Joaca de-a adminul pe FB !!!

O sa va povestesc azi, ca oricum nu am altceva mai bun de facut, despre o perioada scurta, de la inceputul anului. Perioada cat un ateu, militant, inversunat impotriva oricarei forme de religie, a ajuns sa administreze un grup de crestini depe imensul FaceBook.

Nu am ajuns acolo pentru ca am vrut. Sau pentru ca am dovedit sau lasat sa se inteleaga in vre-un fel ca as vrea sa ma apuc de pupat iar icoane sau de inaltat rugi fierbinti pe la coltul bisericilor. Am ajuns admin pentru ca grupul respectiv m-a ales. Si asta fara ca eu sa ma auto-propun, ci fiind propus.

Si in perioada cat am stat acolo ca admin nu am facut decat sa imi intaresc opinia ca mai toti reprezentantii crestinismului sunt niste ipocriti. Si nici macar nu stiu sa fie ipocriti cu scoala. Pe fata se pastra un dilog destul de civilizat, oarecum in limitele unui foarte larg bun simt. Dar in privat … situatia se schimba.

Ceea ce nu am inteles si, poate, nu voi intelege nici o data, de ce ma numeau oamenii satanist. Pentru ca, din ce imi amintesc, definitia cuvantului ateu inseamna lipsa oricarei divinitati, fie ea rea sau buna.

Dintre cei cunoscuti acolo, in mijlocul lor, mi-au ramas in cap numai vreo doi – trei, care s-au deosebit, fie prin naivitate fie prin ipocrizie, fie pur si simplu … prin felul lor de a vedea viata.

David Nicolae

Un tip deo cultura biblica mare dar cu o idoielnica cultura istorica. De o ipocrizie mult prea la vedere pentru a fi catalogat ca pervers. A fost unul dintre cei care a ridicat tot grupul in capul creatoarei lui, dupa ce am renuntat la functia de admin. Asta pentru ca a avut alaturi alti 2, unul mai fatarnic ca altul.

Corina Caba

O fiinta pe care nu am inteles-o nici o data dar cu care am avut destule discutii ciudate. Nu voi putea intelege in ruptul capului cum poti admite existenta si valabilitatea fosilelor gasite de paleontologi, sa stii cum functioneaza stiinta fornzica si datarea cu C14, si totusi sa ramai crestina, neclintita pe pozitie.

Mariana Mary

O femeie dulce, dar mult prea naiva. Declarata crestina, are mari lacune in ceea ce priveste cartea ei de capatai. Orinu a citit-o, ori nu si-a dat interesul sa o memoreze, macar partial. In rest, o fiinta adorabila prin naivitatea si increderea pe care o acorda oricui, fie ca acel om a castigat sau nu aceea incredere.

O sa ma folosesc de o permisiune a ei, desi i-am spus ca discutiile cu ea sunt confidentiale, si o sa pun aici mesajul princare si-a luat la revedere de la mine, cand am iesit din grup:

„ce pot sa spun?esti un baiat minunat. Pacat ca ai iesit sper ca putem ramane prieteni si mai sper ca ma poti intelege cat tin la voi si cat va respect. Vreau sa-ti multumesc pt tot, stiu ca pt mine ai stat pe grup, pt ca tii la mine”

Sunteti niste oamnei buni, cu suflet mare si corecti. Iar pt jignirile fratilor aduse tie, esti bun si nu ripostezi

SPER CA SUNTEM PRIETENI !”

A fost o experienta interesanta. Desi am avut nevoie de cantitati infinite de rabdare, in discutiile cu ei. Unii dintre ateii cunoscuti mie m-au facut des masochist.

Si cam atat despre unii crestini. Mai vb noi.

Anunțuri