Dan Tănăsescu, vânzătorul ce nu îşi cunoaşte marfa …

Articol publicat în original pe Clujul Raţional, de Alin Ciubotariu.

Am găsit aceste lămurir, necerute de nimeni, pe blogul domnului Dan Tănăsescu. Nu cred că fac ceva rău dacă îi ofer domnului câteva lămuriri, pe care nici el nu le-a cerut, despre marfa pe care incearcă să ne-o vândă.

dan-lee

Lămuriri necesare pentru ateişti

Mă lovesc des pe Internet, în special pe Facebook, de tot mai multe grupuri, comunităţi virtuale şi pagini care promovează ateismul. După cum sunt concepute şi după nivelul la care abordează acest subiect delicat, par a fi nişte puşti teribilişti mai degrabă, decît nişte propagandişti autentici. 

Vă loviţi de ele? Să înţeleg că nu le cauţaţi dar vă apar în news-feed? Sau în secţiunea de reclame a FB? Well…ce pot spune? Împăcaţi-vă cu ideea, cam cum ne împăcăm şi noi cu ideea că în rubrica de reclame ne apar tot felul de grupuri de creştini habotnici, care nu au nici un fel de treaba cu realitatea lumii înconjurătoare.

Cât despre modul în care sunt acele pagini / grupuri administrate nu pot să văspun decât că fiecare grup e dedicat unui sector ţintă, aşadar în el veţi găsi postări care să poată fi înţelese de membri, începând de la puşti teribilişti la oameni cu studii superioare, unii chiar in teologie.

Este foarte probabil ca ei să fie manipulaţi de diverse grupuri de propagandişti globalişti, neomarxişti ori satanişti sau măcar să fie inspiraţi de astfel de grupări care acţionează în special în afara României, dar şi în spaţiul virtual şi real românesc.

Sigur … Nu vă daţi seama ce nu e în regulă cu organizaţia dumneavoastră, care promoveaza orice în afara toleranţei, aşa că aruncaţi vina pe câteva organizaţii externe. Mereu e de vină Oculta Satanistă, mereu comuniştii, mereu altceva în afara instituţiei care singură se face vinovată de faptul că tot mai mulţi membri o părăsesc în favoarea unor alte culte sau în favoarea liber cugetătorilor.

Nu. Din păcate pentru argumentaţia dumneavoastră, nu suntem influenţaţi de nimeni şi de nimic. Suntem oameni care gândim cu propriul creier, aşa cum dumneavoastră nu aţi vrea să facem, care vedem neregulile din biserica – instituţie care se vrea una cu toate cele 3 puteri din stat.

Fără să fie specialişti în domeniu şi fără să aibă cunoştinţe temeinice de filosofie, teologie, antropologie, istorie, ezoterism sau psihologie socială, moderatorii acestor comunităţi virtuale încearcă să îi convingă pe ceilalţi, ultilizând într-o manieră naivă argumente “raţionale” şi “ştiinţifice” de faptul că Dumnezeu nu există.

Well … cum să mă exprim, fără să fiu nepoliticos? Unii dintre ei chiar au cunoştinţe serioase în ceea ce priveşte istoria, antropologia, filozofia, psihologia. Dar nu avem nevoie de cunoştinţe în ezoterism. Aia nu e o ştiinţă, e prosteală pe faţă. Şi nici în teologie, pentru simplul fapt ca e extrem de uşor să vezi unde se contrazice singură cartea voastră sfântă, nu ai nevoie de cunoştinţe serioase. E destul să o citeşti. Eu aşa am ajuns ateu.

Căt despre argumente… Câtă vreme acele argumente au o bază stabilă, cu dovezi substanţiale, ele pot fi numite „raţionale”. Ceea ce nu putem spune despre afirmaţiile creştine, care se bazează numai pe o serie de argumente circulare şi pe cele cu apel la autoritate.

Metodele de propagandă folosite constau în postarea de caricaturi sau colaje foto cu mesaje batjocoritoare la adresa religiei şi simbolurilor religioase, diverse citate ale unor celebrităţi şi dezbateri agresive şi pline de insulte cu cei din tabăra opusă, consideraţi ultra-religioşi. Această manieră de exprimare, precum şli multe astfel de materiale, chiar şi numele paginilor, site-urilor şi blogurilor sunt în general copiate sau chiar clonate intergral după altele similare din străinătate, în special din Statele Unite.

Caricaturile pe care le veţi găsi frecvent în acele grupuri nu sunt,  în mare parte, inspirate de exterior. Sunt caricaturi oferite de însăşi măreaţa BOR, care face ce face şi ne mai dă câte un subiect de discuţie, o dată la săptămână, fie prin Daniel Ciobotea, fie prin alţi reprezentanţi în sutană.

Cele legate de religie, de simbolistica voastră, sunt foarte uşor de cules din cartea sfântă. Aşa cum voi vă kpermiteţi să luaţi în râs orice altă religie sau cult, pentru că nu aparţine de voi, aşa ne permitem şi noi. Voi sunteţi atei, pentru 99% din religii. Noi … mergem cu un zeu mai departe.

Dezbateri agresive cu ultra religioşii au loc numai atunci când aceştia din urmă ajung în grupurile de atei, văd care e situaţia şi insistă să facă prozelitism acolo. De ce nu se ţin deoparte?

Pe lângă faptul că existenţa lui Dumnezeu nu este o problemă care se poate soluţiona folosind ştiinţa şi raţiunea, aceşti propagandişti naivi nu înţeleg că pun total greşit problema. Credinţa există fie că admitem acest lucru sau nu. Însă nu este esenţial să ştim dacă *Dumnezeu există sau nu*, ci dacă *omenirea are nevoie sau nu de credinţa în Dumnezeu*!

Well… Deja punem problema un pic diferit. Hai să o luăm de la final: are oare nevoie omenirea de un Dumnezeu, cum îi spuneţi voi?

Nu. Clar nu. Mai ales dacă e să ne uităm în spate, la ceea ce a facut religia din umanitate, la numărul enorm de victime cauzat de luptele religioase.

Nu. Când ne uităm în trecut şi vedem cât de tare ne-a tras înapoi religia când vine vorba de progresul ştiinţific. La câţi oameni de ştiinţă au trebuit să se ascundă de ochiul bisericii pentru a-şi duce la bun sfârşit cercetările. La câţi au murit executaţi de biserică, pentru că îndrăzneau să contrazică dogma.

Cât despre demonstraţia ştiinţifică că nu există D-zeu … Voi puneţi acest nume în tot ceea ce nu vă explicaţi după mintea voastră obtuză. Şi cu fiecare descoperire în parte, numărul acelor locuri se diminuează. Pe zi ce trece locul ocupat de D-zeu e tot mai mic, pentru că stiinţa vă explică tot mai multe. Cât de mult acceptaţi voi? Aia e o altă problemă ce nu o mai putem noi rezolva.

Haideţi să ne imaginăm că ateiştii, manipulaţi de sataniştii globalişti şi neomarxişti îşi realizează idealul şi în viitor nu va mai exista credinţa în vreun zeu sau Divinitate. În acest caz, cine va fi cea mai puternică şi evoluată fiinţă de pe planetă?! Evident omul. Omul va deveni “măsura tuturor lucrurilor”, aşa cum îşi doreau sataniştii iluminişti din Epoca Renaşterii.

Exact aşa şi trebuie, pentru că aşa e normal. Omul va fi măsura tuturor lucrurilor. Omul să poată decide, prin liberul arbitru, dacă ceea ce face e bine sau nu. Şi să îşi asume consecinţele faptelor lui. Să nu mai fie nevoie de un zeu imaginar care să îi stăpânească omului dorinţele criminale. Ci el, din compasiune şi înţelegere, să şi le oprească. Ăsta era idealul iluminiştilor. Ăsta e idealul nostru.

Priviţi, vă rog, statisticile. Ţările cu cea mai mare pondere de religioşi sunt şi ţările cu cea mai mare rată de infracţionalitate. Oare asta chiar nu îţi spune absolut nimic? Atunci e grav.

Dar dacă omul este stăpânul lumii, evident că va exista şi o ţară, uniune sau imperiu care va fi cea mai puternic/ă de pe pământ. Prin urmare vom avea şi un popor care va fi cel mai puternic din lume, devenind “poporul ales” sau “rasa superioară”. Mai mult decât atât, conducătorul acelui popor va fi “cel mai puternic om de pe planetă”.

Deja aberăm. Fără pic de graţie. Idealul acelor „satanişti”, cum le spuneţi dumneavoastră, nu era să instituie un regim dictatorial pe întreaga planetă. Nu era să se lase conduşi de uun maestru păpuşar. Idealul lor era ca fiecare om să se conducă singur şi împreună să contribuim la o societate care să ne ofere tuturor posibilităţi după capacităţile fiecăruia.

Acum ,deja toată lumea ştie că, chiar şi cel mai puternic om de pe planetă, este doar o marionetă, dirijată de cei care deţin cu adevărat puterea, fie ei societăţi secrete, bancheri triliardari sau corporaţii transnaţionale. Deci cei mai puternici oameni de pe planetă vor fi câţiva satanişti foarte bogaţi, din “rasa superioară”, care se vor crede “dumnezei pe pământ”.

Am elaborat mai sus care sunt idealurile umaniştilor. Nu mai are rost să vă contrazic prea tare. Ţin doar să vă amintesc că istoria ne-a mai dat oameni care se considerau zei pe pământ, şi nu s-a sfârşit bine pentru ei. Iar cei care au supravieţuit, nu depindeau de nici o clică de bancheri sau societăţi secrete. Aveaţi cândva, ca lider de partid, un doctor in istorie şi teologie. Vă poate el explica mai multe legat de acest subiect.

Şi ce face omul atunci când se crede “dumnezeu pe pământ”? Păi dacă e “dumnezeu” şi nu e nimeni mai tare decât el, înseamnă că poate să ucidă pe oricine şi oricât de multe persoane, poate comite cele mai mari atrocităţi şi porcării imaginabile, va putea distruge chiar întreaga lume, fără să aibă nicio teamă, ba chiar va avea parte de o mare satisfacţie făcând toate acestea.

Chiar e absolut necesar să ne învârtim în jurul cozii? Că tocmai aia am vorbit mai sus. Sau … da! Discursul dumneavoastră este atât de previzibil încât nici nu a trebuit să îl citesc până aici, că am şi scos argumentele la vedere, intuind ce aveaţi de gând să spuneţi.

O să vă rog să citiţi mai sus, legat de idealurile umaniştilor şi iluminiştilor. Ca nu mai are rost să repet.

La fel şi în cazul oamenilor de rând, cine va mai putea institui şi aplica principiile şi normele morale, aşa cum cred ateiştii? Adică, oameni vor fi buni din convingere, pentru că “un om poate fi bun şi fără Dumnezeu”? Nu cred. Mai degrabă oamenii vor fura, înşela, ucide sau se vor lăsa pradă desfrâului şi abuzurilor, pentru că nu va mai exista o forţă deasupra lumii care îi va judeca şi îi va sancţiona, după faptele lor, ci doar legea omenească, care poate şi foarte uşor ocolită, înşelată sau încălcată, dată eşti suficient de abil.

Cine va mai aplica principii morale? De când are morala ceva cu legea iudeo-creştină? Morala s-a născut înaintea creştinismului şi va trăi mult după el. Pentru că e născută din nevoia omului de a-şi proteja societatea în care trăieşte şi pe membrii ei. Şi variază enorm, de la civilizaţie la civilizaţie. Ce era moral în a arde pe rug oamenii în perioada inchiziţiei? Ce e moral în a ostraciza oamenii care nu sunt de aceeaşi culoare, orientare sexuală, ideologie politică, ca şi dumneavoastră? Dacă aţi trăi în orientul mijlociu, unde să fiţi executat pentru că sunteţi creştin, vi s-ar părea moral? Pentru că celor de acolo li se pare foarte normal să o facă.

Vor exista legi care să îngrădească bunul plac al unora. Vor exista legi umane, care vor pedepsi ceea ce nu se încadrează în cutumele societăţii. Şi cei ce le vor încăşca vor primi pedeapsa imediat, nu ne vom ruga unei închipuiri să îi pedepsească, pentru că e clar şi acum că nu o va face. Cât despre pedepse iluzorii, după moartea făptuitorului, alea nu sunt nimănui de folos, pedepsele existând ca să constituie un exemplu pentru cei ce se gândesc să încalce legea.

De fapt, omenirea a mai traversat, în urmă cu multe mii de ani, o astfel de perioadă, în care cei care conduceau popoarele se credeau ei înşişi dumnezei pe pământ, iar viaţa unui om nu valora mai nimic.  Dar ştiţi cum se numea acea perioadă?! Epoca sclavagistă! Deci asta vreţi măi ateiştilor, să ne întoarcem la epoca sclavagistă???

Exact. Omenirea a mai traversat o perioadă ca aceea. Nu, nu se numea Era sclavagistă. Se numeşte Ev Mediu, în manualele de istorie. Dar denumirea engleză spune multe despre aceea perioadă: „Dark Ages”. O perioadă în care nişte domni numiţi de alţii se credeau zei pe pământ şi se comportau ca atare. Era perioada în care religia, a carei apologie aţi făcut-o până acum, a fost la apogeu. Şi da, pentru acei oameni viaţa altora nu valora nimic, dacă luăm în calcul sutele de mii de victime ale Sfintei Inchiziţii Spaniole, indiferent de cât de valoroasă era găndirea persoanei. Aşa am pierdut genii precum Giordano Bruno, Nicolaus Copernic si alţii.

Corectură asigurată de Şcoala Pentru Zombi. Mulţumiri.