Violată la 10 ani. Condamnată la moarte

burqas-1

Și pentru că tot vorbirăm de pedofili ieri, o să ne întoarcem privirea către adevăratul rai al pedofililor și agresorilor sexuali: Islamul. O știre care circulă la nivel internațional de două zile a îngrozit lumea civilizată

O fetiță de zece ani din Afganistan a fost violată de un mullah, într-o moschee și riscă să fie ucisă de propriile rude pentru „dezonorarea familiei“, după ce poliția a luat-o din adăpostul pentru femei și a înapoiat-o părinților.

Afirmația lui: că i s-a părut că fata are peste 17 ani și că ea i-a făcut avansuri. Păi cum pula mea frate, să vii să afirmi că o copilă de 10 ani, care nici măcar nu a intrat la pubertate, arăta ca de 17? Cât de retard mintal tre să fii să nu faci diferența între corpul unei copile de 10 ani și al uneia de 17?

Partea și mai frumoasă, din retardul de țară numit Afganistan, e că cele două femei ofițer care s-au ocupat de cazul copilei au primit amenințări nu numai de la restul mullahilor din regiune, ba chiar și de la colegii lor din poliție, oameni care sunt plătiți să apere populația, să impună legea.

Păi mă … pule stătute, nu găsiți altceva mai bun decât copile de 10-11 ani. Și parcă ar trebui să le purtați cetățenilor de grijă. Indiferent dacă sunt femei sau bărbați.

Aaaa, uitasem, la voi în căcatul ăla de țară, femeile sunt la fel de valoroase precum vitele și sunt tratate ca atare.

Amenințări cu moartea a primit inclusiv directoarea centrului în care fetița a fost găzduită timp de câteva săptămâni, inclusiv de la oficialități, cum ar fi un comandant de poliție.

Stau și mă întreb: cât de bolnavi sunt masculii în țara aia de ajung să amenințe niște oameni care protejează o copilă violată? Cât de demenți sunt, și aici nu pot sa nu îmi amintesc povestea trafaletului lui Daniel, de insistă, în grup, ca fata aia are 17 ani, deși…nu știu, pozele spun altceva?

Idiotul care i-a tras-o s-a oferit să o ia de nevastă, cică, ca să o salveze de la moarte. Serios, mă pulă? Nu puteai tu mai dinainte, să îți ții mădularul în pantaloni, ca fata să nu ajungă în situația de față? Acum vii să o iei de nevastă? Păi … mai bine moartă, decât condamnată să trăiască o viață lângă violatorul care aproape că a nenorocit-o fizic.

Scumbag+Islamists.+True+Story+http+worldnews.nbcnews.com+news+2012+09+21+14005738-pakistan-day-of-love-protests-over-anti-islam-film-descend-into-deadly-violence+lite+ocid+msnhp_3e15f2_4113019

Anunțuri