Vreau pisică. Asociațiile de protecție se pun împotrivă!

M-am întors. De ceva vreme mă tot chinui să revin pe blog cu un articol nou, dar o privire în jurul meu îmi arăta că nu se prea merită. Azi însă, am revenit stimulat de una din multele asociații de protecția animalelor din județul Cluj, mai exact de reprezentanta ICare, din Chinteni, Ramona Axinte.

De câteva săptămâni mă tot chinui să îi caut lui Mini, pisica pe care am adoptat-o, o tovarășă de viață. Pentru că atunci când am luat-o era cu o familie a ei și destul de în vârstă. Și stă foarte mult retrasă, se ferește de noi, așa că nu i-ar strica compania unei alte feline blănoase.

Printre cei cu care am vorbit, mare parte presupuși iubitori de animale, am întâlnit tot felul de specimene, care de care mai ciudate, care de care mai sensibile la discuții cu reprezentanții aceleași specii, oamenii. Dar nimic nu m-a revoltat mai tare decât comportamentul domnișoarei de care vorbeam mai sus. De ce? Pentru că unora din apărătorii animalelor li se pare „foarte de bun simț” să îți invadeze cu bocancii intimitatea, să ceară acces necondiționat la datele tale personale și … să impună ca și condiție de bază pentru adopție ca viitorul stăpân să hrănească pisica numai cu mâncare cumpărată din farmacii veterinare, să li se faca controalele și vaccinurile periodice doar la cabinete recomandate de ei, în caz contrat tu trebuind să le prezinți foto-copii ale carnetului de sănătate al pisicii. Credeți că glumesc? Nu.

Ramona Axinte

Pai in primul rand sa fie de acord cu contractul de adoptie si cerintele din el. Animalutele sa fie crescute si ingrijite bine, hranite cu mancare de buna calitate (mancare cumparata din farmacii veterinare, fara Whiskas, Friskies sau altele de genul). Sa li se asigure ingrijirea veterinara corespunzatoare, implicit daca acum se adopta un pui obligatoriu trebuie sterilizat in jur de 8 luni. Noi va recomandam un cabinet veterinar cu care colaboram noi, dar daca doriti sa mergeti in alta parte avem nevoie sa primim o poza cu carnetul cand li se fac vaccinari / sterilizare.

Cereri

Pe lângă astea pentru domnișoara în cauză nu contează, cel puțin așa se pare, dacă eu vreau să înregistrez pisica ca animal de prăsilă, fie și numai pentru că nu am EU chef să o sterilizez. Poate eu vreau pui? Sau poate îmi place să mă miorlăie cu draci în perioada de împerechere. Cine ești tu să decizi ce să fac eu? Mai ales când există o cale legală, de care se pare că domnișoara nu știe, că îi tot dă cu HCL Primăriei Cluj.

Prin urmare, după ce a discutat domnișoara de mai sus cu cineva din familie și am văzut condițiile, am decis să îi scriu personal și să o întreb mai exact ce fac ei acolo? Salvează animale și le oferă spre adopție sau adună animalele în adăpost pentru că adoptatorii nu se dovedesc a fi destul de spălați pe creier de dragostea pentru patrupede încât să își renege dreptul la intimitate? Asta după ce MI-AM VĂRSAT OFUL pe Facebook, fără însă a da nume. Nu de alta, dar postarea avea cam același conținut ca mesajul, fără a face referire la cei de la ICare. Încă nu terminasem discuția cu ei.

Mesajul meu e ăsta:

Servus. Am văzut că nu ți-a plăcut de nici o culoare postarea mea de ieri. Și ți se pare a dracului de jignitoare. Ok. O fi cum spui tu, din punctul tău de vedere. Hai să îți spun eu cum mi se pare din punctul meu de vedere:
1. Pretenția voastră IPOCRITĂ de a cere adoptatorului sa îi dea NUMAI mâncare premium.
Serios? Și dacă îi dă omul ceva mai ieftin…îi cade blana? Ai impresia că dacă, într-o săptămână, nu am bani decât de pită și ceva la pită, o să iau de la gura copilului ca să îi dau Premium la pisica? Nu, domniță, pentru că, fiind parte din familie, va fi tratată în mod egal. Daca eu mănânc pita cu salam mâine, Purina sigur nu o să îi provoace greață ei!
2. Obligația de a primi de la adoptatori poze, regulat.
De ce? Treaba voastră, ca și dreptul de proprietate, se termină în momentul adopției. Vreti poze? Facebook. Oamenii care adoptă pisici ca să le facă parte din propria familie nu scot pisica din pozele de pe wall. Ba dimpotrivă. Și pozele mele sunt publice. Vreți sa știți ce face? Perfect: cereți amănunte la momentul potrivit, nu condiționați adopția de asta.
3. Obligația CRETINĂ de a vă trimite copii după carnetul de la veterinar. Postarea aia oricum nu făcea referire la voi.
Serios? Tu chiar crezi ca eu o să îți fac fotografii ale datelor mele personale, CNP & shit, și o să vi le ofer pe tavă? Cam ce nivel de încredere ar trebui să am în voi? Sau poate prezentați la adopție și un contract prin care vă obligați ca datele să rămână confidențiale? Unul cu care să vă pot chema în instanță în caz contrar? Nu? No, țeapă, nu vezi date.
4. Castrarea/ sterilizarea obligatorie.
Să mori tu? Păi și dacă eu vreau pui? Că poate eu vreau pui! Ce faci? Mă obligi să sterilizez pisica? De unde obiceiul ăsta comunist de a decide tu ce face omul cu proprietatea lui? Cine îți dă autoritatea? O să ne trezim în scurt timp că asociațiile ca voi or să vrea lege de sterilizare obligatorie, că tot e la modă acum să ne băgăm picioarele în proprietatea omului cea privată!

Yeah, în mod cert limbajul nu e cel mai stralucit. Dar cineva tre să vă mai aducă cu picioarele pe pământ, în realitatea cotidiană, pe voi aștia, visătorii permanenți. Pentru că altfel riscați să deveniti ipocriți și să prețuiți viața patrupedelor mai mult decât pe cea a copiilor din jurul vostru. Chestie pe care unii dintre noi, oricât ar fi de iubitori de animale (domniță, am crescut înconjurat de ele) nu o pot ignora, pentru că tine de bunul simț și de rațional.

No, acum o să vă rog pe voi, ăștia care vă considerați mai normali la cap, să îmi explicați în ce stat normal își poate permite cineva care are ca obiect de activitate declarat salvarea animalelor de pe stradă să îți ceară, în mod absolut autoritar si să prefere să nu îi ofere animalului un cămin, fotografii la documente care conțin date personale? Mai ales că domnița nu a specificat dacă se semnează sau nu un act prin care eu să îi pot trage la răspundere dacă datele ajung în altă parte.

Domnișoara și-a permis, în numele libertății de exprimare, evident, să posteze discuția noastră public, fără a-mi cere acceptul, doar de dragul răzbunării, probabil frustrată că există oameni care îndrăznesc să nu accepte condițiile aberante impuse de măriile lor. Numai că libertatea de exprimare vine cu niște consecințe. Pentru că intenția dumneaei, vădită, de a sabota ducerea acțiunii de adopție la final, prin postarea numelui meu ca și persoana non grata, mă face pe mine să pierd timp și bani. Sau numai bani, ca putem converti timpl în lei. Drept urmare o să folosesc lejer calea legală pentru a-i servi o lecție domnișoarei. Că tot avem precedent în România.

Alin2

Mai jos e întreaga postare a domnișoarei. Nu de alta, dar să nu se piardă🙂

Pisica