Ateii sunt sinucigași, egoiști și ignoranți

Tot plimbându-mă prin paginile Facebook pe are le mai am la news-feed, am dat, din amuzament, scroll pe una din cele mai cretine pagini pe care le-am întâlnit. Una care se vrea Science Website, numită Logica Ateismului, o pagină pe care adminul, un tip semidoct, cu pretenții de om de știință, publică tot felul de tâmpenii considerate de el științifice pentru a susține creștinismul.

Până aici nimic anormal. Am văzut destui copii care se cred mari învățați și care trântesc tot felul de articole mai mult sau mai puțin științifice pentru a-și justifica credința iar atunci când sunt puși în fața argumentelor se fac că nu le văd, nu le aud, nu știu de ele, eventual, dacă argumentația vine scrisă într-un comentariu, îl vor șterge, pentru a nu dăuna teoriei științifice lansate de ei.

La o postare legată de rata suicidului la persoanele religioase și non-religioase care a plecat de la un studiu făcut în Decembrie 2004, „Religious Affiliation and Suicide Attempt” de Kanita Dervic, Maria A. Oquendo, Michael F. Grunebaum, Steve Ellis, Ainsley K. Burke, and J. John Mann și publicat în The American Journal of Psychiatry, am întâlnit un comentariu care mi s-a părut că sintetizează, în câteva rânduri, părerea creștinilor despre ateii care comit suicid. Aparține lui Ionuț Lipșanu, un om care susține că a absolvit politehnica dar care, după toate aparențele, nu știe că trebuie să citești un studiu cap-coadă, ca să poți să expui o opinie corectă.

Așa că le-am luat de acolo și le voi comenta aici.

  • ateii sunt stresați, nu au stări echilibrate; 

Ateii sunt stresați, e adevărat. De grija zile de mâine, de grija proiectelor pe care le desfășoară, de multe alte griji. Pentru că ateii nu au un set de cârje imaginare numite Sfânta Treime, care să le dea iluzia de susținere. Ei știu că sunt singurii care decid asupra prezentului și viitorului lor, și că nimănui nu îi pasă de ei. Așa că își trăiesc viața la cote maxime, cu tot stresul inclus. Și uneori se mai și eliberează el, fie și în afara căsătoriei

tumblr_ll9nkaLYam1qd0spao1_500

  • peste 80% din cazurile de suicid s-au întâmplat în rândul ateilor, agnosticilor, oamenilor fără religie, deoarece ei nu văd nici un sens în suferință; 

Ceea ce nu vezi tu e faptul că suferința unui om bolnav atrage, pe cale de consecință, și suferința celor din jurul lui. Un bolnav de cancer, în metastază, creștin, se va chinui să lupte cu boala, să trăiască, pentru că lui I se pare normal să porți o bătălie pierdută de la bun început, îi e frică de moarte și nu acceptă că cei din jurul lui nu au nici o obligație să îi suporte boala.

Un ateu … fix invers. Va alege să își scurteze chinul lui și, implicit, pe cel al celor apropiați. Mai bine o durere de câteva săptămâni, după un suicid, decât o durere de câteva luni, după un chin de genul celui expus mai sus. Și există și situații mult mai grave decât un cancer în metastază. Una ar fi scleroza multiplă în plăci. Oare nu mai bine mori în timpul unei orgii, cu venele larg deschise, decât să te chinui și tu și pe alții?

Adriana_Asti___Helen_Mirren_&_Mirella_D__Angelo___-_Caligula_HD_1080p

  • mulți atei acceptă cele mai denigratoare stări, socotite ca fiind ,,normale” (homosexualitatea, anomaliile sexuale, prostituția);

Adevărat. Mulți le acceptă. Dar sunt și mulți care nu. Dar nu au ce comenta. Pentru că e dreptul fiecăruia să și-o bage unde vrea, atâta vreme cât nu rănește pe nimeni. Nu, ateii nu acceptă pedofilia, violul conjugal, căsătoriile aranjate, chestiuni total tolerate de majoritatea religioșilor. Să vă amintesc că până in 1993, în USA, violul conjugal nu exista ca infracțiune? Pentru că creștinism și pentru că bărbatul și femeia lui.

Dacă prin anomalii sexuale înțelegi zoofilia, necrofilia, pedofilia, și alte ***filii, te cam înșeli. Nu le acceptăm, ba chiar dimpotrivă. Dacă însă anomalii sexuale înseamnă la tine orgiile și sexul cu mai mulți parteneri … No… Se cam face de comun acord, așa că nimeni nu e forțat și rănit. Aaaa… Știi câți creștini visează să poată participa la așa ceva? Și cați religioși nu au fost oare acuzați de așa ceva, în comparație cu ateii.

ibovROrRq7aTam

  • nu au norme morale clare, după care să se ghideze; 

Singura normă morală după care se ghidează un ateu e: „Libertatea ta se întinde până acolo până unde începe libertatea celui de alături.” Adică, în traducere pentru creștini, „Nu fi un dobitoc arogant!”. Ceva ce voi, creștinii, nu aplicați. Pentru că voi considerați că aveți dreptul să intrați în viețile noastre private și să ne dictați ce și cum să facem.

Dar voi sunteți cei morali. E ca și cum un popă homosexual ar ieși la amvon și ar urla în gura mare că toți homosexualii vor arde în iad …  Adică ipocrizie.

tumblr_lclz9wqpM11qaxxvao1_r1_500

  • ateismul este incapabil să explice multitudinea stărilor sufletești prin care trece omul;

Greșit, din nou. Una din științele care se ocupă de aceasta, psihiatria, a fost revoluționată de ateu. Cred că știți cine e Sigmund Freud și ce a făcut el. Dacă acest ateu nu ar fi explicat în amănunt multitudinea stărilor „sufletești”, catalogându-le și căutându-le rădăcinile, în spitalele de specialitate am fi avut azi mult mai mulți bolnavi incurabili. Dar nu. Și ghici care sunt rădăcinile multora dintre afecțiunile noastre psihologice: frustrările sexuale. De aia se recomandă creștinilor, din când în când, să se lase pătrunși de duhul Sfintei Treimi.

tumblr_m3flc9pkQH1qjzwvbo4_500

Noi ne explicăm fiecare stare a creierului științific, fără a cere ajutorul unei entități imaginare, și, dacă nu ne convine starea respectivă, căutăm soluții competente, la oameni competenți, nu alergă să le adâncim stând în genunchi la coadă la moaște.

  • își schimbă mereu părerea în funcție de argumente;

Normal … Nu așa ar trebui? Dacă cel din fața ta vede că ai o opinie greșită și îți prezintă argumente împotriva opiniei tale, argumente valide, logice, bazate pe un raționament cât mai rece, și dacă tu te consideri un om deschis criticilor constructive, singurul lucru pe care îl poți face este să îți revizuiești opinia și să o reformulezi. Dacă nu, nu ești decât un bigot creștin, ești doar un om care poartă ochelari de cal și care nu vede decât ceea ce vrea să vadă.

toimpressachick

  • viața lor nu are nici un sens, fiind orientatată doar spre consumerism, egoism, ignoranță etc. 

Există oare ignoranță mai mare  decât aceea a creștinului care, în ciuda dovezilor, afirmă că Pământul are 7000 de ani? Mai mare decât a creștinului care, în loc să își ducă cunoștința la psihiatru, alege să o exorcizeze? Să vă amintesc cazul Tanacu?

Ateii sunt orientați către consumerism? Oare? Care departament de știință creștină a reușit până acum performanțele ateilor? Printre care aceea de a face un satelit să aterizeze pe o cometă? Care creștin a produs atât de mult în domeniul tehnologiei ca Microsoft și Apple, patronate de doi atei, doi dintre cei mai mari filantropi ai lumii. Aia nu e producție? E doar consumerism?

98948_600

Anunțuri