Biserica Penticostala

Biserica Penticostală este o biserică neoprotestantă. Printre mişcările de redeşteptare a credinţei care au avut loc în secolul al XIX-lea apar, către anul 1900, şi penticostalii. Predicatorul american Charles F. Parham a început să susţină, bazandu-se pe mai multe versete din Noul Testament, că asupra celor credincioşi incă mai coboară Duhul Sfânt. Aceştia dobândesc astfel darul vorbirii în limbi, numit glosolalie – făcând trimitere la evenimentul petrecut de Rusalii (a cincizecea zi de la Înălţarea lui Iisus, de aici şi denumirea de „penticostali”, luată de adepţii noii mişcări – Fapte cap. 2)

Spre sfârsitul secolului 19 America era deja plictisita de numeroasele si sporadicele “treziri religioase”. Multi predicatori ambulanti se compromisesera prin tertipurile la care apelau pentru a încălzi multimile. Masele voiau ceva nou iar acest nou nu a întârziat sa vina sub lozinca “Dumnezeu face o lucrare noua”.

Una dintre miscările de “trezire religioasă” din Statele Unite a fost si asa-numita “Ploaie Târzie” (Latter Rain) condusă de A.J. Tomlinson, initial un simplu distribuitor de cărti al American Bible Society. Existau de altfel mai multi predicatori care predicau reînnoirea trăirii religioase prin “umplerea cu Duhul Sfânt”. Suportul pentru această propovăduire consta în relatarea privind pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime, descrisă în capitolul 2 din Faptele Apostolilor. Acesti predicatori afirmau că acea pogorâre, însotită de “vorbirea în alte limbi”, este posibilă si în zilele noastre, pentru fiecare credincios în parte. Astfel, în SUA si în Tara Galilor au apărut adunări de rugaciune în care credinciosi ferventi îsi marturiseau păcatele înaintea Domnului si Îl implorau cu lacrimi “să-i boteze cu Duhul Sfânt”.

Pe lângă Tomlinson, un alt promotor al noilor idei a fost Charles Parham. Predicatorii creau prin predicile lor o conditionare psihologica si o înfierbântare a sângelui care în cele din urma degenera în “glosolalie” (vorbire necontrolata într-o stare de semi-transa). Aparitia acestui fenomen destul de neobisnuit a constituit în 1896 scânteia pentru demararea noii miscari penticostale. Glosolalia a fost identificata cu pogorârea Sfântului Duh de la Cincizecime si s-a afirmat ca evenimentul descris în Biblie poate avea loc oricând daca credinciosul se roaga fierbinte lui Dumnezeu. Dobândirea unei astfel de “umpleri cu Duhul Sfânt” a devenit tinta celor care doreau mai mult. Cei care credeau în “umplerea cu Duhul Sfânt” s-au separat de adunările din care făceau parte si astfel s-a conturat noua Miscare Penticostală. În 1903 Tomlinson îsi dă seama că poate face mai mult decât să vândă cărti si înfiintează “Biserica lui Dumnezeu”.

Stilul neconformist al adunarilor penticostale (de la pentecost = cincizecime, în greaca) a asigurat raspândirea miscarii si a atras atentia si în afara Statelor Unite. Un loc unde penticostalismul a prins repede rădăcini în Europa, în mijlocul unui popor plictisit de un luteranism arid, a fost Norvegia. Aici noile idei au fost preluate de diversi predicatori ad-hoc, punându-se bazele mai multor secte de sorginte penticostală (vezi articolul despre “Prietenii lui Smith”, sectă cunoscută în România ca “Părtăsia”).

Conform “traditiei” neoprotestante privitor la dezbinare, “Biserica lui Dumnezeu” a lui Tomlinson nu a rezistat prea mult, prima scindare având loc în 1917, astfel apărând “Adunările lui Dumnezeu”. Ulterior aceste două ramuri s-au divizat si ele, dând nastere unor grupări independente. Principalele grupări penticostale sunt asociate acum în Conferinta Mondială Penticostală.

În România penticostalismul a venit direct din America, în perioada interbelica, prin câtiva români câstigati de ideile acestea, propagate în SUA chiar printr-o revistă de limba română, Vestitorul Evangheliei, redactată de un oarecare Paul Budeanu, originar din judetul Arad. Acesta a tradus în româneste mărturisirea de credintă a penticostalilor, numită Declaratia fundamentului adevărat al Bisericii lui Dumnezeu. Primul sef al sectei în România a fost Ion Bododea, din Brăilita, care a editat revistele Glasul adevărului si Stiinta Sfintilor, precum si cartea de cântări ale sectei, Harfa Bisericilor lui Dumnezeu.

Ca puncte doctrinare principale, penticostalii sustin teoria Sola Scriptura (“numai Scriptura”) asemenea tuturor (neo)protestantilor, botezul adultilor, învatatura despre rapirea Bisericii si botezul cu Duhul Sfânt dovedit prin “vorbirea în limbi”.

Unele secte penticostale sustin două trepte ale experientei harului: nasterea din nou si botezul cu Duhul Sfânt, iar altele mai adaugă una, cea a sfintirii.

Ca notă individuală, penticostalii practică “ungerea cu untdelemn” pentru vindecarea de boli si au o pasiune pentru minuni si vindecări miraculoase, acestea fiind atribuite Duhului Sfânt. Uleiul cu care se face ungerea de către pastor sau de către proorocul înzestrat cu “darul vindecării” este ulei alimentar obisnuit – Unisol, Floriol, etc.

În adunările penticostale pot fi întâlniti “prooroci” care “proorocesc în alte limbi”. De obicei aceste “vorbiri” sunt “tălmăcite” de un alt membru al adunării, considerat “înaintat pe cale” si văzut ca posedând anumite daruri ale Duhului Sfânt. Un lucru interesant îl constituie diferenta ca volum de cuvinte între “vorbirea în limbi” a proorocului (scurtă, de obicei) si tălmăcirea care se constituie deseori într-o mică predică. Celor care întreabă despre aceasta li se răspunde că tălmaciul nu traduce cuvânt cu cuvânt “proorocia”, ci îi traduce “duhul”. În general, “proorocii” sunt văzuti ca având diverse daruri de la Duhul Sfânt, acestea fiind, pe lângă “darul proorociei”, si “darul vindecării” sau “darul deosebirii duhurilor”. În România, un domeniu de “utilitate” a proorocilor din adunările penticostale este proorocirea “de la Dumnezeu” a legăturilor matrimoniale (dacă e bine ca sora X să se mărite cu fratele Y) sau răspunsul, tot “de la Dumnezeu”, dacă e recomandată sau nu emigrarea în Statele Unite! Multi penticostali se căsătoresc pur si simplu pe baza prorociilor făcute în adunare, desi cei doi tineri nici nu se cunosc bine si nici nu au viziuni comune de viată.

Falsitatea acestei “vorbiri în limbi ” este evidentă din frecventele neconcordante dintre prorociile pe aceeasi temă. O persoană mai putin credulă a făcut un test: a înregistrat pe bandă o prorocie si a mers cu înregistrarea la alti doi prooroci penticostali, cerându-le acestora să tălmăcească mesajul. Fiecare a produs o cu totul altă interpretare, ambele diferite de cea initială. Alteori, dacă proorocul care nu apartine de adunarea în cauză aduce atingere prin proorocia lui politicii interne a acelei adunări, pastorul adunării declară fără echivoc că vorbirea a fost nu de la Dumnezeu, ci de la satana. De asemenea, unii se folosesc de aura de prooroci pentru a-si rezolva diferendele personale cu alti membri din adunare. Asemenea fenomene sunt sesizate si de unii dintre membri, însă în loc să vadă în aceasta dovada înselătoriei, ei decid doar să se mute la o altă adunare.

Penticostalii trebuie să plătească sectei zece la sută din veniturile lor lunare. Aceasta se face în scopul obtinerii binecuvântării lui Dumnezeu peste toate posesiunile lor, dar si ca un gest de multumire pentru tot ce au. Salariile pastorilor sunt fixate de comitetele congregatiilor locale, pe baza veniturilor si cheltuielilor.

Marea majoritate a bisericilor penticostale din România fac parte din ramura “Biserica lui Dumnezeu” (Church of God). După Revolutia din 1989, în urma unor conflicte de culise, un anume pastor Ioan Ceută a fost exclus din cultul penticostal si s-a afiliat împreună cu adunarea sa grupării “Adunările lui Dumnezeu” (Assemblies of God), deschizând astfel acestora drumul în România.

10 răspunsuri la „Biserica Penticostala

  1. Singura chestie buna consta in faptul de a da 10% din veniturile fiecarui credincios,lasand astfel in pace bugetul statului
    Daca si ortodocsii ar trebui sa dea benevol din salariu macar 1%, sa vezi ce procent de atei va avea Romanika! dar din pacate noi dam vrand-nevrand mult mai mult , indiferent de orientare religioasa

    Apreciază

  2. Asta cu lasat in pace bugetu` e mai putin probabila, tinand seama ca penticostalii sunt al treilea mare cult in romania. Dar ideea cu ortodocsii e mult prea buna ca sa fie acceptata de biserica sau politicieni.

    Apreciază

  3. Nici vorba de lasat in pace bugetul. M-am uitat o data pe site-ul Ministerului de Finante, pe la cheltuielile pe tampenia umana, si pocaitii isi insuseau partea leului pentru constructia de biserici.

    Apreciază

  4. Am fost si eu penticostal si stiu cum sta treaba in interior. Am sa relatez mai multe probleme observate pe vremea cand eram penti.

    1) Din exterior se pare ca bisericile penticostale sunt unite, ca exista unitate intre „frati”. Dar in realitate, unitatea este doar de fatada, pentru ca exista foarte multe divergente (intre tineri, sau intre pastori – de multe ori bisericile se despart in mai multe bisericute). Daca vei merge la o biserica penticostala vei si vedea „cata unitate” si „cat de bine este”. Nu uita ca asta este o aparenta.

    2) Un lucru deosebit de grav sunt proorocii, pe care i-ai descris in pagina. Multi oameni iau decizii importante pe baza spuselor acestor oameni cu boli psihice (schizofrenie, tulburari schizo-afective sau alte tulburari psihice in care sunt prezente halucinatiile („vedeniile”, „vorbirea lui Dumnezeu”, etc ) ).
    In urma deciziilor lucrurile nu ies bine (de exemplu: cunosc destule cazuri care de exemplu nu s-au casatorit, asteptand „planul lui Dumnezeu” sau s-au casatorit cu X „ca asa doreste Domnul”). Din pacate este foarte greu ca cineva sa isi dea seama ca este inselat, pentru ca INTOTDEAUNA vine vinovatia pe motivul ca „planul lui Dumnezeu” nu s-a implinit din propria cauza. Putini ies (din punct de vedere psihologic) din acest cerc vicios. Cum nu mai au nimic nu le ramane decat „Dumnezeu” (adica sa se afunde si mai tare in religie si credinta).
    Modul in care cineva apeleaza la un prooroc este fie fie direct (adica te duci la el ca „Dumnezeu sa iti vorbeasca”), fie prin telefon (fara sa iti ceara bani in schimb). Am apelat la prooroci in ambele feluri si el/ea a spus lucruri vagi (dar care atunci mi s-au parut precise – efectul Forer). Imi amintesc ca pe atunci, in naivitatea mea, am crezut ca ei vorbesc chiar cu ‘mnezo.

    Nu ii acuz pe prooroci pentru ca ei nu au cea mai mare parte din vina: sunt doar niste oameni cu tulburari psihice majore. Vinovat este sistemul religios care face ca in loc ca acesti oameni sa fie medicati si tratati corespunzator, sunt incurajati sa alunce mai rau in propria lor boala si sa ii traga dupa ei pe oameni naivi sau (la randul lor) cu probleme „la etaj”.

    3) In sistemul penticostal se mai fac de multe ori intalniri speciale cu „botezul cu Duhul Sfant”. Am participat si eu la astfel de intruniri, dar se pare ca mintea mea refuza sa aiba experiente mistice, ceea ce e un lucru bun (-: Dar marea majoritate care erau acolo au avut fie „vorbire in limbi”, fie „vedenii”.

    4) Ca orice sistem religios este un sistem perfect de a-ti ascunde naravul. A fi „pocait” de duminica poate ascunde faptul ca in celelalte zile nu dai doi bani pe ceilalti si faci multe lucruri naspa. Am vazut lucrul asta de multe ori la multe persoane. Bineinteles problema nu e doar la ei ci insusi la religie, care de fapt pentru asta a fost creata de oameni: pentru ca sa prosteasca oamenii naivi.

    Vorba ceea: Religia a aparut cand primul smecher s-a intalnit cu primul fraier.

    Apreciază

  5. Simion
    Din exterior se pare ca bisericile penticostale sunt unite, ca exista unitate intre “frati”. Dar in realitate, unitatea este doar de fatada, pentru ca exista foarte multe divergente

    Waw ce counate ne impartasesti … Pai asta se initampla in mai toate confesiunile abrahamice. Problema e ca la crestini, fiind mai multi, se vede mai bine. Care cum vine, va sa zica, ca ei e multi si belelele e multe.

    Simion
    Un lucru deosebit de grav sunt proorocii, pe care i-ai descris in pagina. Multi oameni iau decizii importante pe baza spuselor acestor oameni cu boli psihice (schizofrenie, tulburari schizo-afective sau alte tulburari psihice in care sunt prezente halucinatiile (“vedeniile”, “vorbirea lui Dumnezeu”, etc.)

    Aia de zici ca o faca fara bani e prosti. Uita-te la aia din state care fac bani seriosi pe spinarea prostilor. Dar e intradevar o problema cand cei din jur isi stabilesc actiunile in functie de balmajelile unuia care ar trebui sa fie in camasa de forta si nu sa dea sfaturi.

    Simion
    Am participat si eu la astfel de intruniri, dar se pare ca mintea mea refuza sa aiba experiente mistice, ceea ce e un lucru bun (-: Dar marea majoritate care erau acolo au avut fie “vorbire in limbi”, fie “vedenii”.

    Aaaaa … tu nu credeai destul … te-ai indoit de puterea marelui D-zeu. De aia nu ai vorbit tu in limbi si alte alea. Ori erai mai teafar ca toti cei din jur …. mai probabil.

    imion
    Ca orice sistem religios este un sistem perfect de a-ti ascunde naravul.

    Foarte corect … Oricum e o bucurie ca te-ai lecuit.

    Apreciază

  6. mai [fratilor],cei ce luati in deradere cuvantul Domnului si cei cazuti de pe cale aveti mare grija atunci cand veti ajunge la judecata lui

    Apreciază

  7. Mai Dutu Florin cred ca tu esti mai cazut de pe ”cale” ca noi toti.Vezi-ti de treaba ta si intr-adevar e o religie perfecta sa fumezi/bei pe ascuns…eminunat sa te ascunzi de absolut toate pacatele ”lumesti”,oricum penticostalii nu dau doi bani pe ”randul lumii”dar au masina de spalat in casa care e din ”randul lumii”niste indoctrinati si idioti …doamne ajuta ca SIMION s-a trezit la realitate.Eu inteleg cazul mai bine ca si oricine…e o poveste lunga si asemanatoare cu a lui Simion.
    Simioane nu te lasa prostit de niste oameni falsi cu ras de stewardese pe avion…

    Apreciază

  8. am sa va spun o voarba cat o tinut vechiu testament omul a fost mantuit prin lege;asa dar de la Moise pana la Hristos in lege sau respectat aceasi pasi prin care omu putea fi mantuit;iar de la Hristos incoace este harul care are si el pasi lui vedem ca Dumnezeu a pus in pasi harului si botezul cu Duhul Sfant;iar dupa scripturi inca suntem in har;iar cred ca cunoastem cu toti zicala =nu este padure fara uscaturi.

    Apreciază

  9. am sa va spun o voarba cat o tinut vechiu testament omul a fost mantuit prin lege;asa dar de la Moise pana la Hristos in lege sau respectat aceasi pasi prin care omu putea fi mantuit;iar de la Hristos incoace este harul care are si el pasi lui vedem ca Dumnezeu a pus in pasi harului si botezul cu Duhul Sfant;iar dupa scripturi inca suntem in har;iar cred ca cunoastem cu toti zicala =nu este padure fara uscaturi.

    Apreciază

Mulțumim pentru feed-back.

close-alt close collapse comment ellipsis expand gallery heart lock menu next pinned previous reply search share star