Popa cu banii, restul cu țeapa

ebihoreanul_ro_05_casa_Pop_bihoreanul

Se pare că la Bihor, la Curtea de Apel, e săptămâna porților deschise. Nu, nu pentru vizitatori, care să aibă acces în birouri și alte cele. Ci pentru deținuți. Pentru ăia care ar trebui să stea după gratii.

După ce luni a decis eliberarea sub control judiciar a fostului director al Grupului Şaguna, Răzvan Vonea, şi marţi a fostei preşedinte a Partidului Verzilor în Bihor, Mihaela Bodonea, miercuri instanţa a decis ca aceeaşi măsură să se aplice şi în cazul preotului Ovidiu Miron Pop şi a asociatului său, Kallos Lorand, prinşi cu o fraudă de 1,8 milioane de euro.

Adică … o nimica toată. Ce mi-e 1,8 mil euro când nu sunt din banii nimănui. Adică … numănui nominal. Că omul a dat țeapă statului, adică nouă, tuturor fraierilor care plătim taxe. Prostia lui? A făcut-o probabil fără binecuvântarea șefilor, drept pentru care a și fost suspendat de la slujbe de ai lui superiori:

„Îndată ce s-a aflat despre situaţia apărută, în dimineaţa zilei de 13 mai 2014, preotul misionar Ovidiu Pop a fost oprit total de la săvârşirea celor sfinte, pe întreaga durată a cercetărilor penale, urmând ca în funcţie de rezultatul cercetărilor să fie luate toate măsurile care se impun”.

Semn că Prea Evazionistul Șef n-are de gând să-i ierte prea uşor păcatul….

Judecătorii au admis contestaţia avocatului celor doi, Bogdan Meşter, care ceruse revocarea măsurii arestului preventiv şi înlocuirea ei cu controlul judiciar sau arestjul la domiciliu. Tribunalul Bihor respinsese solicitarea, însă Curtea de Apel a admis-o, înlocuind arestul cu controlul judiciar.

Amu … eu înțeleg ideea. Nu prea mai are ce și pe cine să influențeze. Băieții veseli au strâns toate dovezile și acum aștreaptă doar judecarea pe fond a cazulu. Și atunci măsura de arest preventiv nu se prea justifică.

Preotul Bisericii cu Lună, Ovidiu Pop, şi asociatul său, Kallos Lorand, respectiv complicii lor, cinci orădeni administratori ai unor firme fictive, au fost trimişi în judecată la începutul lunii iulie de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru că ar fi pus pe picioare o reţea evazionistă care a păgubit bugetul statului cu peste 1,8 milioane euro prin tranzacţii ilicite cu produse din carne. Primii doi erau în arest preventiv încă din luna mai.

Afacerile învârtite de preotul Ovidiu Pop şi asociatul său erau de anvergură. Conform anchetatorilor, numai în ultimele trei luni ale anului trecut, firma lui Pop, Varadia Bussines, a înregistrat facturi fictive în valoare de 1,2 milioane de lei.

8169099509_3860d7f26c

Un răspuns la „Popa cu banii, restul cu țeapa

Mulțumim pentru feed-back.

close-alt close collapse comment ellipsis expand gallery heart lock menu next pinned previous reply search share star