Libertate religioasă în România. După creștinii americani

usa_flag_bombs-1979px-400x278

A apărut acum o zi sau două și celebrul raport al Departamentului de Stat al USA legat de libertatea religioasă. Amu … eu tare am dubii legate de modul în care e făcut, fiind făcut într-o țară în care încă mai sunt state care interzic avortul pe considerente religioase, sau state în care riști să îți iei la gioale dacă ești gay.

Dar să trecem peste. Cam ce spune acest raport … cred că ați cam citit deja prin alte surse, nu mai tre să stau să detaliez foarte tare. O să iau numai câteva bucăți din el, să vedem cât de tare se mint cei din USA și cât sunt de dezinformați.

Constituţia României şi alte legi protejează libertatea religioasă, iar guvernul respectă, în general, acest drept, dar există şi cazuri de discriminare pe bază de religie, se arată în raportul pe 2013 al Departamentului american de Stat privind libertatea religioasă.

Serios? Guvernul respectă acest drept? De aia anul trecut, fix înainte de Crăciun, le-a făcut cadou celor din BOR ditamai complexul hotelier în Covasna? Mă refer aici la complexul Bradul, dat cadou prin OUG 114/2013 în 24 Decembrie 2013, nemenționată în nici un act oficial, în afară de Monitorul Oficial al României?

Totuşi, autorităţile locale nu reuşesc în continuare să răspundă la plângerile din partea grupurilor minoritare religioase privind discriminarea. O problemă semnificativă rămâne lipsa de progrese în ceea ce priveşte restituirea bisericilor greco-catolice date în 1948 de către regimul comunist Bisericii Ortodoxe.

Păi mi se pare și normal. Popii din mafia BOR sunt ăia care produc voturi. Procentul de greco-catolici din România este aproape nefemnificativ, în comparație cu ce reprezintă cei 89% creștini ortodocși, când vine vorba de ieșirea la urne. Așa că băieții inteligenți fac presiuni majore să nu rămână fără clădiri și terenuri, care, până la urmă, sunt o sursă importantă de venit.

Și cum altfel poți să obții tergiversări în cazuri de genul, dacă nu prin „șantajare” celor care au rol decizional în retrocedare? E relativ simplu: îi spui sec că dacă nu te rezolvă … pula voturi la următoarele alegeri. Că mai sunt și alții care au nevoie de sprijin în campaniile electorale.

Au existat cazuri de discriminare socială pe baza afilierii religioase, a credinţelor sau practicilor religioase. Unii preoţi ortodocşi continuă să manifeste ostilitate faţă de grupurile religioase neortodoxe, inclusiv prin refuzarea accesului în cimitire.

Unii? Eu zic că marea lor majoritate. Am întâlnit în presa transilvană, și cred că vă amintiți, exemple de preoți care nu tolerau etniile minoritare din România, care afirmau că Antonescu, unul dintre apropiații lui Hitler, a făcut bine exterminând populații întregi de țigani și care au rămas totuși la catedră, cu binecuvântarea capetelor BOR.

Există încă specimene asemeni lui Arsenie Papacioc, una dintre figurile de valoare ale extremismului naționalist din perioada legionară, care mai aruncă cu pietre în cei ce nu au aceeași credință ca ei.

Potrivit documentului, Biserica Greco-Catolică a contestat rezultatele de la recesământul din 2011, susţinând, într-o scrisoare trimisă premierului, că mulţi repondenţi au fost intimidaţi şi nu şi-au declarat adevărata confesiune, iar unii recenzori au refuzat să înregistreze confesiunea greco-catolică.

Well … nu pot decât să le dau dreptate. Am trăit asta pe pielea mea, când, la recensământ, recenzorul a trebuit aproape forțat să scrie codul pentru ateu în formular. Și după ce l-a completat pe al meu și pe al unei prietene, cu aceeași orientare religioasă, adică zero, s-a dus seara să anunțe preotul de parohie că are oameni care se declară atei. Popa n-a îndrăznit să vină la mine, că știa ce om sunt, dar s-a dus la prietena mea să îi explice ei cât e de proastă și posedată că s-a declarat atee. Am avut noroc că omul care se ocupa în Institultul de Statisică Botoșani de întregul recensământ, inclusiv de recenzori, îmi era prieten. Și respectivul recenzor a zburat în secunda doi.

Da … oamenii ăia chiar au refuzat, în multe familii, să treacă datele reale, completând din oficiu spațiul pentru religie, cu codul pentru creștin ortodox.

Raportul menţionează faptul că există o lege pentru restituirea proprietăţilor religioase confiscate între 1940 şi 1989, inclusiv cele evreieşti, dar că, în practică, unele autorităţi locale încearcă să împiedice restituirea acestor proprietăţi. Astfel, raportul Departamentului de Stat arată că autorităţile române refuză în continuare să restituie clădirea Bibliotecii Batthyaneum, deşi există în acest sens o Ordonanţă guvernamentală şi o condamnare la CEDO.

Păi ce spuneam mai sus? BOR riscă să piardă niște surse de bani. Niște multe surse de bani. Așa că fac tot posibilul să încetinească procesul de retrocedare. Pe lângă asta fac tot posibilul să își însușească tot ce înseamnă proprietăți secularizate de Cuza.

Conform raportului Departamentului de Stat, s-au înregistrat atitudini antisemite şi cazuri de negare a Holocaustului.

Păi… aia e cam clar. E plin spațiul virtual de tot felul de specimene care afirmă ca Holocaustul e o făcătură a ocultei mondiale / masoneriei / evreilor sioniști / ateilor comuniști / etc. [insert teoria conspirației aici]. Și ăsta e doar un exemplu, din sutele care populează internetul.

Așa cum afirmam de la bun început, mă îndoiesc de obiectivitatea celor care au scris raportul. De ce? Pentru că ei nu țin cont de ceea ce se află în spatele mașinațiunilor BOR, atunci când vine vorva de bani, și fac parte dintr-o entitate statală care nu numai că are serioase lacune în ceea ce privește libertatea religioasă, dar are probleme și în ceea ce privește drepturile individului asupra propriului corp, a se vedea aici limitările, sau chiar interzicerea, metodelor de contracepție invazive, cum ar fi avortul.

American dad