpul meu și nu s-a mai scandalizat nimeni. Ba chiar unii părinți au aplaudat inițiativa: nu îi punea pe ei în situația de a vorbi despre sex cu copii lor.

Homosexualitatea a fost declarată normală pe baza unei legi.Tot pe baza unei legi evreii din Germania nazistă,au fost declaraţi suboameni. Nu am nimic cu homosexualii,numai că ei nu recunosc că au o boală şi nu vor să se trateze.Nu-i obligă nimeni dar în cazul ăsta să stea în anonimat,şi să nu mai defileze pe străzi.

Am văzut comentariul unei femei care se încheia astfel,,Dacă homosexualitatea este normală de ce dracu mai existăm noi femeile,,.

gaydinosaurs

Nu. Homosexualitatea a fost dezincriminată pe baza unei legi. O lege care modifica Codul Penal și abroga celebrul articol 200. Homosexualitatea există cam de când există omenirea dar numai voi, adepții religiilor abrahamice, v-ați trezit mai cu moț să spuneți că nu e normală. Exista și între maiași, și între grecii antici, și în Roma antică … chiar și la imperiile mai vechi, ca Egipt, Fenicia, Babilon … Cât despre natură … sunt 400 de specii care manifestă comportamente homosexuale. Documentat. Sunteți oare voi cu 2-3 perechi de coaie?

Nu defilează ca să se mândrească că sunt gay. Ci ca să atragă atenția asupra discriminării la care sunt unii supuși. Ai vazut marșuri de genul ăla în țări în care e interzisă discriminare lor? Nu… Ghici tu de ce. Și … dragule … din punctul tău bolnav de vedere, homosexualitatea e o boală. Din punctul celor care chiar eu studiat fenomenul … NU.

De ce există femeile? Ca să fută și ăia care nu sunt gay ! Sau lesbienele?

Dacă pentru orele de religie va trebui să facem cerere,vom avea acest drept pentru orele de educaţie sexuală(dacă se vor introduce).Sau vom fi obligaţi să ne pervertim copiii.Eu,şi ca mine gândesc majoritatea părinţilor as vrea să am dreptul să-mi retrag copilul de la astfel de ore,care nu fac decât să-l pervertească,eventual să-l reeduce în spiritul acceptării ,,diversităţii sexuale,, adică să accepte ceea ce nu e de acceptat,şi să tolereze ceea ce nu este de tolerat,adică homosexualitatea,transexualismul,travestiul,etc.

Gay people vs starving kids

Stimabile … ceea ce spui dumneata ca nu este de tolerat nu tine de dumneata ci de laicitate. În orice țară civilizata homosexualitatea și restul sunt privite ca orientări ale individului, care nu privesc pe ceilalți. Chiar nu te privește pe dumneata ce face vecinul în dormitorul lui, unde și-o ia și cu cine.

Nu ține de bigoții religioși să accepte că cel de lângă ei nu se culcă cu o femeie. Ar trebui să aflați și voi că homosexualitatea este prezentă la mai bine de 400 de specii de animale iar în civilizația umană a fost consemnată din cele mai vechi timpuri. Singurii care au avut o problemă cu asta au fost înapoiații care țin de religiile abrahamice, ce spuneam mai sus.

Cât despre orele de educație sexuala. ele vor fi un optional la care se va cere, cel mai sigur, acordul părinților. Care părinți, dacă nu își vor copchilele cu burta la gură pe la clasa a XI-a, ar fi bine, fie să le accepte, fie să le învețe să se protejeze.

Nu, absinența nu are o rată de succes de 100%. Vezi istoria cu Maria cea Virgină.

Nu. Cererea trebuie să o facă cei care nu vor religie.În timpul orei de religie acestia sunt liberi,iar şcoala nu trebuie să răspundă de faptele lor.Dacă un elev păţeste un accident,de exemplu,profesorul de religie şi conducerea şcolii ar putea fi traşi la răspundere.Prin cererea care o face se dovedeste că avea ore.De fapt se încearcă descurajării participării elevilor la orele de religie şi eliminarea de facto a orei.

imagine-no-religion-towers

Atâta vreme cât România este un stat laic prezența religiei în școli este opțională. Iar a înscrie din oficiu un ateu sau agnostic la ora de îndoctrinare, doar ca să îi iasă profului / popei catedra este o încălcare flagrantă a dreptului la orientare religioasă. Cele două, cumulate, nu fac decât să dea o singură concluzie: vrei religie, trebuie să faci cerere.

Cât despre răspunderea profului … dacă nu ai făcut cerere și pățești ceva profesorul nu are nici un fel de răspundere. Tu practic nu ești înscris la cursul lui. E treaba conducerii școlii să te țină ocupat în acea oră, dacă nu vor cu nici un chip să te lase acasă.

Cât despre eliminarea totală a orei … nu văd dezavantajul. Știi câte alte discipline se pot studia în locul ei, care nici măcar nu au legătură cu societatea sau cu talentul. De exemplu … aș putea învăța desen tehnic. Chiar nu există nici un dezavantaj real pentru societate. Singurul e cel adus finațelor popilor, care mai rămân fără o sursă de venit.

De la creștin la ateu și mai apoi la antiteist

323f559653756f71cbb06ce22175d86c

Acu … au trecut 6 ani, de când tot scriu pe blogul ăsta. Toți știu că sunt unul dintre ateii militanți și în viața reală. Dar puțini știu cum am ajuns de la creștin ortodox la agnosticism, după aia la ateism și mai târziu la anti-teism.

Am fost unul dintre cei mai ordinari elevi în școală, fără să mă remarc prea tare. Eram, din punctul de vedere al profesorilor „brânză bună în burduf de câine”. Adică … ceva exemplar cu nițel creier dar prea putoare să îl folosesc.

Pe la 14 ani am discutat cu muma despre o admitere la Seminarul Teologic Botosani. Dar lipsa unei situații financiare și o voce în schimbare m-au împiedicat să-mi îndeplinesc visul. Dar până acolo … mă și apucasem să studiez Biblia. Pentru că era unul dintre testele eliminatorii era un examen ce ținea de cunoașterea scripturilor considerate sfinte de creștini.

De atunci și până azi am reușit performața bolnavă să citesc acea carte în câteva variante de traducere, cam 7, dacă nu ținem seama de traducerile care cuprind doar Noul Testament.

Am intrat însă la un alt liceu, pe un profil uman, sperând că mai târziu, după finalizarea liceului, voi reuși să îmi ating țelul. Dacă ar fi fost așa … acum eram unul dintre mulții preoți atei,  dar în imposibilitatea de a mai scrie aici.

La liceu am avut marele noroc să îl am ca profesor de Logică pe unul dintre cei mai înverșunați atei ai Botoșaniului, domnul Costel Pricope, despre care am mai scris și în Profesorul care naște atei, care ne-a inițiat, pe cei care voiam, în tainele logicii. Deja eram pe drumul către ateism, el nereușind decât să îmi imprime o direcție cât de cât corectă. În următorul an eram deja ateu convins.

De ce anti-teist? Pentru că am trecut, în perioada liceului, atât cât am apucat din el, și nu numai, prin câteva situații destul de neplăcute. O mamă cu probleme de sănătate, eu, un puști, ajuns în depresii clinice, un alcoolic ateu violent pe post de tată.

În clasa a X-a maică-mea, care la 35 de ani avea cu câteva kilograme mai mult ca vârsta, s-a îmbolnăvit, având nevoie de o intervenție chirurgicală la Iași, la Neuro-chirurgie. Era vorba de o tumora benigna detectată la coloană, care îi provoca dureri destul de mari și o incapacita.

Ca în România, intervenția chirurgicala, deși acoperită de asigurarea de stat, a costat enorm. Undeva la 5.000.000 lei, bani serioși în lumea defectă a lui 1999. Echivalentul a 5,000 Ron acum, dacă e să ne gândim că salariul minim net atunci era de 700.000 lei iar acum … e undeva peste 700 Ron. Pentru că trebuia uns medicul, medicul anestezist, asistentele, infirmierele … și tot așa, cum știm în România.

Doar că veniturile noastre erau de doar 700,000 lei, adică salariul compensator al mamei, ieșită în șomaj la cerere, în urma unei legi date de guvernul de atunci. Așa că singura soluție a fost ca alcoolicul ce îmi era tată să vândă una vin vacile din curte. Ne mutasem între timp la țară și aveam două vaci.

Printre cheltuielile programate au fost și zeci de slujbe plătite preoților, pentru că … poate, poate, scapă de cuțit. Ceea ce, bineînțeles, nu s-a întâmplat.  Credeți oare că acei preoți au înapoiat sumele pe care le-au încasat? Vezi să nu…

Ceva mai târziu, în primăvara anului următor, am intrat într-o depresie severă, soldată și cu ceva tentative de suicid. Depresie care m-a dus la balamuc, la propriu. Și am stat destul de mult pe acolo, vreo 4 internări, fiecare de câte aproape o lună. Într-un final, din cauza stigmatului, profesorii nesfiindu-se să vorbească despre asta, din cauza absențelor, din cauză că rămăsesem mult în urma colegilor, am renunțat la școală. Eram în clasa a XI-a. Aș fi avut drept de reînscriere anul următor. Dar … alcoolul mânca al naibii de mulți bani.

În tot acest timp mă uitam la maică-mea cum se ducea pe la tot felul de preoți pentru tot felul de rugăciuni, pentru tot felul de slujbe. Preoți care, deși ajunseseră să ne cunoască situația financiară, nu se sfiau să ia și ultimii bani. Pentru a oferi speranțe deșarte și sfaturi cretine și proaste. Unul fiind răbdarea și credința că un alcoolic cum era bătrânul se va îndrepta. Așa că … a rămas.

Imediat după ce am împlinit 18 ani am intrat în câmpul muncii, un an mai târziu părăsind casa părinților în urma unui scandal provocat, exact, de lipsa banilor.

Mi-am acuzat de multe ori mama că, în loc să investească în terapie, m-a închis la balamuc iar banii i-a aruncat pe proeți. Ani mai târziu am realizat că ăla era nivelul de informație pe care îl deținea. Că a făcut ceea ce a crezut că e cu adevărat bine. Chiar dacă rezultatele au fost dezastruoase.

Și ura mea față de fețele bisericești a crescut atât de mult încât aș fi luat la pumni tot ce purta sutană. Mi-au trebuit ani să îmi pot calma ura. Ani în care, din păcate, n-am realizat nimic altceva decât că am devenit un maestru al calmului. De ce nu mai sunt … well aia e altă poveste, care nu își are locul aici.

Ura aia a atins însă cote maxime în momentul în care, pentru că ascultase sfaturile ortodoxe ale popilor și a rămas acasă, mama a ajuns în sala de operație a Spitalului de Pneumoftiziologie Iași, cu un pneumotorax provocat de una din loviturile lui.

Acolo am tras linie și am început să adun efectele nocive pe care religia și credința într-o zeitate imaginară le-a avut asupra mea și a celor ,mai mult sau mai puțin, dragi mie. Care sunt?

  1. Am ajuns la psihiatrie din cauza unui alcoolic nebun, și am renunțat ulterior la școală, omorând astfel orice speranță de viitor, pentru că maică-mea a respectat dogma creștină și nu l-a lăsat pe cel ce îi era soț, deși era un nebun alcoolic violent.
  2. Mi-am văzut mama la doi pași de mormânt, din aceeași cauză nebună, a dogmei ce nu poate fi încălcată de creștin.
  3. Banii ce puteau fi folosiți în casă, chiar și fără știrea alcoolicului, se duceau pe tot felul de ninjalăi bărboși cu vrăjeală în grai. Vrăjeală, de altfel, extrem de eficientă.
  4. M-a forțat să părăsesc casa în care crescusem, și la care am muncit enorm, să îmi iau viața în mâini, renunțând astfel la orice vis de a mai continua studiile, pentru că nu mai suportam scandalurile și bătăile.
  5. Per total … m-a făcut ceea ce sunt azi. Un om cu un handicap fizic, pentru că din casa aia mi se trage (long story), nemulțumit de sine mai niciodată, cu un puternic complex de inferioritate mascat de o nesimțire crasă.

Așa … am ajuns nu doar ateu, ci și cel mai înverșunat dușman al șarlatanilor numiți preoți. Pentru că eu … nu prea mai am ce drege la viitorul meu. Dar cei din urmă încă mai pot evita.

LATER EDIT:

Poate povestea asta o să le arate unor creștini idioți care afirmă că ateii sunt oameni cu studii superioare, cu venituri mari, fără grija zilei de mâine. Am fost și voi rămâne ateu deși, de multe ori de-a lungul vieții, poate nu am avut nici ce mânca.

Creștinul explică Constituția

Te doare mintea. Oamenii se apucă de explicat litera legii, așa cum le convine lor, excluzând posibilitatea ca și ceilalți cetățeni, de alte orientări religioase, să fie protejați de aceeași constituție. Pentru că creștin și pentru că majoritari.

In conditiile acutizarii atacurilor la BOR va propunem sa disecam Articolul 29 din Constitutia Romaniei care referindu-se la drepturile si libertatile cetatenesti stipuleaza ca:

(1) “Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.” – Cu alte cuvinte omul este complet liber sa creada sau nu in Dumnezeu. Crestinii au dreptul cetatenesc de a crede in divinitate, tot asa cum ateii sunt liberi sa nu creada in Dumnezeu.

Problema apare atunci când creștinii ca tine, spălați pe singurul neuron pe care îl dețin, vor să impună celor din jur modul lor de a trăi. Atunci când tu vii vii și îmi strigi în față, ca un bou, că nu am voie să folosesc prezervative pentru că este împotriva religiei tale, încalci singur exact articolul ăsta. Și mai grav e atunci când maimuțele creștine fac asta folosind ca scuză articolul de mai sus.

download

(2) “Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.” – Un articol frecvent incalcat de atei la capitolul toleranta. Crestinii ortodocsi nu-i denigreaza si nu fac prozelitism la atei, pe cand atitudinea ateilor este aceea de atac continuu la credinta crestinilor ortodocsi.

Ateii nu atacă credințele manifestate în spațiul privat. Nu aveți de cât să vă fuțeți între voi, la voi acasă. Dar în momentul în care voi ieșiți în spațiul public și declarați că ateii sunt o categorie de sub-oameni, nu vă așteptați ca noi să nu reacționăm. Primii care aruncă cu rahat în atei sunt creștinii, atunci când nu își pot impune căcaturile pe post de legi. Și vă mai mirați.

download (1)

(3) “Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.” – Orice cult religios organizat in limitele legii care are un statut este recunoscut de statul roman si pe cale de consecinta functioneaza legal in Romania.

Absolut. Dar nu face parte din cele 3 puteri ale statului. Voi, prin reprezentanții BORâți îmbrăcati în aur, aveti pretenția să faceți legea în țară, pentru că … smekerie. Dacă ați respecta legile ți v-ați vedea de lungul nasului, nimeni nu ar avea absolut nimic cu voi.

10521927_10152931185269711_5676193977167668187_n

(4) “În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.” – Se refera la prozelitismul sectar iar prin extrapolare si la zelul ateilor care combat credinta incercand sa atraga adepti la ateism.

Serios … Și ce facem cu toți acei popi creștini ortodocși care, în marele lor zel, umplu de înjurături tot ce nu face parte din cârdul lor de oi? Să îți amintesc câteva vorbe de duh date de Arsenie Cioca-Boca: „Mircea cel Bătrîn nu a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun nu a fost martorul lui Iehova; nebunii ăstia au venit acum. Nici o sectă nu exista în tara noastră pe atunci. Acestia vin din străinătate, plătiti de masoni, să ne strice dreapta credintă si originea noastră de popor ortodox”

Sau de alt senil bătrân, Cleopa: „eu sunt prieten numai cu oamenii, voi sectarii nu sunteţi oameni. Voi sunteţi draci fără de coarne, că voi căutaţi să distrugeţi Biserica şi să-i rupeţi pe oameni de la ea, ca să-I duceţi în iad. Măcar dracii au coarne, iar voi nu aveţi deşi faceţi ca ei.”

Acu să îmi explici tu mie cine instigă la ură inter-religioasă.

IMG_4768

(5) “Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.” –  Aceasta este explicatia pentru care statul roman finanteaza BOR in timp ce ateismul, nefiind o credinta nu beneficiaza de fonduri.

Autonome … asta include și aspectul financiar. Sprijin, nu susținere financiară. Fondurile de care beneficiază BORâturile nu sunt decât cadouri pentru serviciile electorale. Atlceva nimic. Ce alte fapte filantropice mai săvârșește cuvioasa BOR SRL, în afară de a încasa bani de pe viu și de pe mort, peste tot pe unde are acces? Când au încercat acei afaceriști să pună în funcțiune un crematoriu  în Cluj Napoca, amenințând în mod direct veniturile popilor, de ce au sărit popii la scandal? OAre nu au încredere în oile lor?

salariul-prea-fericitului-daniel

(6) “Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.” – Iata de ce un crestin ortodox are dreptul sa aleaga pentru copilul lui un sistem de valori crestine si dreptul de a cere raspicat predarea religiei in scoli.

Absolut. Faci frumos cerere și ți se va preda plodului ora de îndoctrinare. Aaaa… stai, rîmân mulți fără catedra de religie, că abia vor aduna de o clasă … Țeapă. Pentru o mână de habotnici spălați pe creier, cu ultimul neuron pus la conservat, nu prea cred că se merită îndoctrinarea unei generații. Religie avansată … la mă-ta acasă.

gyII2UhW_Bo

Ce au ateii cu noi credinciosii? Ce ii determina sa ne atace continuu? De ce sunt intoleranti la adresa noastra?

Simplu … pentru că voi ați început. Atunci când mișcare umanistă a luat amploare și și-a cerut drepturile voi ați fost primii care ați aruncat cu căcat. Păcat pentru voi, că l-ați aruncat în ventilator și s-a întors și împotriva voastră. Dacă ați fi fost de bun simț și nu ați fi încercat să învrăjbiți oamenii între ei, lucrurile ar fi fost mult mai plăcute.

tumblr_mpqwsys1FA1swnmcoo1_500

Biserica vrea cu orice preț să încalce legea ?

patriarh

Întrunit în ședință de lucru la Reşedinţa patriarhală în zilele de 16 şi 17 decembrie 2014, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act cu îngrijorare de decizia discriminatorie şi umilitoare pentru ora de Religie a Curţii Constituţionale a României din 12 noiembrie 2014. În acest context, respectivul Sinod a hotărât:

–   Informarea de către Centrele eparhiale a profesorilor de religie şi a părinţilor că până la adoptarea de către Parlamentul României a unei noi forme a Legii Educaţiei Naţionale (nr. 1/2011) statutul consacrat al orei de Religie rămâne nemodificat. Profesorii de religie şi părinţii trebuie să facă publice cazurile din şcoli în care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de Religie.

Pentru cei care nu știu ce înseamnă asta: că popii care se ocupă de predarea religiei în școli vor face toate presiunile posibile, în ședințele cu părinții, ca toți copii să fie înscriși la orele lor. Indiferent dacă elevul de 16 ani își va dori sau nu asta.

Și ce pula mea facem cu toate cazurile alea în care era descurajată renunțarea la ora de religie. Alea de ce se tot fereau să ajungă publice. Pula mea, sunteți cumva cu două perechi de coaie sși faceți publice numai lucrurile care vă convin? No … țeapă … toate or să apară în presă, inclusiv cazurile în care se vor face presiuni ca copilul să nu mai participe la ora de religie.

copii_religie

–  Încheierea de parteneriate între parohii şi şcoli pentru dezvoltarea cooperării cu scopul ajutorării elevilor din familii sărace sau cu risc de abandon şcolar şi pentru susţinerea şi îmbunătăţirea predării orei de Religie.

De ce pizda mamii voastre vă trebuie parteneriate cu școlile pentru a susține ora de religie? Vă temeți, măgarilor în sutană, că veți rămâne fără catedre pentru profesorii voștri care predau teoria nimicului și a intoleranței? Să vă ia naiba …  E musai să ajungeți să le-o sugeți directorilor ca ăia să facă tot posibilul să aveți voi ore de religie, chiar și unde nu există dorință?

priest fucking

Cât despre copii săraci și cu risc de abandon … până acum ei nu existau? Nu i-ați văzut? Sau acum, când sunt o sursă bună de PR de calitate, au devenit dintr-o dată al naibii de importanți!

    Aprobarea iniţiativei părinţilor de înfiinţare a Asociaţiei Părinţi pentru ora de Religie (APOR), cu filiale la nivel local.

E nevoie de un ONG care să ce? Să pună, și el, la rândui, presiune pe părinții care nu vor dori înregimentarea copiilor în rândurile celor ce urmează a fi îndoctrinați? Mi se pare mie sau voi, odată rămași fără legislația care să vă servească, apelați la presiunea părinților care încă nu au scos capul de sub patrafirul jegoșilor în negru?

popa maturi

–   Solicitarea de către Patriarhia Română a convocării unei întruniri extraordinare a Consiliului Consultativ al Cultelor din România pentru stabilirea unor măsuri şi acţiuni comune tuturor Cultelor în vederea susţinerii statutului actual al orei de Religie în învăţământul de Stat.

Statul actual al orei de religie în România a fost stabilit de CCR. Nu mai e nevoie de nici un consiliu consultativ. Ce mai e de stabilit? Vrei religie, semnezi hârtia. Simplu. Sau poate că e nevoie de un consiliu care să facă ce făceau idioții în odajdii în Vaslui, când au scos oamenii în stradă împotriva unei companii care le oferea locuri de muncă, doar pentru că lor li se pare că Chevron sapă la temelie GazProm, iar gazprom e din țara bisericii mama, Rusia și deci, pe cale de consecință, Chevron e Satana.

Deci niște popi care să scoată lumea la marș pentru că religie la școală și pentru că li se pare lor că discriminare. Sau pentru că … sperați ca marșurile de stradă să ducă la schimbarea constituției?

03-manifestatie-anti-cip

Și legat de tonul cu care scriu: da, sunt al dracului de pornit când văd că niște fecale cu pretenții de demnitari fac tot posibilul, pe față, să încalce legea și să își desfășoare tot cum vor ei acțiunile de îndoctrinare. M-am săturat să îi văd cum condamnă cu nerușinare tot ceea ce ei practică fără nici o problemă: homosexualitatea, prostituția, desfrâul, lenea, lăcomia.

tumblr_ndtvw3iDbU1qb18qmo1_500

În America creștinii stabilesc ce este și ce nu științific. Dacă le place …

2it0y7l

Cam așa făceam eu în seara asta când am citit știrea care urmează. Undeva pe acolo aveți și linkul către știrea originală, că ce e mai jos mai are și câteva adendumuri de pe la mine citire.

Un profesor de biologie de la Arizona State University s-a trezit atacat de public după ce a arătat, în timpul unui curs, o imagine prin care compara creaționismul cu magia. Nu că nu ar fi adevărată comparația. Dar unii se pare că s-au ofticat la culme …

Creation

Grupul conservator Capus Reform, care are ca țintă profesorii despre care crede că ar avea vederi liberale, a comunicat săptămâna trecută că profesorul Christofer Bang a expus imaginea într-o prezentare PowerPoint în timpul cursului Biologie 100.

Prezentarea PP, intitulată „Evoluționism vs. Creaționism” arăta o imagine cu evoluția, MArșul Progresului, alături de o imagine a lui Isus aruncând fulgere din degete petru a crea omul. Imaginea îl arată pe Isus spunând „Magie!”.

No … omul nu a greșit foarte tare… imaginea. Trebuia aia cu Isus mai bătrân, numit altfel și Dumnezeu, care e tot Isus, dar în altă formă, mai rablagită. Cât despre magia creaționismului … oare nu așa îl descrie Biblia? God(zill) a spus …. Și a fost. Cea mai curată formă de magie, fără oglinzi, fără fum.

tumblr_m5jvr5obYJ1rxd3q5o1_500

Un student le-a spus celor de la Campus Reform, sub protecția anonimatului, că imaginea era ofensatoare: „Mulți dintre studenții prezenți au fost deranjați de imagine, care nu a contribuit la curs, ci doar a creat tensiuni.”

Conservatorii de la ASU și-au arătat nemulțumirea față de profesor și în mediile sociale virtuale.

„Jeguri liberale  există cu siguranță în campus. Chiar dacă eu susțin imaginea din stânga, cred că este greșit și lipsit de etică ca un profesor să îi facă pe cei care au credințe diferite să se simtă rușinați.”, a scris o persoană pe pagina de Facebook a celor de la College Republicans.

No … că doar nici nu au de ce. Cred o bazaconie despre un zombi evreu, care era propriul lui tată, care s-a lăsat asasinat pentru a ierta omenirea de păcatul unei femei care a vorbit cu un șarpe și a mâncat dintr-un pom magic … Are un sens … pfuaiii.

advice-god-meme-generator-demand-adam-and-eve-follow-rule-that-requires-the-understanding-of-right-and-wrong-don-t-give-adam-and-eve-the-understanding-of-right-and-wrong-c54da8

O alta s-a plâns că ”am avut de îndurat același rahat în primul meu an la ASU și proesorul a făcut tot posibilul să îi umilească pe cei care nu erau de acord cu el.

O alta a scris că părinții fondatori erau creaționiști, pe pagina de Facebook: „ Nu contează că părinții fondatori erau extrem de religioși și cu frică de Dumnezeu. Ignorăm faptul că toți delegații la Convenția de la Philadelphia erau creaționiști și că a doua propoziție din Declarația de Independență descrie drepturile inalienabile ale omului, date nouă de Dumnezeu… În loc să ridiculizeze absurdul creștinismului, poate că prof. Bang ar trebui să citească constituția, câteva acte federale și să ia câteva cursuri de religie. Cel puțin ar trebui să citeze un verset din Geneză în următoarea lui prezentare.”

Dacă părinții ăia fondatori erau creaționiști și creaționismul e așa de verificabil științific, de ce nu a rămas în manualele de biologie? De ce au apărut teorii care au în spate dovezi științifice, tone, care au logică și mai ales, care explică lucrurile ignorând MAGIA? Păi … pare-se că nu prea au valoare acele credințe personale ale unor moșnegi de acum două secole.

atheism_funny_jesus_poster_religion_stupid_3d5472d1118af053d3ca5b4f08464d1c_h

Purtătoarea de cuvânt a ASU le-a spus celor de la Campus Reform că prezentarea PowerPoint era menită să provoace discuții despre evoluționism și creaționism.

„Imaginea la care faceți referire este pagina de titlu a prezentării și creează premise unei discuții despre extremele discursului public legat de evoluționism și creaționism.”

Cu alte cuvinte a încercat să le arate idioților de americani care e diferența dintre o teorie științifică reală, cu dovezi, cu cercetare, cu tot ce trebuie, și o teorie scornită de niște păstori de oi acum câteva milenii, pentru simplul fapt că nu înțelegeau cum a apărut lumea și cum am ajuns noi la ceea ce suntem … Partea proastă e că rămân tot mai puține goluri în știință în care să îl puteți insera acolo pe zeul ăla misogin.

CreationismKansasSBofEd

ChristianNews.net a comunicat că profilul de Facebook al profesorului, care între timp a fost dezactivat sau făcut privat, îl descria ca fiind sceptic

„În predare încerc să îmi angrenez studenții folosind exemple din mediul înconjurător pentru a conștientiza natura, ” a scris acesta pe blogul personal. „Suntem mereu expuși la exemple de pseudo-știință în media, așa că, prin expunerea defectelor din produsele „științifice” încerc să îi învăț pe elevi scepticismul și gândirea critică.”

Știrile creștine se pare că au o problemă cu orice om normal care nu acceptă bazaconiile lor. Plm .. n-aveți decât. Dar asta nu înseamnă că aveți dreptul să vă băgați nasul în materiile despre care nu aveți nici cea mai mică cunoaștere. Dacă eram după voi … acum încă muream de varicela, variolă și polio. Sau mai știu eu de ce infecție de măsea, că doar e un păcat să cercetezi și să dezvolți antibiotice, din moment ce virușii și bacteriile sunt creația zeului ăluia cretin.

what youve just said is one of the most insanel idiotic things i have ever heard

Daniel Gheorghe, apologetul care îndeamnă la încălcarea constituției

Daniel Gheorghe, un deputat PNL fără ocupație, unul dintre acei aleși ai poporului român, prin care poporul  bea și se distrează la mese copioase, s-a trezit și el să țină partea BOR și să instige la încălcarea constituției și a deciziei CCR. La final vedeți de ce. AM luat declarația dumnealui, care pare să mănânce același rahat ca în campaniile electorale, și am comentat-o cât m-a ținut plictiseala. poza dani_7caf1

Unul dintre lucrurile care au evidențiat ruperea României de regimul totalitar comunist la începutul anilor 90 l-a reprezentat introducerea studiului religiei în școli, revenindu-se așadar la practica din perioada anterioară bolșevizării și impunerii materialismului marxist-leninist. Ca atare îmi permit să spun că revenirea religiei în școala românească este un adevărat simbol al victoriei spiritului creștin asupra totalitarismului ateu!

România nu s-a rupt nici azi de vechii bolșevici. Mare parte dintre cei care ne conduc au fost membri de partid, turnători, ofițeri acoperiți ai Securității. Reintroducerea religiei în școli nu a însemnat decât dorința unora de a controla masele și ocazia nemaipomenită a băieților în fuste să mai facă un ban predând ca profesori și îndobitocind o generație de copii. Efectele se văd și azi. Și nu, nu spun prostii când afirm că a fost dorința de control. O afirmă chiar ministrul învățământului de pe atunci, Gheorghe M. Ştefan: Dispăruseră comuniștii, dispăruse Securitatea şi am zis: ”Domnule, cine-i mai temperează pe oameni? Cine-i mai ţine în frâu?”. Şi ce-am găsit? Biserica. Şi am făcut un lucru, care nu știu dacă e bun sau rău. Le-am spus: „Veniţi în şcoală să vă ocupaţi de treaba asta.”100f899139df5e1059396431415e770c6dd

Declararea de către CCR a invalidității constituționale a unor articole din legea educației referitoare la predarea religiei în școli are ca efect o anomalie practică, mai precis spus inversarea regulii corecte prezente în legea actuală conform căreia ora de religie face parte din trunchiul comun al programei școlare, dar că părinții elevilor care nu doresc să participe la ora de religie pot face o cerere în scris de neparticipare la obiectul de studiu amintit care li se aprobă automat și fără nicio discriminare. Curtea Constituțională vine să schimbe regula, o regulă absolut democratică ce instituie principiul fundamental al libertății de alegere, astfel că părinții elevilor care vor să participe la cursurile de religie devin cei obligați să depună cerere pentru a beneficia de participarea copiilor lor la ora de religie.

Decizia CCR privind ora de religie nu face decât să pună lucrurile în normalitate. Pentru că școala, din nefericire pentru voi, aparține statului. Iar statul, constituțional, este  laic. Favorizarea unui cult gigant, cum e mafia BOR nu face decât să încalce prevederile constituționale legate de laicitatea statului și echidistanța lui față de restul cultelor. Așa că e absolut normal ca, dacă vrei să faci religie la școală, să depui o cerere, ca statul să știe ce profesori să angajeze și câți bani va trebui să plătească pentru ei. Pentru că până acum nu se făcea decât înregimentarea din oficiu la ora de îndoctrinare ortodoxă, iar dacă voiai să renunți ți se puneau tot felul de obiecții.

10521927_10152931185269711_5676193977167668187_n

Interesant este faptul că în majoritatea statelor europene se studiază religia, fie după principiul opțional prezent până acum și în legislația românească pus în acord cu preceptele cultelor reprezentate, lucru comun de exemplu Germaniei, fie în sistemul obligatoriu precum se întâmplă inclusiv în Italia în baza acordurilor dintre Vatican și guvernul italian, fie într-un sistem care combină alegerea autorităților locale pusă în acord cu părinții, cultele reprezentate și tradiția religioasă a locului respectiv, precum se întâmplă în Marea Britanie.

Despre asta am mai discutat și în articolul RELIGIA ÎN ȘCOLI. ȚARA PUPĂTORILOR DE MOAȘTE   și nu prea mai am chef să mă repet. Ai acolo cam toată harta europei și statele în care se studiază religia obligatorie, confesională. Nu sunt nici jumătate din cele prezente în uniune.

gheorghe-stefan-dupa-revolutie-am-crezut-ca-putem-rasturna-lumea-18423965

Gheorghe M. Ștefan 

Studiul religiei în școală reprezintă înainte de orice cunoașterea fundamentelor culturii și civilizației căreia îi aparținem, cultură întemeiată pe bazele Sfintei Evanghelii și cultură europeană care a asimilat armonios etica iudeo-creștină și care a deprins prin mesajul lui Hristos valori precum libertatea de conștiință, liberul arbitru, libertatea de expresie și de alegere și nu în ultimul rând conștiința egalității omului în fața legilor și a Lui Dumnezeu. Pentru noi, românii, Biserica a reprezentat constant un vector de cultură și de coeziune națională, astfel că nu trebuie să neglijăm niciodată uriașul aport pe care Biserica Ortodoxă și celelalte culte l-au avut sub aspectul dezvoltării sistemului de educație, a sistemului de sănătate publică, a culturii naționale și nu în ultimul rând al luptei pentru unitate națională, lucru dovedit și de rolul episcopului ortodox, Miron Cristea și a celui greco-catolic, Iuliu Hossu în actul Unirii de la 1 Decembrie 1918.

Libertatea de conștiință, corect, în momentul în care popii vin și te judecă pentru tot ceea ce faci în spațiul  tău privat, inclusiv sexul.

Liberul arbitru, foooarte, când băieții deștepți, cu fustițe negre, ies la rampă și îndeamnă, aproape obligând, credincioșii să voteze cu al lor, că e român și ortodox. Dap …

Libertatea de expresie … fâs. Când în românia ești luat în răspăr dacă te iei cumva de luxul în care huzuresc unii preoți și dacă te încumeți cumva să critici sumele pe care SRL Mafia BOR le primește pe ochi frumoși de la guvernul care ne conduce într-un mod atât de strălucit.

Pentru noi, românii, biserica nu a reprezentat decât un factor care ne putea ține sub control atunci când țărănimea nu mai rezista birurilor nobilimii. A reprezentat, în primul rând, evitarea unor conflicte sângeroase între cei ce trăiau ca să mănânce și cei ce mâncau ca să trăiască.

njv8n

Care e aportul adus la sistemul de sănătate, că până și în secolul prezent popimea idioată luptă impotriva sistemului de sănătate și a diferitelor proceduri: transplant de organe, sistem electronic de monitorizare a bolnavilor, etc. Am mai povestit despre astea în articolul INSTITUTIA BISERICII VREA TRANSPLANTE. POPII DIN EA NU

protest-anti-gay

Conștiința egalității omului în fața legii … când se fac petiții pentru eliberarea unui criminal ca Daniel Corogeanu din pușcărie. Când preoți prinși băuți la volan scapă cu cazierul curat, când retrocedările de terenuri, suprafețe enorme, se fac numai după ce se verifică culoarea sutanei și a potcapului.

pedophile-priest-rape-sexual-abuse-catholic-church-headline-scandal-priest-hypocrisy-political-cartoon

Revenind la nefericita decizie a CCR trebuie spus că este o hotărâre discriminatorie și antidemocratică încălcând dreptul legitim al majorității formate din cei aproximativ 85-86% cetățeni români creștin-ortodocși și al celorlalți 13-14% cetățeni români aparținând altor culte religioase spre a-și exprima liber și direct valorile religioase, valori care sunt și valori de natură socială concretă, rolul legilor fiind acela de se orienta după realitățile existente în societate și nu cel de a construi o lume utopică bazată pe teorii și ipoteze care nu au nicio pondere reală la nivelul străzii și care tind să redeseneze artificial lumea în care trăim.

Poate nu ai auzit că, în secolul vitezei, democrația nu mai înseamnă totalitarismul majorității. Ci e neapărat să se țină seama și de minorități. Dintre cei 86% creștini pe care îi tot aruncați în sondaje, nici jumătate nu vor depune acea cerere, pentru copii lor. Ceea ce va însemna un adevărat dezastru pentru profesorii de religie, care vor rămâne fără locuri de muncă.

Rolul legilor în societatea actuală nu e de a se adapta după realități ci acela de a adapta realitățile după regulile considerate de bun simț. Ceea ce îmi spui tu poate fi interpretat și altfel. Pot considera că tu vezi absolut normal comportamentul talibanilor, doar pentru că acolo ei sunt majoritari, iar legile lor sunt făcute după ei: violuri, crime de onoare, execuții publice.

taliban_animated

Nimeni nu va interzis să vă exprimați valorile credințelor, așa utopice cum le considerăm noi, ateii, ci doar v-am limitat la spațiul vostru, intim și confesional. După cum am mai spus, școala aparține statului, iar acesta este laic. Vreți religie în școală? Să vă servesc propriul argument: școli private dragii mei.

Nu cred că este în folosul CCR, instanță cu adevărat necesară pe ceea ce înseamnă litigii juridico-constituționale majore, să reglementeze poporului român după 2000 de ani de istorie și expresie creștină ceea ce este moral ori mai puțin pentru societatea în care trăim și felul în care putem ori nu să avem acces la cunoașterea temeliilor autentice ale civilizației românești și europene. Statul, prin legi, este dator să respecte adevărul social și să transpună în norme juridice realitatea, iar adevărul social este unul simplu: românii (indiferent de originea etnică) sunt indisolubil legați de identitatea și tradiția creștină iar marea majoritate a lor sunt aderenți ai Bisericii Ortodoxe Române!

Am mai vorbit, un paragraf mai sus despre rolul statului și al legilor promulgate de el. Chiar trebuie să mă repet? Cât despre cei 2000 de ani de creștinism … Mă … mă leși? Creștinismul a început să se răspandească abia pe la anul 100 în zona Dobrogei de azi, dar abia în secolul IV a ajuns să se împrăștie în vechiul regat dacic, adică după ce criminalul pe care voi îl considerați sfânt, Constantin, a dat acel edict de la Milano, în 313, făcând dintr-o religie interzisă una oficială, dar și asta din cauza mișcărilor din imperiu. Așa că mai ușor cu cele două milenii de creștinism.

Ca să nu mai calculăm și cam pe când au început românii să știe cu adevărat ce scrie în Biblie, adică după ce slujbele au început să fie ținute în limba română, nu slavonă, adică pe la 1750, și după. Adică mai rămâneți voi cu vreo 250 de ani de creștinism literar.

De fapt și de drept nu este interesul vostru. Pentru că nu prea mai aveți cum să îndobitociți tineretul, în afară de biserică, acolo unde nu prea vă calcă dacă nu îi luați voi să îi duceți cu japca.

Religia în școală înseamnă cunoaștere, înseamnă cultură și spirit liber, și înseamnă mai presus de orice valori morale autentice, valori care pot sta pavază oricând în fața curentelor de gândire tributare relativismului social și moral și a deconstructivismului postmodern!

Religia în școală înseamnă intoleranță, rasism, homo-fobie, antisemitism, naționalism extremist, violență domestică, abuz prin autoritatea preoților. Asta e ceea ce cultivați. Un neam de maneliști care vor crede că ceea ce spune schizofrenicul ala de Cleopa e mai adevărat decât ceea ce spune un savant care și-a pierdut viața studiind un fenomen. UN neam de cretini care se îndreaptă ca oile la urnele de vot, ștampilând așa cum li s-a indicat.

Adresez invitația Bisericii Ortodoxe prin Patriarhia României ca alături de Senat și Camera Deputaților să se așeze la masa dialogului în scopul identificării soluției legale, transparente și sigure pentru depășirea acestui impas nedorit și a păstrării studiului religiei în școli, pe baza formatului prevăzut în legea educației de acum.

Adică să ignore total decizia CCR și să facă exact așa cum vrei tu. Din câte știu eu instigarea la încălcarea unei legi se pedepsește la fel ca și încălcarea ei. Exact asta faci tu. Instigi o armată de oameni, clerici și mireni, să nu mai țină seama de decizia CCR, să se șteargă la fund cu ea, și să își stabilească ei propriile legi legate de ce e și ce nu e constituțional. Bravos, mon cher.

jail

Religia în școli. Țara pupătorilor de moaște

Undeva în zilele trecute a avut loc pe Adevărul Live o dezbatere între Remus Cernea și Gheorghe Dogaru, pe tema religiei în școlile de stat. Nu o să comentez dezbaterea, personal nu sunt un mare amator de Cernea, dar am dat o raită la secțiunea comentarii. De acolo am selectat câteva.

„Ora de religie este DORITĂ de toată populaţia României şi de părinţii copiilor. Atâta timp cât 95% din părinţi OPTEAZĂ pentru participarea la ora de religie pe care o consideră BUNĂ, de unde discuţia asta ?“

Unde pula calului ai auzit tu că 95 % din români vor religia în școli? Poate 95% din elevi sunt înregimentați automat la cursul de religie ortodoxă, fără a mai fi întrebați ce și cum. Nu am văzut nici un sondaj care să ateste cele spuse de tine, nici să fi existat un document / formular care să întrebe părinții la școala dacă optează sau nu pentru  religie.

Un copil care ajunge să studieze religie confesională și mai târziu aude de Big Bang și Evoluție o să aibă al naibii de mult de suferit, mulți simt că li se fură o parte din „eu-l” propriu, înainte să conștientizeze că religia e doar un mit. Cam ca copii care aud de mici că Moș Crăciun nu există. Și ajungă să se simtă cam așa:

tumblr_n3ldclNu8a1qiyhmmo4_500

 „Dacă îl întrebi pe Adi a lui Alexandru, matematica nu are ce căuta în şcoli. Dacă îl întrebi pe fiu-miu, merge matematica, dar să se scoată musai muzica şi desenul. Până una alta societatea e un mecanism colectiv. Şi dacă te raportezi la acest colectiv, el e fundamentat creştin şi ortodox. Pentru cei care nu suportă ideea, există şcoli particulare. Ceea ce e surprinzător e că şi acolo se face religie. Dar vă puteţi face nişte şcoli speciale, atee. Etice. În loc de Biblie să se predea codul penal, în loc de Isaia să se predea despre Iustinian şi Napoleon, cei doi corifei ai dreptului modern.“

Dacă am ajuns să raportăm valoarea religiei la cea a matematicii … vai de noi, nație. Dacă matematica și fizica, obiecte de studiu care, în decursul anilor, au adus lumii nu doar evoluție tehnologică, dar și o evoluție a medicinei, prelungind durata de viață a oamenilor … suntem defecți.

Cât despre școlile particulare … acolo nu au decât să predea ce vor ai, de aia se numesc private, de aia frecventarea lor e alegerea părinților. Dar când vine vorba de școlile de stat, stat care, constituțional, este laic, religia nu mai are ce căuta. Pentru că favorizarea unui cult, cum e mafia BOR, duce la încălcarea constituției.

Și da, ar fi tare bine să se predea dreptul în școli. Așa ar afla și creștinii că discriminarea și amenințările se pedepsesc de lege, nu doar de zeul ăla bolund.

10521927_10152931185269711_5676193977167668187_n

„Copiii trebuie să ştie despre posbilitatea existenţei unui Dumnezeu, să i se prezinte faptele aşa cum au fost ele d.p.d.v. istoric, iar alegerea va veni de la sine când va creşte şi va avea capacitatea de discernământ. A nu-i vorbi de Dumnezeu e un gol capital in informarea lui şi o greşeală gravă, aceea de a omite o istorie ce are o vechime de mii de ani. Altfel spus, să stabilească copilul dacă pt el toate acestea sunt simple poveşti sau realităţi de necontestat. E o temă falsă, de care se agaţă unii ca tovarăşul Cernea, şi ateii, care iau foc atunci când aud de Dumnezeu.“

Faptul că religia creștină are niște secole în spate nu îi dă validitate istorică. În cazul ăsta religia Egiptului antic e mai valabilă decât a voastră, cea a Chinei… și mai și. Pentru că au în spate multe milenii. Egiptul a rezistat mai bine de 2 milenii. China e budista de mai bine de 4 milenii. Creștinismul actual are cca 1700 de ani, ceea ce îl face mic copil.

Nu există fapte istorice în biblie care să fi fost descrise corect. Nici măcar procesul și execuția aia a lui Isus. Cât despre golul ăla informatic … I-a uită-te la popoarele nordice, unde nu e obligatorie în școli, să vezi ce face golul ăla ! Până să fie invadați de musulmani erau mai bine decât orice popor din Europa. Acum religia a transformat Suedia în capitala europeană a violului. Asta e ceea ce trebui învățați copii noștri.

Religia a transformat popoare decente în criminali. Uită-te la germanii care îi ucideau pe evrei doar pentru că Adolf a spus că sunt o sub-rasă pentru că l-au răstignit pe Isus. Ar trebui să vă bazați mai mult pe cunoștințele verificabile decât pe spusele popimii.

10846505_724922340933415_7252769091455528715_n

 „Copilul meu merge la ora de Religie, nu vine să-mi povestească cine ştie ce bazaconii de la această blamată oră, nu e vb de doctrină, de dogmă şi de alte asemenea înşiruiri, e vb de o istorie pe care o au toate popoarele lumii şi pe care copiii trebuie s-o cunoască. E simplu, dar vă place să vă credeţi docţi, când de fapt sunteţi doar ignoranţi.“

Da … de ce nu s-ar preda Istoria Religiilor (la plural), pentru ca acel copil al tău să învețe informații exacte, din punct de vedere istoric, și să nu ajungă peste niște ani să creadă că Pământul are cca 7000 de ani și că toată populația lumii a avut ca sămânță o familie incestuoasă.

Copilul tău nu își povestește nimic pentru că e deja îndoctrinat de acasă și lui i se pare absolut normal să spui în gura mare ca gay și alți LGBT nu sunt decât niște animale. Dacă i-ai fi dat de acasă altă educație, ai fi fost surprins.

Dacă ar exista, în lumea asta, o religie a pornografiei ar învăța fata ta că a primi duhul sfintei treimi bine. Ca mai jos. Cum ți-ar place. Cam așa se simt părinții care nu vor religia la școală.

iXx6LTd

„Tare ne mai place ca ori de câte ori trebuie să facem ceva să invocăm : Aşa e în UE …, trebuie să fim în rând cu europenii …! Nu şi de data asta, nu convine foştilor comunişti, dosniacilor şi misionarilor altor culte. Religia este studiată în toate ţările europene, cu excepţia a 3 ( trei ), dintre care Franţa şi Albania. Şi, atâta vreme cât Religia în şcoli este materie opţională şi marea majoritate a părinţilor sunt de acord, de ce insistă cei „anti”?“

Măi … mănânci căcat cu polonicu. În Europa religia se studiază, confesional și obligatoriu, doar în România, Austria, Germania, Irlanda, Finlanda, Spania, Portugalia, Grecia (no shit) și Cipru. În toate celelalte fie e obligatoriu dar non-confesional, o istorie a religiei, fie e opțional. Așa că … mai interesează-te ce și cum e cu religia.

C__Documents and Settings_Pr Sorin_Bureau_harta 80 x 100 copie.j

 „Morala nu poate fi rupta,separata de religie pentru ca ea de acolo isi extrage seva. Daca vorbesti de ,,morala moderna,, te referi la viciile devenite obisnuinta oferite celor ca tine de catre societatea postmoderna ,promotoare a distrugerii persoanei pentru a face loc individului,post-individului adica dividuumului, numarului. Ramai un numar fara Radacina( religare=radacina) si te vei pierde in nirvana globalismului amice.“

Aaaaaa … tu ai înțeles ce ai scris în partea a doua? Că eu nu. Cât despre prima … Care e rădăcina moralei? Misoginismul, xenofobia, sclavia, antisemitismul, crima, violul, genocidul? Astea sunt toate considerate acceptate în creștinism. Absolut toate, atâta vreme cât victima nu e și ea creștină. Mai puțin ,misoginismul, unde nici dracu nu mai ține seama de care religie e muierea pe care o consideri tu cârpă.

Oare nu tot moral e și comportamentul islamiștilor care violează, ucid? Tot moral e, din punctul lor de vedere. La ei nici zoofilia nu e ceva imoral

10858397_10152412056932735_648607880054921155_n

„Religia este obligatorie doar pentru elevii ai caror parinti doresc studierea religiei de catre copiii lor. Cel cu coarne isi baga si el coada. Referitor la folosul orei de religie este unul evident tinerii sunt mult mai credinciosi azi datorita studieri religiei din 90 pana azi. Bisericile sunt pline de tineri. Mai putin de adulti care nu au studiat religia in per. Comunista”

Adevărat, bisericile sunt mai pline de tineri. Care se duc și se roagă să ia bacul. Sau care, în loc să își caute muncă, se roagă să le pice bani din cer. Iar România e din ce în ce mai plină de maneliști ignoranți, pupători de moaște, care nu mai fac diferența între violența gratuită și auto-apărare, care consideră că nu e nimic greșit în a rupe capul unui ungur, țigan sau ateu.

Înainte de 90 școala românească, așa înapoiată cum ni se pare acum, scotea genii. Acum scoate tâmpiți. Pe bandă. Oi debile, fără o personalitate proprie, gata oricând să sară, la ordin, la gâtul celui care critică clericii sau religia.

10850120_400134990136153_2573821560013238534_n

Acestea fiind spuse nu pot decât să le urez celor care au ajuns să îi considere pe oamenii de bun simt, care afirmă că religia nu are ce căuta în școală, niște animale, să își vadă copii morți sau incapacitați pe viață din cauză că au aplicat literalmente cuvântul divin.

Si pentru cei care încă mai fac diferența între basme și realitate, o melodie care descrie perfect Româna de azi

Mitropolitul Ardealului șantajează parlamentarii cu excomunicarea.

ips-laurentiu-streza-mitropolitul-ardealului

Avem știri noi nouțe. Domnul Streza, intitulat Mitropolitul Ardealului, s-a apucat la o slujba ținută la Șcheii Brașovului  să arunce cu rahat în puterea legislativă a României. Domnia sa se pare că a ajuns să considere BOR o a patra putere în stat, cu prerogative de legiuitor.

A început predica destul de moale, vorbind despre donații și despre cât de nașpa e să iubești posesiunile materiale și cum ar trebui să mai dăm noi și altora din ceea ce avem, să nu mai cumpărăm mai mult decât avem nevoie, mai ales mâncare, știut fiind că  lacomia este primul păcat capital și izvorul tuturor celorlalte, care duc în final la un rezultat nefast pentru sărmanul popă: enoriașul nu mai cotizează la biserică. Dar să îl lăsăm să vorbească:

„Când daţi ceva cuiva sau ajutaţi cu bani, le faceţi o mare bucurie celor necăjiți, celor lipsiți sau celor care sunt trişti. Noi n-ar trebui să fim trişti, fiindcă nu avem bunuri materiale, ci ar trebui să fim triști, pentru că suntem în suferinţele păcatului. Un mare teolog spunea că nu există suferinţă mai mare în lumea aceasta, decât că nu suntem sfinți. O vorbă din bătrâni zice că dacă dai ai, iar dacă nu dai, nu ai. Dacă noi vrem ca Dumnezeu să ne dea numai bine nouă, însă noi răspundem invers, şi nu încercăm să dăm deoparte răutatea, suntem cu totul păcătoși. Prin dar şi ajutor ne agonisim o avere în Împărăţia Cerului. Știm, sunt vremuri grele, dar mulți dintre noi facem și risipă, cumpărăm mai mult decât ne trebuie, mâncare în special. Măcar din acel prisos să dăruim”

După care domnul mitropolit a trecut la treburi mai grave: legislația României și cum nu îi convine lui ce legi trec prin parlament. Să ne amintim ca tot domnul Streza a fost cel care, în 2013, când a început modificarea Constituției României,   s-a arătat foarte îngrijorat de faptul că nu era menționat în proiectul de modificare că familia e uniunea dintre un bărbat și o femeie:

„Familia este compusă din bărbat, femeie şi copii, nu dintre soţi pentru că soţii pot să fie şi doi soţi şi două soaţe. Să ştiţi că este o pedeapsă a lui Dumnezeu care vine asupra noastră. Dacă noi vom pierde lucrul acesta, am pierdut totul. Ne ajunge că trebuie să le spunem tinerilor că nu-i o joacă dacă le dă voie statul şi legea să stea împreună să convieţuiască. Nu convieţuit, ci curvit! Nu-i convieţuire!”

arts-anncarolclint-15779883-cmyk-lbjpg-d195c450ad9b67ce

Și tot nenea aici numit a fost cel care amenința înainte de alegerile prezidențiale pe toți „catindații” că nu au voie să promoveze legi împotriva creștinismului, că altfel se vor întâlni ”mnealor cu urgia celor 86% ortodocși din Românica  :

„Le spunem tuturor celor care vor veni pe la noi şi doresc să ajungă preşedinţi că, dacă vor avea curajul să promoveze vreo lege împotriva spiritualităţii creştine sfinte, împotriva moralităţii, împotriva sfinţeniei vieţii, atunci se vor întâlni cu cei 86% ortodocşi plus ceilalţi creştini ce vor veni alături de noi şi vor cunoaşte ce însemnează a primi un vot de blam din partea majorităţii covârşitoare a românilor”

Doar că azi nenea s-a întrecut pe sine însuși amenințând că îi va excomunica pe toți acei parlamentari care, din nepăsare, aprobă tacit legi „împotriva spiritualităţii creştine sfinte, împotriva moralităţii” pentru că deputații și senatorii nu le-au discutat și respins într-un  anumit termen. Mister Master Ardelean i-a amenințat chiar cu „excomunicarea”, pentru că nu apără interesele românilor, declarați în proporție de 85% ortodocși, făcând legi bune pentru aceștia:

„Eu le spun parlamentarilor că nu îi mai primim în biserici, gata, le închidem ușile, fiindcă doar se afișează și nu fac treaba pentru care au fost trimiși acolo, nu apără interesele românilor, care sunt în majoritate ortodocși. Și dumneavoastră, acum, când ei vin de sărbători în vacanță acasă, să le cereți socoteală pentru ceea ce fac și ceea ce nu fac și ar trebui să facă”.

protest-anti-gay

Și ca să fie cât mai clar care sunt prerogativele pe care și le arogă cei din mafia BOR, neica Streza s-a găsit să i-a la „trei păzește” și ultima decizie a CCR legată de predarea religiei în școli, considerând dumnealui că CCR îi discriminează pe majoritari pentru că îi pune să facă o cerere pentru a studia o disciplina pentru care, până azi, se făcea înregimentare din oficiu. Decizie care va duce, mai târziu, la dezvăluirea realității din școli, adică mulți profesori de religie care vor rămâne fără catedră:

„Avem și această instituție care dă decizii pe care nu are nimeni cum să le conteste. Acum câțiva ani, a dat că este constituțională religia în școli, acum nu a putut să dea că e neconstituțională, dar a dat o decizie prin care ne supune pe toți la o chestiune discriminatorie și umilitoare, de a face cerere,și asta cei care sunt majoritari  nu câțiva, ca să se facă o disciplină care îi învață pe copii să fie mai buni, mai curați. Și până acum era opțională religia, în sensul că fiecare putea studia în ce confesiune voia. În schimb, au introdus așa-numita educație pentru sănătate, unde să învețe copiii dumneavoastră despre sex, de la vârste prea fragede, cu mult înainte ca să aibă nevoie și să îi intereseze, adică să învețe spurcăciuni! Toate astea înseamnă atacuri la însăși ființa neamului nostru! Dar sperăm, nădăjduim, ne luptăm şi nu cedăm”.

După care toată tărășenia s-a încheiat cu o pupare de moaște noi, așa cum se cuvine la orice sfințire sau hram mai răsărit al creștinului de rând.

1476072_306013379592513_1216555108291999777_n

Tovarășe … mănânci căcat cu lingura polonicul. Pentru că nimeni nu predă ore de sexologie la școală. Profesorii cu rol de diriginte sunt mult prea pudibonzi iar părinții din generația veche mult prea îndobitociți în ale religiei și moralei creștine.

Cât despre ce îi învață religia creștină pe cei mici … intoleranța religioasă, xenofobia, homofobia, rasismul și antisemitismul la voi înseamnă „mai buni, mai curați”? Că mie, moldovean nesimțit ce sunt, nu mi se prea pare.

714951

 Si ca să termin în stilul atât de cunoscut vouă, adică să nu vă aud spunând că nu l-am băgat mai deloc, o să îi fac neichii Streza o urare:

Religia provoacă retard mintal …

familie

Și asta o cam știam cu toții. Dar pe 3 iulie 2014 a fost publicat un alt studiu. O nouă cercetare care sugerează că acei copii ce au fost crescuți într-un mediu religios au dificultăți în a distinge între ficțiune și realitate.

Studiul publicat în jurnalul științific Cognitive Science  de Kathleen H. Corriveau, Eva E. Chen și Paul L. Harris a arătat că acei copii ce nu au fost expuși la povești religioase sunt mai capabili să distingă faptul că personajele din „poveștile fantastice” sunt fictive decât copiii crescuți într-un mediu religios. Citește în continuare „Religia provoacă retard mintal …”

Eu vreau religia in scoala … la rusi !!!


Religia este un reper moral si valoric pentru o persoana. Principiile crestin-ortodoxe, de exemplu, se bazeaza pe iubirea fata de oameni si divinitate.

So … iubirea fata de aproape, hmm… No, shit ?! Si tot iubire fata de aproape sunt si bolmojelile alea raiste debitate de majoritatea „fetelor” bisericesti de seama ale natiunii asteia de rahat ? Cum ar fi Cleopa & Comp. Si toata tampeniile xenofobe? Ale le numiti voi iubire fata de aproape? Get lost, guys!

Prin urmare de aici pot aparea si alte valori pozitive pentru oameni, cum ar fi toleranta, pacea, pretuirea vietii etc.

Toleranta, vezi sa nu ! Toleranta fata de cine mai? De aia cu aceeasi religie ca si voi? Ca fata de restul … mai greuceanu.

Pacea? Ok, hai sa ne apucam sa enumeram toate razboaiele in care au fost si sunt implicati crestini. Si sa numaram victimele nevinovate ale razboaielor. Si sa vezi ce imagine plina de pace si intelegere si pretuire iese din alea… de te ia groaza

Cei care ar trebui sa decida daca copiii lor vor studia sau nu religia sunt parintii si nu alte organizatii civice care militeaza impotriva studiului religiei in scoli.

Ok, de acord cu partea cu parintii … doar ca … ce te faci cand parintele e un habotnic nenorocit, care si-a batut toata viata si nevasta si copiii si care considera de bun augur ca urmasii lui sa ii calce pe urme ? Daca nu e vb de religie sii tipul sau tipa sunt dobitoci decid autoritatile ce e mai bine pt copii lor. Dar daca vine vb de crestinism, gata… s-a termminat, acolo doar parintele are autoritate.

Responsabilitatea este in grija parintilor si a tutorelui legal. In acest moment legea sustine ca elevii au optiunea de a nu participa la orele de religie, daca parintelui sau tutorele legal solicita in scris acest lucru, situatie in care situatia scolara se incheie fara disciplina religie;

Revenim la treaba de mai sus. Dorinta celui in cauza nu mai conteaza chiar de loc? Daca respectivul copil pe la 14-15 ani nu mai vrea sa studieze religia si se declara agnostic? Si inca nu are puterea legala necesara de a decide daca participa sau nu. L-a ala ce ii faci ?

Persoanele care sunt impotriva studierii religiei in scoli manifesta mai degraba un “dispret” fata de Biserica si nu de disciplina in sine. Astfel, cei care se impotrivesc studiului religiei au in vedere aspectele negative ale unei confesiuni religioase si ignora faptul ca religia si institutia Bisericii nu reprezinta acelasi lucru.

Persoanele in cauza manifesta un dispret total atat fata de institutie cat si fata de disciplina. Pt ca ambele au fost create sa tina din scurt masele de prosti ce formeaza un popor. Ambele nu sunt altceva decat niste afaceri extrem de profitabile pt unii. Iar daca cineva imi arata mie una bucata denominatiune religioasa care nu e plina de sarlatanie, ignoranta si „dragoste de arginti” eu maine ma declar crestin. Cross my hart and hope to die! Iar religia si institutia ei reprezinta exact acelasi lucru, aceasi masa diforma, creata de smecheri pt dobitoci.

De asemenea, exista argumente care sustin ca obiectul orelor de religie nu este credinta in sine, strans legata de spatiul bisericii, ci transmiterea „cuvantului Fiului lui Dumnezeu”, care are conotatii pozitive.

Daaaa, corect! Cuvantul fiului lui Godzilla are conotatii pozitive. Hai sa dam cu citate din Noul testament:

Matei 10

34 Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.

35 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa.

36 Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.

37 Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

38 Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine.

39 Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga

Scoaterea Religiei din scoli nu este o masura constitutionala;

La fel si introducerea ei in programa scolara. Sunt culte care nu pot beneficia de ore de religie pt simplul fapt ca nu exista destui adepti intr-o zona pt a beneficia de profesori platiti de bugetul de stat.


Statul roman asigura libertatea invatamantului religios. De asemenea, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege.


Statul roman nu asigura libertate religioasa. Dovada: du-te si zii la o secretara ca vrei sa te retragi de la orele de religie… ti-o iei peste ochi. Si sigur organizeaza i garanteaza invatamantul religios … pentru anumite culte, in special cel crestin ortodox, mare aducator de voturi pe la alegeri, mare aparat propagandistic in anii electorali
Asa ca faceti bine si mai scuti-ne cu tot rahatul ala debitat in ultimii ani, cum ca crestin-ortohotii ar fi victimele masonilor, evreilor, tiganilor, homosexualilor, etc. Sunteti doar o adunatura de ratati frustrati sexual, care nu e in stare sa isi conduca viata decat dupa niste principii debitate de niste pescari si ciobeni acum 2000 si mai bine de ani si de un personaj obscur, cu existenta nesigura, executat acum doua milenii ca un criminal de drept comun ce era (fapta de lezare a majestatii era fapta penala)

Get lost!!! Get a fucking life you idiots!!!

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: