Suicidul asistat și dreptul la moarte

euthanasie
-2000 euro medicamente -500 euro pensie Treaba asta ne costă mai mult de 1500 euro lunar

Am aflat recent că în țărișoara asta mică nu există dreptul asupra propriei vieți și nici dreptul la moarte. Legal. Nu te poți sinucide. Nu dacă cineva, oricine, face cea mai mică sesizare către orice fel de autoritate.

Orice secție de poliție care este sesizată că există posibilitatea unui suicid are obligația să te caute până te găsește, viu sau mort, și să cheme o ambulanță. Procedura spune clar că tentativele de suicid fără aparținători la UPU se internează nevoluntar în secția de psihiatrie, cu o comisie de 3 medici. Dacă există aparținători, aceștia pot cere ei internarea ne-voluntară.

De la momentul internării procedurile sunt crunte. Mai ales dacă ai ajuns să vrei să mori pentru că te simți inutil din cauza unor defecte sau afecțiuni ai toate șansele de a simți umilința supremă. Procedura include, printre altele, imobilizare, spălături stomacale și clismă (acolo unde se cere). Nu se ține, în cadrul unității de psihiatrie, cont de nici un fel de durere fizică sau psihică, de nimic.

Așa am aflat că în România dreptul la o moarte demnă nu există, că legea este făcută special pentru a împiedica orice tentativă de suicid, că nici o instituție nu poate ignora gestul. Practic, dreptul asupra proriei vieți și asupra propriului corp se suspendă [citește aici continuarea]

Mulțumim pentru feed-back.

close-alt close collapse comment ellipsis expand gallery heart lock menu next pinned previous reply search share star