De la creștin la ateu și mai apoi la antiteist

323f559653756f71cbb06ce22175d86c

Acu … au trecut 6 ani, de când tot scriu pe blogul ăsta. Toți știu că sunt unul dintre ateii militanți și în viața reală. Dar puțini știu cum am ajuns de la creștin ortodox la agnosticism, după aia la ateism și mai târziu la anti-teism.

Am fost unul dintre cei mai ordinari elevi în școală, fără să mă remarc prea tare. Eram, din punctul de vedere al profesorilor „brânză bună în burduf de câine”. Adică … ceva exemplar cu nițel creier dar prea putoare să îl folosesc.

Pe la 14 ani am discutat cu muma despre o admitere la Seminarul Teologic Botosani. Dar lipsa unei situații financiare și o voce în schimbare m-au împiedicat să-mi îndeplinesc visul. Dar până acolo … mă și apucasem să studiez Biblia. Pentru că era unul dintre testele eliminatorii era un examen ce ținea de cunoașterea scripturilor considerate sfinte de creștini.

De atunci și până azi am reușit performața bolnavă să citesc acea carte în câteva variante de traducere, cam 7, dacă nu ținem seama de traducerile care cuprind doar Noul Testament.

Am intrat însă la un alt liceu, pe un profil uman, sperând că mai târziu, după finalizarea liceului, voi reuși să îmi ating țelul. Dacă ar fi fost așa … acum eram unul dintre mulții preoți atei,  dar în imposibilitatea de a mai scrie aici.

La liceu am avut marele noroc să îl am ca profesor de Logică pe unul dintre cei mai înverșunați atei ai Botoșaniului, domnul Costel Pricope, despre care am mai scris și în Profesorul care naște atei, care ne-a inițiat, pe cei care voiam, în tainele logicii. Deja eram pe drumul către ateism, el nereușind decât să îmi imprime o direcție cât de cât corectă. În următorul an eram deja ateu convins.

De ce anti-teist? Pentru că am trecut, în perioada liceului, atât cât am apucat din el, și nu numai, prin câteva situații destul de neplăcute. O mamă cu probleme de sănătate, eu, un puști, ajuns în depresii clinice, un alcoolic ateu violent pe post de tată.

În clasa a X-a maică-mea, care la 35 de ani avea cu câteva kilograme mai mult ca vârsta, s-a îmbolnăvit, având nevoie de o intervenție chirurgicală la Iași, la Neuro-chirurgie. Era vorba de o tumora benigna detectată la coloană, care îi provoca dureri destul de mari și o incapacita.

Ca în România, intervenția chirurgicala, deși acoperită de asigurarea de stat, a costat enorm. Undeva la 5.000.000 lei, bani serioși în lumea defectă a lui 1999. Echivalentul a 5,000 Ron acum, dacă e să ne gândim că salariul minim net atunci era de 700.000 lei iar acum … e undeva peste 700 Ron. Pentru că trebuia uns medicul, medicul anestezist, asistentele, infirmierele … și tot așa, cum știm în România.

Doar că veniturile noastre erau de doar 700,000 lei, adică salariul compensator al mamei, ieșită în șomaj la cerere, în urma unei legi date de guvernul de atunci. Așa că singura soluție a fost ca alcoolicul ce îmi era tată să vândă una vin vacile din curte. Ne mutasem între timp la țară și aveam două vaci.

Printre cheltuielile programate au fost și zeci de slujbe plătite preoților, pentru că … poate, poate, scapă de cuțit. Ceea ce, bineînțeles, nu s-a întâmplat.  Credeți oare că acei preoți au înapoiat sumele pe care le-au încasat? Vezi să nu…

Ceva mai târziu, în primăvara anului următor, am intrat într-o depresie severă, soldată și cu ceva tentative de suicid. Depresie care m-a dus la balamuc, la propriu. Și am stat destul de mult pe acolo, vreo 4 internări, fiecare de câte aproape o lună. Într-un final, din cauza stigmatului, profesorii nesfiindu-se să vorbească despre asta, din cauza absențelor, din cauză că rămăsesem mult în urma colegilor, am renunțat la școală. Eram în clasa a XI-a. Aș fi avut drept de reînscriere anul următor. Dar … alcoolul mânca al naibii de mulți bani.

În tot acest timp mă uitam la maică-mea cum se ducea pe la tot felul de preoți pentru tot felul de rugăciuni, pentru tot felul de slujbe. Preoți care, deși ajunseseră să ne cunoască situația financiară, nu se sfiau să ia și ultimii bani. Pentru a oferi speranțe deșarte și sfaturi cretine și proaste. Unul fiind răbdarea și credința că un alcoolic cum era bătrânul se va îndrepta. Așa că … a rămas.

Imediat după ce am împlinit 18 ani am intrat în câmpul muncii, un an mai târziu părăsind casa părinților în urma unui scandal provocat, exact, de lipsa banilor.

Mi-am acuzat de multe ori mama că, în loc să investească în terapie, m-a închis la balamuc iar banii i-a aruncat pe proeți. Ani mai târziu am realizat că ăla era nivelul de informație pe care îl deținea. Că a făcut ceea ce a crezut că e cu adevărat bine. Chiar dacă rezultatele au fost dezastruoase.

Și ura mea față de fețele bisericești a crescut atât de mult încât aș fi luat la pumni tot ce purta sutană. Mi-au trebuit ani să îmi pot calma ura. Ani în care, din păcate, n-am realizat nimic altceva decât că am devenit un maestru al calmului. De ce nu mai sunt … well aia e altă poveste, care nu își are locul aici.

Ura aia a atins însă cote maxime în momentul în care, pentru că ascultase sfaturile ortodoxe ale popilor și a rămas acasă, mama a ajuns în sala de operație a Spitalului de Pneumoftiziologie Iași, cu un pneumotorax provocat de una din loviturile lui.

Acolo am tras linie și am început să adun efectele nocive pe care religia și credința într-o zeitate imaginară le-a avut asupra mea și a celor ,mai mult sau mai puțin, dragi mie. Care sunt?

  1. Am ajuns la psihiatrie din cauza unui alcoolic nebun, și am renunțat ulterior la școală, omorând astfel orice speranță de viitor, pentru că maică-mea a respectat dogma creștină și nu l-a lăsat pe cel ce îi era soț, deși era un nebun alcoolic violent.
  2. Mi-am văzut mama la doi pași de mormânt, din aceeași cauză nebună, a dogmei ce nu poate fi încălcată de creștin.
  3. Banii ce puteau fi folosiți în casă, chiar și fără știrea alcoolicului, se duceau pe tot felul de ninjalăi bărboși cu vrăjeală în grai. Vrăjeală, de altfel, extrem de eficientă.
  4. M-a forțat să părăsesc casa în care crescusem, și la care am muncit enorm, să îmi iau viața în mâini, renunțând astfel la orice vis de a mai continua studiile, pentru că nu mai suportam scandalurile și bătăile.
  5. Per total … m-a făcut ceea ce sunt azi. Un om cu un handicap fizic, pentru că din casa aia mi se trage (long story), nemulțumit de sine mai niciodată, cu un puternic complex de inferioritate mascat de o nesimțire crasă.

Așa … am ajuns nu doar ateu, ci și cel mai înverșunat dușman al șarlatanilor numiți preoți. Pentru că eu … nu prea mai am ce drege la viitorul meu. Dar cei din urmă încă mai pot evita.

LATER EDIT:

Poate povestea asta o să le arate unor creștini idioți care afirmă că ateii sunt oameni cu studii superioare, cu venituri mari, fără grija zilei de mâine. Am fost și voi rămâne ateu deși, de multe ori de-a lungul vieții, poate nu am avut nici ce mânca.

Anunțuri

9 gânduri despre „De la creștin la ateu și mai apoi la antiteist

Adăugă-le pe ale tale

  1. Teribil de dureros ceea ce ai scris pentru ca e adevarat.
    As vrea sa schimb trecutul dar nu pot, totusi eu m-am schimbat si am putut chiar sa-mi schimb viata. Am fost uimita cand am vazut prima data blogul tau, stiind cat de mult iti placea sa citesti despre religie si istoria antica dar am acceptat cu mare usurinta, as spune chiar cu bucurie convingerile tale pentru ca deja realizasem ca „credinta” mea a dat faliment. Dar, eu nu am indoctrinat pe nimeni cu religia, am lasat fiecaruia libertatea de a alege tocmai pentru ca mie nu mi-a fost data aceasta libertate. M-ai facut sa ma simt vinovata si poate ca chiar sunt dar …ce pot face acum? Sa militez alaturi de tine impotriva indoctrinarii religioase, si mai cu seama impotriva violentei in familie impotriva femeii si a copiilor. Fetelor, nici o religie, nici un popa nu va avea puterea sa schimbe un om violent sau betiv, sau drogat, daca el insusi nu va vrea sa se schimbe. Ori i-l duce-ti la medic ori fugiti de el cat mai puteti si cat mai departe.

    Apreciat de 1 persoană

  2. pentru ca tot te-ai ‘spovedit’ pe net, pentru moa’ situatia a fost taman invers..cum am ajuns de la ateism la ortodoxie..parintii au fost indiferenti religios, nu au fost alcoolici, nu au/am calcat pe la biserica, eu nu am mancat bataie, am primit o educatie ateista (pe timpul comunismului si imediat dupa, si acasa, am crescut cu Marx, Voltaire si Nietzsche in biblioteca..tin minte ca am citit decameronul lui Boccacio pe timpul impuscatului, la vie en rose ce mai..pana cand maica-mea sa inbolnavit de ceva incurabil (doctorii mintind-o ca se poate trata) a cheltuit o mica avere prin spitale (decedand in spital) iar taica-miu a urmat-o in mormant la o saptamana dupa..s-a produs un declict in mintea mea si am inceput sa citesc si ‘otravurile’ crestine de la neoplatonisti la tomisti si palamisti. asa am descoperit dulceata Ortodoxiei si faptul ca nu suntem noi buricul universului suntem niste chestii insignifiante iar Dumnezeu ne da cate un sut unde ne doare cand depasim masura si ne consideram ‘zei’ (antropocentrismul de 2 bani)..

    Apreciază

  3. Da … Kosk … Tu ai avut nevoie de cârje să poți trece prin perioadele grele. Eu atunci, și ăn alte situații, m-am întărit. Am renunțat la cârjele psihologice. Am trecut prin ele de unul singur.
    Ce sa-i și faci … unii la durere clachează mai repede și o iau razna …

    Apreciat de 1 persoană

  4. leviatan, si eu ( trecutprin multe)m-am intarit ca granitul. du-te o perioada la o manastire (la manastiri intalnesti si masterenzi cu 3 facultati) si ai sa-ti afli linistea,,linistea interioara..

    Apreciază

  5. Probabil că nu esti ateu,ci supărat pe dumnezeu,ceea ce e altceva.Fiecare om are o cruce pr care trebuie să o poarte,şi cândva va veni şi răsplata.Sunt persoană cu studii superioare,(absolvent A.S.E.),am terminat facultatea în 1989,în facultate şi în liceu am studiat ,printre altele filozofie marxistă şi socialism stiinţific,am fost contaminat de virusul ateismului.Am avut însă norocul să am părinţi creştini,dar şi profeşori creştini deşi era pe vremea lui Ceauşescu.Creştin era şi comandantul unităţii militare la care am făcut armata,care nu se ferea să-şi afirme public credinţa-la vremea respectivă ofiţerii care se cununau în biserică puteau fi trecuţi în rezervă.

    Apreciază

  6. Ba crede-ma ca sunt ateu. NU sunt suparat pe nimeni. Cu atat mai putin pe o personalitate imaginara. Dar nu stau acum sa iti raspund la fiecare comentariu. Mai ai de studiat. Iar eu si altele de facut

    Apreciază

  7. Şi, da, ai dreptate: ateismul nu e religie.
    Dar problema e că nu există atei 100%.
    Fiecare om de pe Pământ ajunge să creadă în ceva ce nu poate fi demonstrat. Pentru că toată ştiinţa omenească nu-ţi poate da răspunsul la întrebările despre existenţa noastră. Doar ipoteze şi teorii pe care alegi să le crezi sau nu.
    Altfel ori înnebuneşti ori te sinucizi. Sau, în rarele cazuri când le-ai încercat pe amândouă şi ai supravieţuit, ajungi să înnebuneşti/sinucizi pe alţii.

    Apreciază

Mulțumim pentru feed-back.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: