Trol suprem sau prostul infinitului?

evolutionNae pe blog …

Înscris în 2015/03/26 la 1:38 pm
Legea este de partea acestor medici.Şi ei au dreptul la obiecţie de constiinţă,şi nici o lege nu-i poate obliga să facă avorturi.Dacă tu nu le dai voie la obiecţie de constiinţă înseamnă că nu ai ieşit din EPOCA INCHIZIŢIEI.

Pro-vitele au iesit la plimbare. Măgarul lider a vorbit

Înscris în 2015/03/26 la 1:13 pm
Citeste jurământul original al lui Hipocrates.
Una din doctriţele premiate de patriarh a salvat un copil cu Sindrom Down.
Deosebirea dintre evul mediu şi era modernă,nu este prea mare.Atunci aveam o societate păgână,iar astăzi avem o societate secularistă.Creştinismul era afirmat,nu practicat.
Societatea din perioada vechiului testament era una foarte crudă.Întâmplările despre care se vorbeste în Biblie au fost îngăduite de dumnezeu,pentru îndreptarea omenirii.Aceasta ajunsese la un grad mare de degradare,astfel că a fost nevoie să se înlăture cangrena.
Trăim într-o societate creştină,deci trebuie să avem un stat creştin.Libertatea religioasă este unul din principiile creştinismului.

Pro-vitele au iesit la plimbare. Măgarul lider a vorbit

Înscris în 2015/03/25 la 8:51 am
Printre ,,provitele,, de care vorbiţi există mulţi medici ginecologi,şi mulţi,foarte mulţi atei.Personal nu am participat la acest marş,deşi sunt de acord cu ideile exprimate,însă nu cred că noi,creştinii ortodoxi trebuie să ieşim în stradă pentru a cere autorităţilor să ne respecte.Din contră,consider că este obligaţia autorităţilor să ne respecte şi să ţină cont de noi,mai ales când legifereazăautorităţile .Toate legile trebuie fie în acord cu principiile religiei ortodoxe.

Pro-vitele au iesit la plimbare. Măgarul lider a vorbit

i-have-very-little-patience-for-stupidity-gif

Înscris în 2015/03/24 la 10:07 am
Belledimagination.-Singura reformă reală a catolicismului va fi revenirea la ortodoxie.Prin aşa zisele reforme,papa caută să-i atragă pe păgâni,eretici,secularisti şi eventual pe ortodoxii ecumenisti la catolicism.Şi oricum papa se îndreaptă spre iad.

Manualul de religie, spaima copiilor

Înscris în 2015/03/19 la 8:30 am
(Editat de admin)Creştinismul va exista atât timp cât va exista lumea. (Editat de admin)
Pentru a avea succes,mişcarea ateistă trebuie să se delimiteze clar de mişcările pentru drepturile minorităţilor sexuale,şi să ia atitudine împotriva acestora,astfel riscă să se îndepărteze chiar de atei.Marea majoritate a ateilor sunt oameni normali,şi sunt împotriva homosexualităţii
Secularistii atei ,se convertesc cu uşurinţă la aşa zisele religii moderne:scientologie,new age,etc.Un prieten al meu,profesor de fizică,în facultate era ateu,iar acum este membru M.I.S.A,şi adept al budismului.

Manualul de religie, spaima copiilor

Înscris în 2015/03/18 la 2:30 pm
Domnule Leviatan,dacă tot ţi-ai retras fata de la ora de religie,de ce te interesează conţinutul manualelor de religie.Eu,ca părinte al unui copil care face ora de religie sunt mulţumit.Ba mai mult am rugat pe profesoara de religie să aibă o abordare mai conservatoire

Manualul de religie, spaima copiilor

Înscris în 2015/03/17 la 3:41 pm
Manualele de religie n-au nici o hibă.Hibe au cei care au produs şi difuzat stirea,fără să cunoască Biblia.Chjiar dacă sunt atei,înainte de a scrie trebuie să se documenteze.Iar dacă au citit-o,să întrebe pe cineva cum s-o interpreteze.Copiii trebuie să stie ce este păcatul şi cosecinţele păcatului.

cage-priest

Manualul de religie, spaima copiilor

Înscris în 2015/03/17 la 2:23 pm
Domnule Christine Radu,prefer să fiu bătut în cap,bou şi irecuperabil,decât robul corectitudinii politice.Personal nu mă deranjează nici o etichetare,atât timp cât pot gândi liber.Cât despre atitudinea faţă de BOR,am mai spus că sunt împotriva ecumenismului,chiar dacă e să îi supăr pe unii ierarhi.Dar nu episcopii şi patriarhul conduc biserica(ei sunt doar administratori),ci IISUS HRISTOS,cel răstignit,mort,şi înviat,şi care s-a urcat la ceruri.

De ce? Și până când?

Înscris în 2015/03/17 la 1:37 pm
Juridic BOR,a fost înfiinţată în 1872,dar Tomosul De Autocefalie a fost emis în 1885,deci până atunci nu se poate vorbi de B.O.R.,în sensul canonic.Însă cănd mă refer la biserică,nu am în vedere o anumită entitate gen BOR,sau patriarhia ecumenică,ci biserica universală,adică comunitatea credincioşilor în comuniune cu dumnezeu.
Pe lângă bunurile pe care Cuza le-a confiscat Mănăstirilor Închinate(sfidându-şi înaintaşii care au ocupat cu vrednicie tronurile ţărilor romăne),au existat bunuri confiscate de comunisti,şi pe care statul trebuie să le restituie,sau să plătească despăgubiri.

De ce? Și până când?

Înscris în 2015/03/17 la 10:03 am
Lăcaşe de cult se construiesc,deoarece cele existente sunt neîncăpătoare.Dacă vrei mai multe şcoli,militează pentru creşterea natalităţii.
Statul a confiscat bunuri ale bisericii.Ceea ce primeşte biserica de la stat este o mică parte din valoarea bunurilor confiscate.
Toate statele ajută şi au ajutat cultele religioase.Împăratul Frantz Iosef,l-a sponsorizat pe Andrei Şaguna pentru înfiinţarea Mitropoliei Ardealului,deşi stia că acesta îi era adversar politic.
Ai putea să te exprimi mai frumos.Critică cât vrei,dar nu mai folosi cuvinte vulgare.

De ce? Și până când?

stupidity

Înscris în 2015/02/16 la 3:27 pm
Dinozaurii au fost creaţi ca toate celelalte animale.Este posibil să fi supravieţuit în vremuri istorice,şi poate că mai supravieţuiesc şi astăzi.Există multe enigme nedescifrate.Cei care neagă o astfel de posibilitate sunt evoluţionistii,deoarece li s-ar nărui,milioanele de ani într-o clipită.Şi mai ales s-ar dovedi că nu există nici o legătură între dinozauri şi păsări.

Ken Ham despre dinozauri. Sau cum se duce dracului Știința pentru că nu le place lor.

Înscris în 2015/02/12 la 1:28 pm
Au existat mulţi atei,care sau pocăit pe patul de moarte.
Cred că ai urmărit serialul Din voia domnului,şi probabil ai citit şi cartea.Este descrisă viaţa unei familii aristocratice din Franţa,în perioada interbelică,şi în primii ani de după război.Un membru al acestei familii a devenit comunist şi ateu.Pe patul de moarte s-a împăcat cu dumnezeu.Şi a murit creştin.

Când blondele reprezintă instituții. Liana Stanciu despre religie

Înscris în 2015/02/11 la 9:45 am
Din păcate statul dă atenţie unor ONG-uri,care declarativ se zbat pentru drepturile uor categorii pseudo-sociale,dar în realitate urmăresc scopuri meschine.Faptul că aceste categorii,de fapt O.N.G.-urile care le reprezintă se impun nu este un câştig pentru societate.Din contră,duce la degenerarea acesteia.De exemplu:se susţine nu numai căsătoria între persoane de acelaşi sex,dar şi dreptul acestor cupluri de a înfia copii.Ce învaţă acesti copii?Care va fi soarta lor?Printre creştini,şi chiar pritre preoţi există desigur şi multe uscături.Inclusiv homosexuali.Dar nu acestia sunt adevăraţii creştini.Nu toţi sunt parte a bisericii şi nu toţi cei din biserică sunt cu adevărat creştini.Pe de altă parte,pot exista adevăraţi creştini la alte culte,deşi încă nu au găsit drumul,după cum există oameni morali necreştini inclusiv atei.Desigur nu ateii reprezentaţi de Asur,de fapt o oficină a asa numitelor ,,minorităţi sexuale,,.

Etica medicală creștină

Înscris în 2015/02/10 la 9:05 am
Singura doctrină atee,este că dumnezeu nu există.Aceasta este mai mult o afirmaţie decât o doctrină.Există oameni de stiinţă,care se străduiesc să demonstreze existenţa sau inexistenţa lui Dumnezeu,însă nici una din aceste posibilităţi nu poate fi dovedită stiinţific.Dovada existenţei lui dumnezeu este existenţa noastră,şi nu numai a noastră,a universului.Existenţa spaţiului şi timpului.Relatările biblice nu sunt basme ci adevăruri,aşa cum au fost înţelese de cei care le-au scris.Acestia au fost oameni limitaţi,ca noi toţi şi nu ar fi putut scrie dacă nu ar fi fost inspiraţi de dumnezeu.Vechiul testament este de fapt istoria poporului evreu antic,iar multe din relatările din această parte abibliei au fost dovedite arheologic.

Un ateu întreabă: creștinilor, de ce?

Înscris în 2015/02/10 la 8:37 am
Abiogeneza şi cosmogeza,nu au fost niciodată dovedite stiinţific.S-au făcut experienţe cu scopul de a crea organisme vii din materie nevie,dar toate au eşuat.Presupunând că primele organisme au fost create din materia vie,lucrul acesta nu ar fi fost posibil fără o intervenţie din afară,adică fără intervenţie divină.La fel şi Bing Bangul.Cât despre evoluţia civilizaţiei umane,aceasta a avut urcuşuri şi coborâşuri.Exemplu:strămoşii populaţiei munda din India,formată din triburi de agricultori primitivi,au fost creatorii civilizaţiei Harappa,din Valea Indusului.Iar mitul despre potopul universal apare la majoritatea popoarelor lumii,inclusiv la triburi care nu au fost vizitate de misionari.Unele triburi primitive,care nu au fost vizitate de misionari,au legende asemănătoare cu relatările biblice despre Turnul Babel.

Un ateu întreabă: creștinilor, de ce?

tumblr_m3p51jhd161rv6uz9o1_5004

Înscris în 2015/02/06 la 10:31 am
Creştinul işi urmează duhovnicul,iar preotul pe episcop,numai în dreapta credinţă ,nu şi în erezie.Faptul că unii ierarhi sunt favorabili transplanturilor,sau că sinodul este favorabil,nu înseamnă că trebuie să-urmăm.Canoanele interzic întreruperea vieţii.Canoanele sunt deasupra oricărei hotărâri de sinod.Atât hotărârile de sinod,cât şi gramatele episcopale,sau scrisorile patriarhale nu pot să încalce canoanele stabilite la sinoadele ecumenice.

Instituția bisericii vrea transplante. Popii din ea, nu!

Înscris în 2015/02/06 la 9:05 am
Biserica (ortodoxă),nu a ars pe nimeni pe rug.E drept şi în spaţiul ortodox au existat persecuţii şi execuţii cu motivaţii religioase (în Moldova un episcop a fost ars pe rug pentru sodomie),însă nu biserica i-a condamnat ci statul.
În spaţiul catolic au funcţionat tribunale ale inchiziţiei,dar şi acestea erau ale statului.
În Castilia,cu o sută de ani înainte de înfiinţarea inchiziţiei,a fost înfiinţată aşa numita inchiziţie evreiască,îndreptată împotriva evreilor care nu urmau ortodoxia iudacă. Aceasta a avut aprobarea regelui Pedro cel Crud şi a parlamentului
În Spania ,inchiziţia a fost introdusă la cererea regelui Ferdinand şi a reginei Izabela,cu aprobarea parlamentului,şi nu a ierarhiei religioase.Iniţial parlamentul (cortesul),s-a opus iar familia regală a recurs la mituirea unor membri ai parlamentului.

Vaticanul și extratereștrii. Nu, pe bune!

Înscris în 2015/02/06 la 8:34 am
Cristina,Hitler nu a fost antisemit,ci adept al darwinismului social,ideologie care susţinea eliminarea raselor considerate inferioare şi a celor consideraţi rebuturi umane:evrei,ţigani ,handicapaţi etc.Printre prietenii să-i erau şi evrei,iar soţia sa,a fost evreică.Iar printre victimele politicii naziste au fost mulţi germani care aveau diverse handicapuri.

Etica medicală creștină

NriEZLO

Înscris în 2015/02/06 la 8:16 am
Domnule Leviatan,chiar dacă esti ateu,probabil că ai un prieten sau o rudă preot,pe care ai putea să-l întrebi care este orânduiala bisericii,privind cununia,botezul,înmormântarea etc,sau poţi să mergi să asisti la o cateheză.Sau poţi citi cărţi de liturgică.
Nimeni nu este obligat să se cunune religios,dar dacă o face trebuie să respecte orânduiala şi canoanele.
Prin cununie (religioasă) noua familie devine parte a bisericii adică a comunităţii creştine,şi primeste binecuvântarea de a participa la viaţa bisericii.
Poţi să mă critici cât vrei,dar te rog să fii mai cuviincios.Nu cred că ai observat la mine cuvinte obscene sau înjurioase.Şi aş dori mai multă decenţă în articole.Şi poate renunţi la imaginile obscene.

Etica medicală creștină

Înscris în 2015/02/05 la 3:35 pm
Doctorul nu a falsificat nici un studiu.Există multe studii care arată efectele secundare grave ale vaccinurilor.Multe din aceste efecte sunt trecute cu vederea.Iar ce care au curaj să vorbească sunt marginalizaţi,sau îşi pierd dreptul de a practica medicina.În Italia un tribunal a dat dreptate unei familii care a reclamat că copilul lor s-a îmbolnăvit de autism în urma unui vaccin.Recent la noi în ţară au fost niste scandaluri în urma unor vaccinări.De multe ori se vacciează copiii fără să se ceară acordul părinţilor,iar atunci când se cere acordul nu li se explică părinţilor efectele secundare şi nici că pot să refuze vaccinarea.Atât timp cât am respectat caledarul vaccinărilor copilul meu avea unele probleme de sănătate.Din clasa întâi nu i-am mai făcut nici un vaccin iar problemele de sănătate au încetat.Pentru a nu avea surprize am anunţat atât diriginta cât şi medicii de la cabinetul şcolar să nu i se facă vaccin,chiar şi în situaţii de urgenţă.

În urmă cu 16 ani un medic public un studiu despre vaccin și autism. Și ne-a îmbolnăvit pe toți

Înscris în 2015/02/05 la 1:48 pm
Medicii trebuie să respecte jurământul lui Hipocrates.Prin acest jurământ ei se angajează să respecte viaţa încă de la concepţie.
Homosexualitatea este păcat de moarte,urăciune şi boală.
Domnule Christine Radu,conform canoanelor,cununiile nu se fac sâmbăta ci duminica la Sfânta Liturghie,deoarece sunt evenimente ce privesc comunitatea.

Etica medicală creștină

Înscris în 2015/02/05 la 12:52 pm
1.Religia nu este opusul stiinţei ci o completează.
2.Abuzurile împotriva oamenilor de stiinţă nu au fost făcute de biserică,ci de unii ierarhi ai cultului,care se autointitulează Biserica Romano-Catolică,care nu este parte a singurei biserici adevărate.
3.Papa nu este şeful bisericii,şi nu vorbeşte în numele ei,şi nici nu face parte din biserică. El este şeful cultului amintit şi şeful Statului Vatican.Catolicii sunt creştini,dar nu sunt parte a bisericii.Creştinii din biserică nu îl urmează pe papă.Adevăratul conducător al bisericii este IISUS HRISTOS.

Vaticanul și extratereștrii. Nu, pe bune!

Înscris în 2015/02/05 la 12:27 pm
În emisiunea încriminată domnul Toma Pătraşcu reclama faptul că un elev a luat 10 la o lucrare la religie ,cu tema familia,şi în care elevul scria că homosexualii ar trebui omorâţi.Poate că elevul a exagerat,dar dacă în lucrare a scris că există un singur fel de familie,cea formată din bărbat şi femeie,având la bază căsătoria liber consfinţită,binecuvântată de preot şi de dumnezeu,atunci merita 10.

Când blondele reprezintă instituții. Liana Stanciu despre religie

Înscris în 2015/02/05 la 12:16 pm
Un om care susţine somnul raţiunii trebuie exclus din societate nu să ne purtăm cu mănuşi cu el.Asta zic şi eu toleranţă.Cine nu e cu noi ,e împotriva noastră.Cu alte cuvinte,cine e creştin sau credincios,să renunţe la educaţia copiilor lor.Să-i educe alţii mai înaintaţi şi mai progresisti.Şi mai homofili.

Când blondele reprezintă instituții. Liana Stanciu despre religie

Înscris în 2015/02/05 la 9:02 am
Renunţarea la note este o smecherie.Se crede că în felul acesta elevii nu ar mai fi motivaţi să vină la ora de religie.Se spune că la religie se iau mai uşor note mari.Fals.Notele la religie se dau ca la orice altă materie.Există note mari şi note mici,inclusiv mai mici de cinci.Iar dacă toţi ar lua zece,nu văd cum s-ar schimba ierarhia clasei.Băiatul meu are 10 la religie,dar şi alte materii:engleză,educaţie tehnologică,informatică,etc. şi a terminat sem.1al clasei a 5-a cu media generală 9.33.
În facultate am urmat şi modulul pedagogic,care era opţional.Majoritatea care l-au avut note mari.Aceste note au fost luate în calcul la media finală,însă nimeni din cei care nu l-au urmat nu s-a supărat,deşi la vremea respectivă se făceau repartiţii şi fiecare sutime conta,

Când blondele reprezintă instituții. Liana Stanciu despre religie

Înscris în 2015/02/03 la 1:37 pm
Se urmăreşte scoaterea religiei din programa şcolare,nu pentru binele copiilor nostri ci pentru reeducarea lor.Noi părinţii creştini suntem consideraţi intoleranţi şi homofobi,şi de aceea se urmăreşte reeducarea copiilor noştri în spirit homofil.Evident nu vor reuşi.Noi nu vrem pervertirea copiilor nostri.Ei trebuie să stie ce e normal şi ce nu.Şi mai ales că homosexualitatea este boală şi păcat.

Când blondele reprezintă instituții. Liana Stanciu despre religie

Înscris în 2015/01/29 la 1:31 pm
Adesea evoluţionistii au recurs la fraude pentru a-şi susţine teoriile.În plus teoria este infirmată de realitate.Fiinţele vii sunt prea complexe iar deosebirile dintre specii prea mari.Primele fiinţe nu puteau să apară la întâmplare din materia nevie.Lucrurile se petrec exact invers.Cât despre transformarea speciilor în alte specii,singurele argumente sunt fosilele.(depozitele fosiliere sunt de fapt dovezi ale potopului).La prima vedere pot exista asemări,dar de multe ori două specii asemănătoare şi înrudite sunt de fapt una singură:ex.vrabia de câmp şi vrabia de casă apar în atlase ca specii diferite deşi genetic sunt una şi aceeaşi specie.Alte exemple:porumbelul de stâncă (inclusiv porumbeii domestici),şi porumbelul de scorbură,guguştiucul şi turturica râzătoare,lupul şi câinele,pisica domestică şi pisica sălbatică,etc.în rest nu există compatibilităţi ex.păsările şi reptilele,mamiferele şi reptilele,omul şi maimuţa.Cei mai mari sceptici în privinţa lui YETI,sunt evoluţionistii deoarece descoperirea unei astfel de creaturi ar infirma definitiv teoria evoluţiei omului din maimuţă.Evoluţionistii nazisti,adepţi ai darwinismului social,au încercat să forţeze lucrurile,omorând milioane de oameni consideraţi inferiori şi deci inapţi să trăiască.În prezent evoluţionistii fac acelaşi lucru promovând avortul şi eutanasia,fără nici un respect pentru viaţă.

În America creștinii stabilesc ce este și ce nu științific. Dacă le place.

Înscris în 2015/01/29 la 8:29 am
Cea mai periculoasă religie este secularismul.Majoritatea celor care o practică nu recunosc acest lucru,şi mulţi nici nu îşi dau seama.Se consideră atei ,ortodocşi,catolici dar în fond îşi bat joc de principiile pe care ar trebui să le apere.Impun corectitudinea politică,şi sunt foarte intoleranţi,în schimb vor toleranţă din partea celorlalţi.Secularismul este de fapt,cancerul societăţii moderne.
Blogul tău ,domnule Leviatan,este de fapt o tribună a secularismului şi nu una a ateismului.

Ateii sunt sinucigași, egoiști și ignoranți

Înscris în 2015/01/28 la 3:03 pm
Inchiziţia,dacă la ea te referi când vorbeşti de evul mediu,există şi astăzi.Nu mai există tribunalul ca atare,dar există comandamente de supraveghere a corectitudinii politice(chiar dacă nu se numesc aşa).Vai de cel care ocupă o anumită funcţie şi nu se comportă corect politic.Exemplu:dacă un ofiţer al stării civile ,creştin ,din Franţa sau din Anglia refuză să căsătorească persoane de acelaşi sex este concediat.La noi în ţară o doctoră a fost obligată să plătească despăgubiri deoarece nu a spus unei familii că va naşte un copil cu handicap,(de fapt a făcut ce i-a dictat constiinţa,şi anume a apărat viaţa.) În 1990,guvernanţii belgieni,i-au spus regelui,care refuza să promulge legea de liberalizare a avortului,că un rege nu poate avea probleme de constiinţă.Medicii care se opun vaccinării îşi pierd dreptul de liberă practică.etc.etc.

Mitropolitul Ardealului șantajează parlamentarii cu excomunicarea

Înscris în 2015/01/28 la 11:05 am
Faptul că niste copii creştini învaţă biologia din perspectivă evoluţionistă este tot o încălcare a constituţiei.Acolo se spune că părinţii îşi pot educa copiii în conformitate cu propriile convingeri.Prin ora de biologie predată dintr-o astfel de perspectivă se încalcă acest drept.

Daniel Gheorghe, apologetul care îndeamnă la încălcarea constituției

Înscris în 2015/01/28 la 10:28 am
Scuză-mă,dar nu ai nimic sfânt în tine.Nu ai pic de omenie.Oamenii nu pot fi lăsaţi să moară de foame.Desigur există oameni leneşi(acestia nu trebuie să primească ajutoare sociale,ci îndrumaţi să muncească),dar există mulţi oameni care nu din vina lor ajung în nevoi.Pentru acestia există asistenţa socială.Există de asemenea salariaţi foarte săraci,care trăiesc de pe o zi pe alta.
Spui că săracii nu trebuie să facă copii.Copiii nu vin când vrem noi ci când vrea dumnezeu,sau cum ziceţi voi,ateii când vrea soarta.Combaterea sărăcia trebuie să ne preocupe pe toţi.Pământul poate să hrănească 700000000000 de oameni.Asta dacă nu s-ar face risipă.Mă refer la risipa făcută de marile companii.Stii câţi pui de găină,sunt omorâţi după ce sunt scoşi din ou doar că nu corespund standartelor.Sau câte fructe se aruncă din acelaşi motiv.Ecologisti adepţi ai evoluţionismului distrug populaţii întregi de porci sălbăticiţi în Australia , America şi Insulele Pacificului,pe motiv că distrug ecosistemul.Animalele sălbăticite nu trebuie distruse,ci readuse la starea de animale domestice,astfel s-ar asigura hrana pentru întreaga omenire şi nimeni nu ar mai muri de foame.Şi nu ar mai mai exista motive pentru controlul natalităţii.Adică nu ar mai exista motive pentru cei ca tine dar aflaţi în postura de diriguitori ai lumii acesteia să se opună planurilor lui dumnezeu.

Biserica Anglicană și ale ei viziuni pur comuniste

Înscris în 2015/01/26 la 2:59 pm
Am citit aproape toate articolele tale.Constat că şi tu esti îndoctrinat.Corectitudinea politică este tot o religie.Noi creştinii avem nişte valori la care ţinem.Voi secularistii nu aveţi valori.De fapt aveţi antivalori.Ar fi frumos dacă ai fi doar ateu,deşi după mine esti supărat pe dumnezeu.Dar de fapt esti un secularist,rob al corectitudin ii politice.Înţeleg că esti procard,dar nu înţeleg de ce îi aperi pe homosexuali şi mai ales de ce jignesti pe cei care au altă părere.Şi de ce te supără manifestaţiile antiavort.Chiar nu vrei să devenim o societate normală.

Pro-Vita. Sau cum să ne jucăm cu cifrele

stupid-gifs-16