Moartea chiar dauneaza. Doliul meu

Sunt orele 02:00, in dimineata zilei de 3 Februarie 2011, cand scriu textul asta intr-un fomat Word pentru al copia mai incolo. Acum cca 10 min am aflat ca una din matusele mamei mele a refuzat sa mai infrunte boala si varsta. Avea 87 de ani si o lista de boli.

Unii se pot intreba de ce e asa de importanta o matusa a mamei. Simplu: a fost femeia la care am gasit sprijin oricand, la orice ora. Si nu numai moral. Atunci cand m-am certat cu dementul de taica-meu, un alcoolist dobitoc si violent, crestin practicant de altfel, si a trebuit sa plec din casa, la ea am stat vreme de un an de zile. Am tinut la ea enorm. In noaptea asta a refuzat sa mai lupte.

Pana la urma Dumnezeul la care s-a rugat o viata intreaga se va dovedi o iluzie. Dar nu asta e ideea. Ci faptul ca eu, de dragul familiei, va trebui sa mai suport o data toate acele ritualuri prostesti, in care nu conteaza decat ce spun rudele si nu respectul pentru cel ce a incetat sa mai existe. De asta am hotarat ca voi fi incinerat.

Mi-e greata sa aud iar toate babele de prin vecini comentand de cat de frumoase au fost prosoapele de la prapuri, cat de mari au fost colacii, ca erau canile de pe la fantani din tabla si nu din ceramica, etc, samd.

Vorba unui coleg de prin blogosfera: Moartea dauneaza grav sanatatii, sanatatii celor din jur, care trebuie sa suporte toate aceste rahaturi.

Anunțuri