Homosexualii din Patriarhie reacționează la parteneriatul civil.

Așa-i că trăim în România? Așa-i că nu vă așteptați la mari schimbări în mentalitatea populară? Ei bine, se pare că domnul Capșali a avea, cât de curând, un nou motiv de sărbătoare. Pentru că foarte curând trebuie să ajungă, în plenul Camerei Deputaților, proiectul de lege privind parteneriatul civil, indiferent de sex.

patriarhul-danielBOR a sărit deja cu gura pe cei din Parlament, cerând foarte vehement ca acest proiect să fie respins pentru că:

societatea şi autorităţile care încearcă să submineze familia tradiţională „trebuie să ţină cont de continuitatea acesteia în istorie ca dar al lui Dumnezeu-Creatorul pentru umanitate şi ca binefacere pentru viaţa unui popor”.

Și ce facem cu toate comportamentele gay din istoria umanității? Alea care, în antichitate, erau acceptate și tratate ca ceva normal. Interzicerea comportamentului gay (LGBT) a apărut odată cu creștinismul. Și a persistat prin toată istoria neagră a Evului Mediu. Uităte la cazurile consemnate numai de către cronicarii acelor vremuri, cazuri ce privesc fețe aristocrate, nu poporeni de rând.

bath-house

De unde atâta istorie? Voi sunteți pe aici, ca religie, de numai 200 de ani. Gay-ness e pe aici încă de la apariția civilizației.

Și ce facem cu toți gay-ii care nu cred în zeul vostru? Că pe ăia îi doar între buci de religia voastră.

 „parteneriatele civile încearcă să slăbească familia tradiţională sau să i se substituie şi reprezintă un atentat la identitatea acesteia”.

Păi … dacă e să vorbim de familia tradițională, de ce să nu ne referim și la familiile antice? Uite, Sparta, locul unde muierea conducea casa, pentru că bărbații erau mai tot timpul plecați să mai scopească pe careva.

Au poate aveți voi impresia că muierile alea nu se distrau împreună? Sau că soldații plecați cu lunile nu se distrau între ei? Greșit. Comportament de genul ăsta există și astăzi în rândurile militarilor care pleacă luni întregi în operațiuni militare.

Culturile în care comportamentul gay era acceptat ca fiind ceva normal sunt, de fapt, civilizațiile care stau la baza civilizației actuale. Tot ceea ce învățăm acum ca fiind moral sau imoral se datorează, în mare parte, culturii elene antice sau romanilor. Adică unora cărora homosexualitatea nu li se păreao aberație.

Așa că mai ușor cu istoria, că nu voi ați creat-o!

lovers3

„Subminarea valorilor familiei tradiţionale prin crearea unor alternative la aceasta periclitează familia naturală ca temelie a societăţii umane. De aceea, familia tradiţională are dreptul şi datoria de a-şi proteja propria identitate, demnitate şi continuitate. Din cele mai vechi timpuri, poporul român a moştenit şi a cultivat un respect deosebit faţă de familie, numită Biserica de acasă, având credinţa că aceasta este instituită şi binecuvântată de Dumnezeu.”

Asta pentru că niște băieți în rochii (care luptă amu împotriva gay-ilor) au hotărât că un anumit comportament e greșit. Pentru că așa țle spune lor o carte din Epoca Bronzului, scrisă după poveștile unor ciobani de capre.

Până una alta pe ăia îi înțeleg: când ai atâtea capre strâmte nu îți mai trebuie fundul unuia.

Cât despre dreptul de a proteja și … toate alea, nu știu cum să îți spun, dar nu te obligă nimeni să ți-o tragi sub șale dacă prințipurile tale sunt altcumva. Adică o să aveți, în continuare, dreptul de a vă viola femelele creștine, care or să stea, pentru că, nu-i așa, o nevastă creștină nu crâcnește în fața bărbatului ei.

„Acest respect faţă de familie s-a concretizat în grija pentru o viaţă în armonie şi fidelitate, ajutorarea reciprocă a soţilor, naşterea de copii şi creşterea lor cu responsabilitate. Toate aceste valori au rămas peste veacuri trăsături fundamentale ale societăţii româneşti. De aceea, Biserica binecuvintează numai familia tradiţională”,

Păi … mai puțin nașterea, aveți toate căcaturile alea (care oricum sunt supra-evaluate) și la cuplurile gay: fidelitate, armonie, într-ajutorare. Chiar și creșterea responsabilă a unui copil. Pentru că nimeni nu poate afirma că a fi crescut de 2 mame te face gay. Cel mult te va face să apreciezi lesbienele (așa-I că oferă niște spectacole încântătoare?)

În plus, într-o familie de gay riscul ca unul din parteneri să facă un avort e nul. Adică exact rahatul pe care îl vreți voi. M-aș fi așteptat  să fiți mai buni prieteni cu ei.

tumblr_nictzaZ8Rb1qjuco7o1_500

„Experienţa altor state arată că aceste parteneriate civile sunt doar o anticameră a acceptării căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Familia nu este doar un set de drepturi recunoscute soţilor de către stat, ci şi o valoare socială, care susţine viaţa şi continuitatea unui popor. De aceea, subminarea familiei tradiţionale nu poate fi decât în defavoarea binelui comun al societăţii”

O să remarc o chestie: frate, ce limbaj de lemn, din ăla sovietizat! Chiar nu sunteți mai inteligenți de atât, de tre să repetați aceleați rahaturi de 15 ori, sub forme diferite, doar pentru a da impresia că știți ce vorbiți?

Experiența voastră? De unde? Nu țin minte ca o țară ortodoxă să fi aprobat căsătoriile gay? Și nici nu țin minte ca undeva, în lumea asta mare, un stat, oricare ar fi el, să fi aprobat căsătoriile gay doar pentru că exista deja parteneriatul civil. NU. Acolo unde s-au legalizat, căsătoriile, totul s-a făcut direct.

„Copiii riscă să fie privaţi, împotriva voinţei lor, de afecţiunea maternă sau paternă, fapt care ar duce la efecte negative pe termen lung, prin substituirea acestora cu alte tipuri de afecţiune (două mame, doi taţi etc.)”, se arată în comunicat.

Da … și copii care acum cresc în centre de plasament, fără nici unul din cei doi doar pentru că adopția în România încă mai durează câțiva ani, o duc mai bine, așa-i? E mai bie să fii chinuit într-un cămin, fără nici un fel de părinte, bătut, nemâncat, nespălat, neglijat emoțional, decât să fii crescut de o familie care are 2 mame sau 2 tați.

Mama ei de logică de căcat.

De ce nu luați voi toți copii din plasament, ăia pe care nu îi vrea nimeni, cu Down sau alte afecțiuni genetice, să îi creșteți voi, în familiile voastre creștine, în așa fel încât să nu mai existe copii orfani și homosexualii să nu aibă ce adopta. Nu așa ar face un creștin adevărat? NU ar oferi susținere necondiționată aproapelui aflat în nevoie? Aaaa, era să uit. Asta o fac proștii, nu creștinii adevărați. Ăia adevărați sunt prea ocupați cu înfierarea a tot ceea ce nu e menționat în biblie ca fiind pozitiv.

Apropo, știați că biblia decretă că iepurele e animal spurcat și nu trebuie mâncat?

Prin comparație cu poziția Patriarhiei Române, Papa Francisc, devenit suveran pontif al Bisercii Catolice în martie 2013, a îndemnat la toleranță față de mișcările LGBT, sugerând că Biserica Catolică nu are dreptul de a judeca relația dintre un om şi Dumnezeu, chiar dacă acel om este homosexual.

Adică o declarație absolut corectă. „Domnule, nu ma bag. E treaba fiecăruia cum își folosește găurile și la ce. Și mai ales, e treaba fiecăruia cum vede relația cu credința.” NU? După toate căcaturile pe care BRC le-a făcut de-a lungul timpului, se pare că, până la urmă, începe să își revină cât de cât. Și asta e de bine. Daniel, tu ce pula păzești? Aaaa, conturile bancare. Am înțeles…

Ce prevede parteneriatul civil

 – Bunurile dobândite pe perioada parteneriatului civil, de oricare dintre parteneri, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale celor doi parteneri, cu excepția cazurilor în care cei doi parteneri au decis contrariul prin contractul de parteneriat civil.

– Veniturile celor doi parteneri vor fi considerate împreună la calculul venitului minim garantat în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; în cazul contractării unui credit bancar se vor lua în calcul veniturile celor doi parteneri.

 – Serviciile medicale necesare unuia dintre parteneri care nu deţine o asigurare medicală se pot acorda în baza asigurării medicale a celuilalt partener civil; în cazul spitalizării unuia dintre parteneri, celălalt este considerat aparţinător.

– În cazul decesului unuia dintre parteneri, partenerul supravieţuitor are drept de moştenire atunci când vine în concurs cu oricare din clasele de moştenitori, drept de moştenire special asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice şi asupra darurilor primite de cei doi parteneri pe durata parteneriatului civil, precum şi drept de abitaţie asupra casei de locuit.

– Partenerul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş în condiţiile art. 83-93 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale legislaţiei în materie în vigoare.

– Oricare dintre cei doi parteneri are dreptul de a continua contractul de închiriere a locuinţei în cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau al decesului acestuia. Unde mai este legal parteneriatul civil

Observați ceva? Adică exact aceleași drepturi ca și cei căsătoriți. Acu, dacă ne întoarcem la afirmația ăstora de mai devreme … Voi chiar credeți că gay-ii vor veni vreodată la voi să îi cununați? Vă înșelați amarnic. Majoritatea nici nu vor să audă de bigoți ca voi, nu mai spun să vină să vă și dea bani pentru câteva mormăieli.

Sau poate că asta e reala problemă? Că vă veți trezi că scade numărul de cununii la biserici, pentru că alternativa e și mai ieftină, și mai eficientă, că nu ți-ar mânca atâta timp.

Alte ţări europene care au aprobat parteneriatul civil sunt Olanda (2001), Belgia (2003), Spania (2005), Suedia şi Norvegia (2009), Portugalia şi Islanda (2010), Danemarca (2012) şi Franţa şi Marea Britanie (2013). La polul opus al dezbaterii se află poziţia Rusiei care, la începutul acestui an, a decis să interzică adopţiile pentru ţările ce recunosc căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.

De ce spuneam la început că Mr. Capșali o să fie iar în sărbătoare? Pentru că suntem români. Și pentru că sigur nu va trece nici acest proiect.

Classical Fantasies2 download (2)