3 milioane și alte milioane. Toți tâmpiți?

gay

Stau de ceva vreme, cam de când netoții ăia de la Coaliția pentru Familie au depus cele 3 milioane de semnături la Senatul României sperând să poată modifica constituția, și mă minunez la câtă tâmpenie poate zace în societatea românească. Și nu, nu mă refer aici doar la homofobii care și-au pus semnătura între cele 3 milioane, ci și la cei care susțin drepturile LGBT…

În primul rând am sesizat ura cu care popimea a forțat strângerea de semnături împotriva unui stil de viață, a unei orientări sexuale care nu îi privește, practic împotriva unor acte care se petrec în dormitoarele unora, departe de ochii lumii, deși în rândurile lor comportamentele pederaste sunt mai frecvente decât studiile superioare făcute onest.

Mă băieți, de când faptul că pe voi vă dezgustă sexul între doi bărbați, adică o chestiune pur și simpplu de gust, trebuie implementată prin forța constituției? De când o carte de basme demontată și răs demontată de mai toți oamenii care au un dram de cultură generală și un IQ mai pe la medie, ajunge să  fie considerată un cod legislativ? Măi copii, chiar și dacă ar fi fost cândva, e deja depășită și oamenii normali știu că e o scriere SF.

A nu se înțelege greșit, o chestie pe care voi, încuiaților o faceți constant: nu promovez homosexualitate.  Îi înțeleg absolut perfect pe cei care își exprimă deschis repulsia față de imaginea a doi bărbați făcând sex, asta deși și-o freacă în adăpostul casei cu ochii la 2-3 lesbiene care se ling pe PornHub. E ok. Dar repet: e o chestiune de gusturi, nu de legislație.

Lesbian-HD-porn-gifs.gif

În al doilea rând m-a uimit, chiar uimit, reacția celor din comunitatea LGBT. Copchiii taichii, dacă vreți să fiți considerați oameni normali, nu, reacțiile voastre, în care afirmați că un genocid ar fi binevenit între cei care au semnat, nu e tocmai calea cea mai bună. Dacă chiar vreți să fiți acceptați poate că ar trebui să le arătați că sunteți ceva mai toleranți decât ei.

Dar da, vă înțeleg reacția. Atunci când vezi că 3 milioane se aliază împotriva stilului tău de viață și că vor să-ți pună contor la coaie doar pentru că nu le place cu ce viteză îți speli tu pula, nu prea ai cum reacționa calm. Da, e absolut vorba de sentimente. Dar asta nu înseamnă că a doua zi nu ar trebui să te uiți puțin în urmă și să îți analizezi reacțiile și să le moderezi. Tu, nu străinii.

Aaa, și faptul că ieșiți pictați în toate culorile curcubeului și îmbrăcați ca ultimele parașute să protestați împotriva homofobiei … nu, dragilor, nu vă ajută. Ca să vă explic o treabă…aici nu e UK, unde feminismul extremist aproape că a ajuns să conducă țara, și nici Canada. Nu, aici e Estul Europei, și chiar dacă facem parte din marea mUE, încă ne mai amintim ce înseamnă decența și bunul gust. Să înțelegeți odată pentru totdeauna că ceea ce provoacă reacțiile extreme în homofobi nu e faptul că știu că la voi anusul nu e exclusiv parte a sistemului digestiv, ci faptul că vă văd la parade îmbrăcați ca niște parapante leșinate, arătându-vă bucăți de corp pe care, în situații normale, nu le-ați arăta.

gay indecent

Acu, eu, personal sunt pro-drepturi LGBT. Nu neapărat căsătoria, dar ceva care să le dea aceleași drepturi economice și sociale ca și certificatul ăla roz. Da, e chiar roz. Nu, nu se vor înghesui în biserici, la cununie, decât dacă sunt total retardați și vor să provoace un scandal. Iar pe ăia i-aș lua personal în șuturi. Da, sunt pro-drepturi, dar nu promovez agresiv, așa cum fac parte din cei implicați în mișcările de stânga.

În altă ordine de idei, cât v-ați certat voi ca idioțiipe un subiect de căcat, adică cine cu cine are voie să se fută, băieții deștepți din Senat au trimis la promulgare o lege care mutilează Legea Educației și le dă mai multe șanse plagiatorilor de a rămâne cu titlul de doctor intact. Pentru că acum analiza plagiatului se va face strict de Senatul Universității de care a fost eliberat, iar dacă banul își va spune cuvântul … înțelegeți voi!

Gay gif

Anunțuri

14 gânduri despre „3 milioane și alte milioane. Toți tâmpiți?

Adăugă-le pe ale tale

  1. Da, tot bine şi frumos… aparent, în acest mesaj de mai sus. Spui lucruri bune, dar pe jumătate şi tot pe jumătate cazi în aceeaşi oală cu persoanele homofobe, dar şi cu cele ipocrite, care mai întâi se declară nehomofobe, sau indiferente şi apoi din vorbe şi fapte reiese fix asta.
    1) Dacă zici că eşti pro drepturi LGBT, atunci înseamnă că vrei aceleaşi drepturi (care ţin de formarea unui cuplu recunoscut legal) pentru homo la fel cum sunt şi pentru hetero. Deci unica şi repet UNICA diferenţă dintre aceste căsătorii ar trebui să fie sexul partenerilor, adică acelaşi (în cuplurile homo) sau divers (în cele hetero). Nu poţi pretinde tu să fie alt nume, să fie altfel, asta deja înseamnă să vrei subtil o discriminare, o diferenţiere pentru un drept care ar trebui să aibă exact aceleaşi efecte pentru ambele tipuri de cupluri fiindcă ambele au nevoie de aceeaşi protecţie, privilegii şi drepturi într-un stat civil de drept.

    2) Marşurile LGBT au un sens şi ar trebui să le studiezi un pic mai bine înainte să scuipi cu epitete colorate şi superficiale. În primul rând ele se fac pentru vizibilitate, pentru a arăta lumii că această comunitate există şi e numeroasă, că nu-s nişte monştri din basme şi legende metropolitane care s-au trezit peste noapte. Apoi e un marş al diversităţii sexualităţii umane, atâta cât nu ne vom rezolva fiecare propriile tabu şi inhibări înrădăcinate adânc de trecuturile noastre cu influenţe religioase sau de regim, nu vom putea niciodată gândi într-adevăr limpede şi judeca lucrurile fără prejudecăţi, iar modul prin care des se transmite mesajul sexualităţii e anume corpul şi expunerea sa în toate formele şi culorile sale. Unii desigur duc asta la extrem, fie din motive artistice fie pentru a scoate la iveală subcultura dată şi a obişnui populaţia şi cu aceste lucruri, dar nu o fac la fel oare şi în carnavalele din brazilia unde-s cam toţi pe căruţe cu pene colorate şi sclipici pe ei şi 90% din corp dezgolit? Care e diferenţa deci? Doar faptul că în primul tema e ceva ce ţine de sexualitate iar în al doilea nu deşi manifestaţiile ca conţinut şi costumaţie nu-s chiar aşa departe unul de altul. Şi nu în ultimul rând, multe drag-queen şi persoane care fac spectacole în această vestimentaţie, o fac ca meserie chiar, deşi apoi în ziua de rând sunt probabil îmbrăcaţi la fel de obişnuit ca oricine şi n-au nicio treabă cu nimeni, deci e o chestiune de sensibilizare în primul rând asupra oricărui aspect ce ţine de sexualitate şi exprimare personală a acesteia. Şi mulţi iau aceste marşuri ca prilejul potrivit pentru a putea arăta lumii întregi asta în afara contextului obişnuit, cât de diferită şi diversă poate fi omenirea doar din punct de vedere al sexualităţii şi identităţii de gen şi al vestimentaţiei. Deci ce drept am eu sau tu să-i judec sau critic sau să le interzic să exprime asta, atât cât nu dăunează nimănui? Şi apoi nu văd nicio consecinţă negativă în ţările dezvoltate unde aceste marşuri se fac deja de ani de zile, nu văd lumea de rând să adopte aşa vestimentaţie sau să se expună în aşa fel în zilele de rând, indiferent de orientare, iar lumea chiar când vede aşa ceva nu se mai scandalizează căci deja ştie despre ce e vorba şi nu zice că e de la satană totul. Şi lasă scuza de doi bani că am fi în europa de est, ce înseamnă asta, că trebuie să acceptăm faptul că suntem mai înapoiaţi, mai săraci, mai proşti şi mai incivili că na, suntem din europa de est sărmanii de noi? Avem internet (cel mai bun din UE apropo) avem globalizare, avem studii universitare în domeniu, şi exemple expuse public din ţări mai civilizate câte vrei care ne demonstrează zi de zi că comunitatea LGBT nu e bolnavă, nu e un pericol şi că are dreptul să fie recunoscută ca şi toţi ceilalţi cu nevoile şi necesităţile lor. În era internetului ignoranţa e doar o opţiune cum a spus cineva. Şi las-o mai moale cu „ne amintim ce înseamnă decenţa şi bunul gust” e cunoscută oare pentru aşa ceva România în lume? Pentru decenţă şi bun gust? Adică suntem noi cei mai educaţi şi decenţi oameni din UE sau din lume? Ar fi bine, dar e departe de adevăr asta. E doar ignoranţa, îndoctrinările din copilărie fie religioase fie culturale şi nedorinţa de a folosi cum trebuie instrumentele de informare la dispoziţia noastră, ceea ce ne separă pe noi de lumea cu adevărat civilizată.

    3) Comunitatea LGBT e o minoranţă şi mereu aşa va fi, deci anume din cauza asta are nevoie şi de ceilalţi pentru a fi susţinută în luptele ei, altfel nu se va obţine nimic niciodată. Însă ca orice pătură a societăţii, are indivizii săi mai puţini buni, mai proşti, mai agresivi, mai încăpăţânaţi etc, anume pentru că suntem toţi egali, iar faptul că eşti homo sau hetero nu te face nici mai bun, nici mai rău, nici mai prost sau mai deştept. Unica diferenţă vizibilă e că această minoritate suferă mai mult şi pe nedrept decât cea hetero, şi asta poate provoca 2 efecte a) depresie cronică, nefericire, până la sinucidere (mai ales între tineri, 30% în plus faţă de tinerii hetero) şi b) reacţie agresivă, fie de reprimare forţată şi homofobie interiorizată, fie de apărare extremă şi agresivă ca cea pe care ai descris-o tu mai sus. Şi deşi le pot înţelege motivul nu le pot scuza vorbele sau intenţiile, însă din fericire aceştia la fel sunt doar o minoritate (într-o minoritate) şi nu prea are rost să ne luăm după vorbele lor spuse la nervi şi stres.

    Apreciat de 1 persoană

  2. hai ca l-ai lasat fara ‘replica desteapta’! Ia sa-l intrebi ce a inteles din comentariul tau! Nimic! (de-aia nu ti-a raspuns!). Iar daca insisti…poate te trezesti si cu injuraturi ‘de dulce’! (de undeva,de la inaltimea ‘desteptaciunii lui fara cusur’!).

    Apreciază

  3. @ viorel…Dacă nu răspund nu înseamnă că am rămas fără replică. Ci doar că nu am timp. Aaa, Val nu o să fie înjurat. Cel puțin nu deocamdată. Dar tu, măi neterminatule, poate faci un drum la maternitate, să vezi dacă nu te primește mă-ta înapoi. Ce zici?

    Aaa, și vezi tontule că ți-am dat replica la celălat com. Cu cifre. Nu cu abureli ieftine din Epoca Bronzului!

    Apreciază

  4. Cred că nu despre dreptul la căsătorie ar trebui să discutăm ,ci despre reintroducerea art.200-201 cod penal.Mai întâi să-i băgăm la închisoare şi acolo să li se respecte toate drepturile-la pachet,plimbare etc.

    Apreciat de 1 persoană

  5. O să reușească pe dracu. Parlamentul e supus stângii europene, noua formă dce comunism, manifestată nu prin libertate, ci prin libertinaj. Asa că teapă

    Apreciază

  6. Nu li se ia nici un drept.Atat ca trebuie stopate pretentiile acestei adunaturi care se vrea ,,minoritate,,-casatorie ,parteneriat civil,adoptii.Parteneriatul civil nu are ce cauta in legislatie.Cat dcespre casatorie-acest drept il au-bineinteles cu persoane de sex opus ca toata lumea,si daca indeplinesc conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca toata lumea.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Exista două probleme distincte şi necesită abordări separate.
    1. Impactul psiho-social al deviantelor comportamentale lgbtqia  şi
    2. Statutul juridic şi constituțional al Căsătoriei.

    1. Cred că problemele persoanelor cu comportamente gay sunt reale şi greu de dus fără susținere. Cred că aceste persoane trebuiesc consiliate si ajutate, fiind necesara o abordare interdisciplinara, consultatii psihopatologice gratuite si confidentiale, analize medicale  gratuite pentru screeningul bolilor multiple, pentru care ei constituie grupe de risc maxim, precum hiv+, sida, hepatitaB, sifilis, gonoree, herpes genital, HPV, fisuri anale, rupturi de sfincter, incontinenta fecala, depresie clinica, tendinte suicidale, abuz de substante psiho-active etc. Dat fiind faptul ca aceste boli sunt datorate comportamentului deviant, cred ca trebuie imperativ create conditii si inlesniri medico-juridico-sociale pentru ei, in directia vindecarii si normalizarii comportamentale.
    Până la această normalizare comportamentală cred ca ar trebui descurajat legislativ si social accesul lor in domenii in care si-ar putea agrava deviatia sau practica coruperea altora spre aceste patologii comportamentale. Nu cred ca ar considera cineva normal sa ai pentru copiii tai un educator sau invatator, gay cu accente pedofile, vreun un ofiter superior in armata sau politie, gay cu inclinatii sado-maso-bdsm, sau un ministru gay scatofil.
    Nu ma intereseaza şi nu doresc să ştiu cine cu cine (sau cu ce) se satisface in dormitorul personal, dar nici deviantii sa nu isi doreasca sa fie profesori de sport ai copiilor tai de clasa intâi. Fără supărare.
    Oricum, cred ca persoanele gay au probleme reale şi grele, dar reprezintă numeric comunități infime. Gălăgia si presiunea făcută la nivel global este una ideologică şi dă proporții denaturate unui fenomen marginal, iar vinovat de aceste presiuni fiind anumite cercuri de lobby internațional, care se foloseşte de comunitățile de devianți gay ca de o masă de manevră, aşa cum bolşevicii se foloseau ideologic de „clasa muncitoare”.

    2. Despre căsătorie cred că lucrurile sunt clare si mai simplu de ințeles pentru oricine:
    Căsătoria este un angajament reciproc făcut de un bărbat şi o femeie, în faţa autorităţilor publice. Prin încheierea căsătoriei, Statul recunoaşte şi asigură protecție singurului fel de relaţie care, prin procreere, contribuie la continuitatea istorică a națiunii și la progresul societăţii umane, acțiuni ce asigură baza umană si legitimitatea principială şi juridică. De aceea, Căsătoria poate fi legată doar intre un bărbat şi o femeie, aceasta fiind o condiție statutară sine qua non, care trebuie definită clar şi in Constituție, dată fiind confuzia generală care se răspândeşte azi tot mai mult in intreaga lume.

     Presiunile globale ale lobbyului homofile s-au acutizat in ultimii ani, simptomatice fiind evenimentele din Franta, unde in cateva luni s-au recunoscut legal casatoriile homosexuale si se pledeaza pentru dreptul acestor cupluri de a adopta copii, in ciuda vointei populatiei din Franta,  care a protestat prin mai multe manifestatii gigantice de peste un milion de protestatari.
     Acest traseu este mecanismul psihopatologic al lobbyului homofil recent, cu tot decorul si recuzita sentimental-melodramatică a ceea ce este de fapt neruşinata propagandă homofilă.
    Cine nu crede să citeasca despre cazul lui Thomas Lobel , băieţelul adoptat la 8 ani de un cuplu de lesbiene din California acum 2 ani, rebotezat Tammy şi care face acum un tratament hormonal pentru a deveni, în sfârșit, fetiță.(Vezi articolul Deux lesbiennes transforment leur fils adoptif en fille, sursa web: 24heuresactu.com) Pentru aniversarea de 11 ani cele două lesbiene supermame îl vor duce la operatia de schimbare a sexului, unde ii vor tăia penisul și îi vor fabrica un vagin. Happy Birthday!

    Apreciază

  8. aceste probleme,asa-zis delicate,nu pot fi rezolvate apeland doar la ‘concepte,principii’ etc! Astea s-au tot schimbat de-a lungul Istoriei!- si nimeni nu se poate lauda ca ar fi gasit ‘adevarul absolut’!: fix,perfect! Deci!: trebuie introdusa si o alta zona! (cea biologica). Adica,daca omul matur este deja bine definit si isi poate alege viata pe care sa o aiba,la copil e altceva! El trebuie sa creasca intr-un climat echilibrat,format din barbat si femeie! (nu vorbim despre exceptii!: moartea unui parinte,parasirea caminului conjugal a unuia dintre ei etc). Deci,persoanele gay se pot casatori intre ele,dar fara posibilitatea de a adopta copii! Daca totusi vor copii,ar trebui un gen mai deosebit de casatorie!: anume,intre un cuplu gay masculin si un cuplu de lesbiene!

    Apreciază

Mulțumim pentru feed-back.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: