Despre vaccinuri, dezinformare și rolul bisericii. Dr. Mădălina Vesa

madalina vesaA, revenit astăzi cu episodul trei din seria de care am mai vorbit. O serie de interviuri cu medici și oameni din spitale care au tangență nu doar cu vaccinarea, deși acesta e subiectul interviului de azi, dar și cu nevoile medicilor și ale personalului sanitar. Astăzi discutăm cu Mădălina Vesa, medic de familie din Alba Iulia, care, după 5 ani de carieră a realizat că lumea nu mai dă aceeași importanță siguranței copiilor. Așa că a hotărât să își sacrifice din timpul și energia care îi mai rămân după ce consultă zeci de pacienți, pentru a organiza întâlniri cu părinții, în speranța că măcar unii dintre ei vor înțelege importanța vaccinării copiilor. Doar unii, pentru că cealaltă serie, a anti-vacciniștilor convinși, nu acceptă, după spusele ei, nici un fel de argument logic. Printre altele am aflat și care e implicarea mamutului B. O. R. în refuzul în masă al vaccinurilor. Știu că nu e chiar atât de surprinzător, dar … Mai bine luați și citiți singuri.

Leviatan: De câtă vreme sunteți medic de familie?

Madalina Vesa: Am terminat specializarea în 2010, deci de 5 ani sunt medic specialist medicină de familie

Leviatan: Cum stă situația la nivel local în ceea ce privește vaccinarea?

Madalina Vesa: Date concrete de la DSP Alba nu avem, dar județele cu rata cea mai scăzută de vaccinare la nivel național sunt Arad și Alba. În consecință, stăm prost.

Rata de vaccinare este foarte scăzută în rândul elevilor. La școli, se ajunge și la 60% rata vaccinare.

Leviatan: Există o cauză?

Madalina Vesa: Sunt mai multe cauze. Prima cauză este internă, de management aș putea spune…. Când începe campania de vaccinare în rândul elevilor la școli ( cum era până în aceasta vară) , nu se făcea un anunț ( media locala-ziare, TV) din partea DSP-ului în care să se spună că a început campania școlară de vaccinare și să explice părinților de ce este necesară încă o doză de vaccin. Părinții se trezesc că trebuie să semneze o hârtie că sunt de acord cu vaccinarea copilului. Ei nu înțeleg despre ce este vorba, mai aud de la vecini că nu se vaccinează și atunci semnează pentru refuz.

Problema este la refuzul părinților sau neacceptarea copilului (poate pleca de la școală). În campaniile școlare îmi sună telefonul continuu și sunt întrebată de părinți ce să facă, ce este cu acel vaccin. Eu le explic că este o reamintire a ceea ce au făcut până acum, să poate fi protejat copilul și în următorii ani. Majoritatea părinților se calmează și acceptă vaccinarea.

Dar sunt unii care refuză (deși le explic că au fost deja vaccinași cu acel produs) sau nu mai vor să se informeze.

Leviatan: Știu că județul Alba nu stă bine nici la capitolul medici de familie, unii medici fiind siliți să acopere câteva comune. Din discuțiile avute de dumneavoastră cu colegii de la DSP, de ce nu se acoperă locurile libere?

Madalina Vesa: Problema, sau mai bine spus rezolvarea, se află în mâinile primarilor de comune. A fost o tentativă să vină un medic tânăr de familie într-o zonă izolată (s-a făcut publicitate de către primar că îi oferă marea cu sarea), dar când a ajuns medicul în acel sat/comună, nu a stat mai mult de 2 zile. Nu avea unde să locuiască, dispensarul era sub orice critică…

Dacă ai o lipsă acută de personal (să nu mai vorbim de localități izolate, greu accesibile), atunci trebuie să oferi mai mult unui om, să îl convingi să se stabilească în acea zonă. În mod normal (inclusiv în occident) se oferă locuință, un cabinet dotat, etc.

Leviatan: Îmi povestea doamna Agoston de Primarul de la Cugir, care a renovat spitalul, le oferă cazare fără plată medicilor, și tot nu reușește să își acopere deficiențele de personal. De ce fug medicii din zonele astea?

Madalina Vesa: Gândiți-vă că în Franța se oferă casă, masă, integrarea familiei în comunitate (se găsește loc de muncă pt soț/soție, grădiniță/școală pentru copii) plus câteva luni pentru învățarea limbii.

Iar după ce stai 5 ani într-un oraș universitar, ai muncit în anumite condiții (ai aparatură, acces la analize, etc) este greu să vii într-o localitate departe de casă, de prieteni, practic izolat, pe bani puțini. Cred, că acesta este unul din motive….Mulți preferă să plece în străinătate decât să stea în localități izolate.

Leviatan: Ce înseamnă pentru un medic vaccinarea unui copil? Pentru dumneavoastră, începând de la discuțiile cu părinții până la birocrație, formalități? Ați văzut că Domnul Chiru a menționat doar câteva din ele …

Madalina Vesa: Anul trecut (cam în această perioadă) am purtat multe discuții pe Facebook cu diferite grupuri de mămici , pe tema vaccinării. Și atunci am observat trendul acesta anti-vaccin (până în acest an, toți copiii mei s-au vaccinat). Am încercat să aduc argumente logice, dar fără succes. Atunci am considerat că nu pot convinge prin Facebook…așa că mi-a venit ideea de a face o întâlnire părinți – medici pe această temă. Vreo 5-6 luni am pregătit întâlnirea… am dorit să vină medici care pot răspunde la orice întrebare. M-am implicat trup și suflet în această campanie pro-vaccinare.

Cu părinții anti-vaccin nu am cum să vorbesc sub nici o formă. Orice argument logic aș spune, este inutil, dar sunt mulți care au întrebări de bun simț, care sunt speriați de ce citesc pe net și cu ei am o colaborare bună. Vaccinează toți, chiar și cu vaccinurile opționale.

Ați menționat birocrația… da sunt foarte multe hârtii, trebuie notate anumite date în multe părți (calculator, hârtii, etc). Până în urmă cu 2 luni, nu am avut probleme cu stocul de vaccinuri. Au fost făcute la timp ….dar de 2 luni nu mai avem. Astăzi am primit mult așteptatul mail de la DSP și ne-a anunțat că au venit vaccinurile și să mergem să le ridicăm. În principiu, în județul Alba nu sunt probleme cu stocul de vaccin.

Când se face o nouă licitație, atunci sunt întârzieri… dar nu țin de DSP Alba și în această privință chiar vreau să îi felicit, pentru că în alte județe nu sunt gestionate bine stocurile. Dar degeaba avem vaccinuri, dacă părinții nu doresc vaccinarea.

Leviatan: Spuneați de părinții anti-vacciniști. De ce refuză, mai ales când explicațiile vin din partea unui medic?

Madalina Vesa: Toți au aceeași placă… Ror – autism ( deși, în ultimul timp am văzut că nu mai menționează această cauză… poate au citit și ei articole medicale), chimicale, mercur, aluminiu, Big –Farma.

„Nu exista poliomielită la noi în țară, copiii nu mor… atunci de ce să vaccinăm?” Cartea dr. Todea-Gross (încep să îmi pun întrebări dacă este într-adevăr medic) este a doua biblie pentru ei. În acest an , am 2 bebeluși complet nevaccinați (nici măcar cele din maternitate).

Leviatan: Care e media de vârstă a celor care refuză vaccinarea?

Madalina Vesa: Părinții care refuză vaccinarea sunt părinți cu studii superioare. Mai ales preoții. La nivel oficial, BOR susține vaccinarea, dar neoficial propovăduiește ne vaccinarea copiilor. Duminica, la predică, preoții îndeamnă enoriașii să nu își vaccineze copiii, iar pe tineri la căsătorie îi îndeamnă să nu își vaccineze copii când îi vor avea.

Leviatan: Ce considerați că ar trebui făcut pentru a nu mai ajunge să aveți discuții de genul ăsta, inclusiv între părinții care au pretenția că sunt și educați?

Madalina Vesa: Mă întreb, vaccinarea ține de siguranța națională? Dacă da, atunci orice carte, publicație scrisă de vreun medic, cadru medical, care e anti-vaccinare trebuie să fie retrasă de pe piață sau ceva trebuie făcut de către autorități.

Nu este posibil ca această carte a d-nei Todea-Gross să se joace cu mințile oamenilor și autoritățile să doarmă. Nu știu ce ar trebui făcut, dar soluții cu siguranță există. Eu acest lucru încerc să-l fac… să mijlocesc întâlniri între părinți și medici … și astfel, față în față, discutăm mult mai bine. Răspundem direct la nelămuririle sau fricile părinților.

Leviatan: E chiar atât de implicat BOR, la nivel, local, în refuzul vaccinurilor? Totuși, vorbim de o instituție a cărei studii sunt orice, numai medicale nu …

Mădălina Vesa: Da, la nivel local, unii preoți sunt foarte agresivi … De la pacienți am aflat aceste lucruri. Și prin faptul că preoții mi-au refuzat vaccinarea complet, mi s-a confirmat acest lucru.

Leviatan: Ce părere aveți de proiectul legii vaccinării? Cum vi se pare?

Madalina Vesa: Este un prim pas. Sunt multe amendamente ce îl țintesc pe medic sau pe asistentă. Este normal să pornim de la noi, cadrele medicale, să promovăm noi vaccinarea. Din păcate sunt multe cadre medicale ce îndeamnă părintele să nu își vaccineze copilul (asistente dar și medici de alte specialități, care nu știu nimic despre vaccinuri). Sau medicul de familie recomandă vaccinarea și asistenta iese afară după pacient și îi spune să nu vaccineze. Dar aș vrea să se și respecte această lege. Adică să fie sancționați medicii cu astfel de recomandări… Fiecare să se ocupe de specialitatea lui, nu să ne dăm cu părerea…

Leviatan: Se poate ca o asistentă să submineze recomandările medicului fără a fi sancționată?

Madalina Vesa: Nu este sancționată… Acum… Pot să îi spun să își revizuiască comportamentul… dar intervine contractul de munca și din păcate acolo nu sunt stipulate condițiile de desfacere a contractului de munca sau să îi scad salariul pentru o lună pentru că nu a recomandat vaccinarea.

Sau o dau afară… dar până găsesc altă asistentă… (și ele sunt puține). Am o colegă ce lucrează într-un sat și are o asistentă pensionară pentru că nu vrea nici o asistentă să meargă până acolo… Este un cerc vicios….dacă nu sunt rezolvate problemele din mai multe părți, nu avem un rezultat bun. Petecești pe o parte, avem probleme în altă parte… și tot așa.

Părerea mea este că dacă continuăm pe toate canalele de informare această campanie pro-vaccinare, o să reușim. Încet, dar sigur.

Leviatan: Ca medic de familie, vi s-a întâmplat vreodată să fiți apostrofată de anti-vacciniști, față în față, și să vi se spună că vorbiți prostii?

Madalina Vesa: Nu. Doar pe rețelele de socializare.

Un singur părinte îmi cerea date statistice… Îmi spunea ”dacă îmi arătați date concrete de îmbolnăviri, vaccinez…”

Iar eu nu am date concrete, nu am statistici… Pentru că problema cea mai mare este că nu sunt investigate cazurile…

Adică eu suspectez că are un copil rubeola… atâtea foi am de completat că să pot trimite copilul la laborator să îi ia sânge pentru antigeni (doar așa pot demonstra și pot pune diagnosticul cu certitudine de rubeolă), că până la urmă renunț…

Sunt cazuri suspecte de pertussis… dar nu se pune diagnostic la laborator… fără date de laborator, nu ai diagnostic… în consecință nu avem pertussis, nu avem rubeola, etc.

Din aceasta cauă nu avem o statistică reală. Sunt convinsă că avem multe cazuri de pertussis, dar nu avem diagnostic real în consecință, nu se raportează. O sub-diagnosticare cruntă a cazurilor.

Leviatan: Există pacienți cărora nu le recomandați vaccinarea ?

Madalina Vesa: Până acum nu am avut pacienți la care să nu le recomand vaccinarea. La toți le recomand inclusiv vaccinurile pneumoccocic și rotaviral. Și din fericire, acceptă vaccinarea opțională.

Leviatan: Care este vaccinul pe are îl recomandați cel mai des?

Madalina Vesa: Vaccinarea cu rotavirus o recomand tuturor… este la fel de importantă ca și cealaltă de la stat. Exista epidemii de rotavirus… tocmai am avut un copil internat din această cauză (mama refuzase vaccinul cu rotavirus) și acum recomandă tuturor prietenelor ei… Când îți vezi copilul în acidoza în spital, plin de perfuzii… regreți ne vaccinarea. Ei așa și cu DTP_VPI… până ne vedem din nou copiii cu polio sau diftrie.

Sperăm ca în perioada următoare să reușim să discutăm și cum mama de care a vorbit doamna doctor în ultimul răspuns, Sperăm, nu e o promisiune, ci mai degrabă promisiunea că vom încerca să aducem aici povestea unui om care a suferit pe pielea lui și a copilului efecte refuzului unui vaccin. Nu ne bucurăm de necazul ei, a refuzat pentru că rotavirulsul e un vaccin opțional și nu a bănuit niciodată, așa cum facem toși, că va fi chiar ea cea care va avea de suferit. Dar ar fi interesant să vedem ce s-a schimbat în gândirea doamnei.

Din aceeași serie:

Campania Eu VACCINEZ – STOP Dezinformării

Psiholog Andreea Agoston. Despre pacienți, nevoile medicilor și durerile spitalelor

Despre deficiențele programului de vaccinare. Conf. Dr. Craiu Mihai

anti

Anunțuri

22 de gânduri despre „Despre vaccinuri, dezinformare și rolul bisericii. Dr. Mădălina Vesa

Adăugă-le pe ale tale

  1. Dr. Mădălina Vesa, o întrebare de etică: ar trebui un pediatru sau un medic de familie să accepte să consulte în continuare copiii nevaccinați la cererea părinților, dacă ne gândim atât la siguranța celorlalți pacienți, dar și la faptul că relația medic-pacient are de suferit în sensul că, dacă pacientul nu are încredere în medic privind vaccinarea, la fel de bine poate să nu aibă încredere nici în sfaturile privind alte probleme medicale?

    Apreciază

  2. Buna intrebarea, dar raspunsul nu e chiar atat de simplu ( cu da sau nu). Chestiunea cu increderea in medic este f valabila. Adica eu recomand un act medical pt sanatatea copilului si parintele il refuza ( nu este de acord cu mine) , dar pt alt tratament , el il accepta . Da, se poate interpreta ca am fi la piata, ca ne tocmim…asta o accept , asta nu, ca nu imi place ( medicul este un vanzator , si pacientul un cumparator) …am dus la o extrema aceasta comparatie. Dar, copilul acela de cateva luni sau cativa anisori, cu ce este el de vina? Cand va fi el mare , poate sa isi intrebe parintii de ce s-au jucat cu sanatatea lui …dar cat timp este fara aparare, nu il pot lasa netratat. Are niste drepturi si el, chiar daca unele ii sunt refuzate de parinte. Eu ca medic de familie pot refuza inscrierea unui pacinet pe lista mea. Dar , odata inscris la mine, eu nu ii pot refuza dreptul la sananate ( consultatie, ingrijire medicala, tratament…chiar daca parintele acasa nu ii da ce i-am recomandat eu..poate nu are bani, de exemplu si nu isi permite sa ii cumpere un sirop)….Iar pediatrul , nu are dreptul sa refuze consultatia copiilor bolnavi( chiar daca sunt situatii in care parintii sunt violenti verbal sau fizic).

    Apreciază

  3. Inteleg ca e multa hartogaraie cand suspectati cazuri de rubeola, pertussis etc. Dar, daca nu faceti investigatiile necesare atunci nu aveti statistici. Fara statistici nu o sa convingeti acea categorie de parinti care refuza vaccinarea. Nu le puteti cere sa actioneze pe principiul „crede si nu cerceta”. E o alta generatie de parinti si cred ca trebuie sa ne adaptam la realitatea zilei de astazi.

    Apreciază

  4. Eu va scriu in calitate de mama care si-a vaccinat copilul pana la 1 an(ROR si Anti poliomielita), dupa care la 10 zile de la vaccinare , copilul meu s-a imbolnavit si a facut encefalo-mielo poliradiculonevrita acuta.Cu mare parere de rau va spun ca nimeni nu si-a asumat nicio raspundere pentru cele intamplate(nici medicul de familie, nici Institutul Cantacuzino).De atunci nu imi mai vaccinez copilul pentru ca exista tratament pentru bolile pt care ii vaccinati.Multumesc medicilor de la Spitalul de boli infectioase Cluj si Neurologie pediatrica, care mi-au vindecat copilul!Acesta este un caz fericit, dar cate alte cazuri exista cu copii nenorociti pe viata , legume pe pat?????!!!!!!!!

    Apreciază

  5. Exista o dovada concreta ca s-a imbolnavit de la vaccin? Sau disctam din supozitii si tragem concluzii folosind selectia observationala? Ca daca e asa si asta e metoda stiintifica cea mai noua … am si eu niste sute de acuzatii. De exemplu acum doua zile dealerul meu de iarba mi-a schimbat marfa (cred eu) si azi mi-a crapat hdd la laptop …

    Apreciază

  6. Pt Simona: aveti dreptate. Daca nu facem aceste hârțogării , nu putem dovedi nimic. Trebuie schimbat ceva si in mentalitatea noastra , dar si in a șefiilor nostrii ( sa reducă birocrația daca doresc calitate sau facem hârtii in locul actului medical de calitate). Dar pana la urma tot parintele decide daca doreste sa i se faca analize copilului.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Pt Anca: Imi pare f rau pt boala copilului d-voastra. Sunt convinsa ca ati trecut prin niste momente cumplite pe care eu nu mi le pot imagina, dar din fericire ati învins boala. Inteleg perfect nevoia de a găsi un vinovat ( si eu as face la fel – si in momentele mele grele am facut la fel) dar…… In acest moment plec de la premisa ca într-adevăr a fost o reacție adversa de la vaccin ( nu stiu daca s-a dovedit prin analize de laborator virusul polio sau este acuzata alta tulpina?) . Deci , a facut copilul 4 doze de DTP+VPI si ROR . Dupa a 4a doza de DTP-VPI si prima doza de ROR copilul a facut aceasta boala. Întrebarea mea este: daca copilul a facut aceasta encefalita +…. ( si din fericire , cu mult efort acum este sanatos) , ce s-ar fi intamplat daca copilul ar fi intrat in contact cu virusul natural ( s-ar fi îmbolnăvit natural) . Pt ca, sa nu uitați, ce exista intr-un vaccin, este doar o mica parte din virus ( il parafrazez pe un coleg de-al meu : este doar volanul , nu masina intraga….). Daca a reacționat atat de agresiv la un vaccin, atunci , in contact cu boala , ar fi ramas paralizat complet ( sau mai rau).
    Mai este un aspect ( pe care nu il pot spune cu certitudine) . Vaccinul ( injecția) a fost facuta corect? A existat posibilitatea sa fi atins un vas de sange ( un pachet vascular-nervos) ?
    Dar sunt complet de acord cu d-voastra in urmatoarea privinta . Statul trebuia sa va fie alaturi pt întreaga recuperare a copilului. Cred ca recuperarea fizica ( fizioterapia si nu numai) nu a fost acoperită …. Noul proiect de lege in privinta vaccinarii acoperă acest aspect. Acesti copii nu trebuie lăsați de izbeliște si exact acest lucru se va regăsi in lege. Parintii vor avea o lege de partea lor si vor putea sa isi recupereze toti banii pr recuperarea copilului. Va doresc multa sanatate !

    Apreciază

  8. Mda … pai hai sa ne intoarcem in comunism si sa cenzuram totul daca suntem de parere ca „orice carte, publicație scrisă de vreun medic, cadru medical, care e anti-vaccinare trebuie să fie retrasă de pe piață sau ceva trebuie făcut de către autorități.”
    Nu cred ca parintii anti vacinare (majoritatea cu studii superioare) nu accepta argumente logice… mai degraba as merge pe ideea ca nu puteti sa le combateti logic argumentele aduse de ei contra vacinari… motiv pentru care, suspectez, ati vrea sa si cenzurati toate cartile sau articolele anti vaccinare.
    Si, o intrebare, de curiozitatate, de cand nu se pot pune diagnostice fara analize? Daca vine copilul la dv pentru o banala viroza respiratorie sa ii dati tratament ii faceti intai analize? Haideti ca sunteti de tot rasul… rubeloa are semne clare, nu puteti sa spuneti ca nu se pot declara cazurile de rubeola.
    Nu stiu daca sa rad sau sa plang in urma acestui articol…

    Apreciază

  9. Sunt multe cadre medicale care nu recomanda vaccinarea sau care spun direct parintilor sa nu vaccineze si apoi sint si cei care au si ei copii nevaccinati. Ei nu au aceleasi diplome de doctori? Sint medici neonatologi, pediatri, medici de familie. Nu puteti sa-i opriti pe toti, unde ramine deontologia? Primum non nocere. Trezire, cu constiinta adormita la aceasta dr. Vesa!

    http://www.doctorfiruti.ro/explicatia-stiintifica-cu-privire-la-pericolele-vaccinurilor/

    Apreciază

  10. Părinţii care nu îşi vaccinează copiii sunt în majoritate oameni cu studii superioare,deci nu se poate vorbi de manipulare.Indiferent ce ar face statul,sau autorităţile medicale nu se poate război cu ei.Orice încercare în acest sens va fi sortită eşecului.

    Apreciază

  11. Părinţii care nu îşi vaccinează copiii sunt în majoritate oameni cu studii superioare,deci nu se poate vorbi de manipulare.Indiferent ce ar face statul,sau autorităţile medicale nu se poate război cu ei.Orice încercare în acest sens va fi sortită eşecului.

    Partea prostă e că sunt manipulați de nu se văd. Și nu de Big Pharma sau mai știu eu ce căcat conspiraționist!

    Apreciază

  12. Toate incercarile de a se introduce vaccinarea obligatorie sunt o incercare de razbunare a ONG-urilor seculariste,impotriva societatii conservatoare,care a castigat razboiul pentru salvarea orei de religie..

    Apreciază

  13. Când va apare o epidemie din cauza refuzului vaccinării să se publice lista morţilor,şi lista bolnavilor şi infestaţiilor,cu nume-prenume,adresă şi C.N.P.,ŞI FOTOGRAFIILE DOVEDITOARE.

    Apreciază

  14. Doamna doctor Todea Gross era pro-vaccinare pana ce amandoi copiii i-au fost afectati de catre vaccin. Dupa aceea a inceput sa sfatuiasca parintii sa nu mai vaccineze si a scris cartea pe care doamna doctor din interviu vrea sa fie interzisa. Am citit cartea, am citit si alte articole legate de acest subiect, am cautat parerile unor medici din strainatate, unde chiar se fac statistici si nu se ascund atat de multe lucruri sub pres ca la noi… O rog pe doamna doctor din interviu sa spuna care sunt efectele unei intoxicatii cu aluminiu asupra organismului si apoi sa explice de ce in cazul vaccinurilor care contin aceasta substanta nu se aplica aceste efecte.

    Apreciază

  15. Sunt socata de usurinta cu care dna dr vorbeste de cenzurarea cartilor anti vaccin. Daca sunt atat de bune, convingeti parintii sa le faca cu argumente. Sunt prea multe cazuri de reactii adverse care nu mai pot fi puse pe seama coincidentelor si parintii nu mai pot fi convinsi asa usor.

    Apreciază

  16. Pro vaccin, parintii cu copii nevaccinati platesc si ei CASS poate mai mult decat vaccinistii, cum sa le lasi copiii fara ingrijiri medicale? Nici comunistilor nu le-ar fi trecut asa ceva prin cap.

    Apreciază

  17. Aaa, și dumneata, madam, nu prea ai ce căuta pe blogul ăsta. Aici vorbim lucruri raționale, nu despre cum poți lumina o camerîă o lună cu un cartof!

    Apreciază

  18. …o sa reusim, încet, dar sigur???…
    Nu ai date statistice, nu ai nimic…, dar recomanzi vaccinarea??!
    Esti TOTOL DEZINFORMATA si îndrăznești sa vorbesti despre beneficiile imunității??? Esti medic din 2005??!
    ..si nu ai nicio informație cu privire la dezastrul cauzat DE VACCINURILE recomandate de SISTEMUL CRIMINAL???!
    ..Da-ti demisia!
    P

    Apreciază

  19. Cea cu demisia are fi trebuit să fii dumneata, înainte de naștere, printr-un avort spontan! Hai, plimbă ursul. Nu tolerăm ignoranța și reua credință aici!

    Apreciază

  20. Se pare că nu înțelegi ce ți se spune. PA!! Comentariile indecente, fără argumente, doar de dragul de a urla în scris, nu vor fi aprobate.,

    Apreciază

Mulțumim pentru feed-back.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: