Atei la biserică

images

Exista un lucru legat de nunti care este de natura sa ma nedumereasca. M-am gandit la asta, reactualizandu-mi intrebarile, pentru ca urmeaza sa particip la o asa-zisa „nunta de atei”.

Ce inseamna concret asta? Inseamna ca nu va exista o ceremonie religioasa, nu se va merge la biserica, iar singurele juraminte rostite vor fi cele compuse de cei doi miri, in concordanta cu propria lor viziune asupra casatoriei. Stiu ca nu a fost tocmai usor de organizat o astfel de nunta, mirii au avut de luptat cu reticenta parintilor si a rudelor. Ca mai mereu cand apare ceva impotriva curentului, drumul nu e fara obstacole. Insa nu despre asta vreau sa va vorbesc.

Daca stau sa ma gandesc cunosc mai multe persoane pe care gandul unei divinitati atotputernice, care promite viata vesnica dupa faptele de aici, le face sa zambeasca ironic. Cu toate acestea, aceleasi persoane au spus „da” in fata unui altar si au promis sa se inmulteasca precum Rahela. Nasii le-au tinut lumanarile, iar mai tarziu copiii lor au scufundati de trei ori in cristelnita, primind intrarea in randul unei comunitati careia parintii ii neaga ratiunea de a fi. Paradoxal, nu? Daca au avut un deces in familie, au organizat si pomeni, parastase si toate cele necesare unei sederi confortabile a decedatului pe lumea cealalta. Altfel, cand iesim la o bere si cand plecam in vacanta, deplangem impreuna ignoranta multora din membrii bisericii, iar ei devin cele mai rationale persoane, adepti ai evolutionismului si inchinandu-se mai degraba oamenilor de stiinta decat zeilor din ceruri, manifestandu-si dezaprobarea fata de un intreg set de credinte si ritualuri, traditii si superstitii de a caror raspandire nu de putine ori, chiar preotii sunt cei responsabili.

Cu toate acestea, asa-zisele momente cruciale ale existentei lor i-au prins in fata unui altar, in compania unei sutane si sub umbra crucii. Asadar, mi se pare legitima intrebarea mea: ce cautati in Biserica, de ce apelati la serviciile ei si ale slujitorilor ei daca scopul vostru nu este unul pur turistic si nu sunteti acolo pentru a afla mai multe despre tehnicile picturii murale?

Cel mai des e vorba de menajarea parintilor. Cum majoritatea celor apropiati sunt – cel putin la nivel declarativ – credinciosi, tanarul cuplu alege sa le protejeze acestor viziunea idilica asupra lumii. Cei doi isi ascund uneori propriile credinte, alteori le afirma, insa le minimalizeaza importanta, neactionand in conformitate cu ele ceea ce-i face pe cei varstnici si traditionalisti sa creada ca e vorba doar de o fronda a tineretii, de un capriciu care va trece cu siguranta.

Destul de curios, de foarte multe ori, familia insasi tine mai mult la niste forme decat la fond in sine. De pilda, este foarte posibil ca mama unei mirese sa fie mai scandalizata de faptul ca fiica ei refuza valul – in urma unui capriciu al modei (nu-i place cum ii sta, considera ca aerul lui vetust nu se asorteaza cu rochia mult prea avangardista, il considera greoi si incomodant etc) decat de, sa zicem, avortul pe care l-a facut anul trecut. In ochii bisericii, conteaza mai mult o carpa decat ceea ce preotii ei numesc „uciderea de prunci”? De asemenea, se prea poate ca soacra sa fie mai speriata de gura lumii decat de lipsa de credinta a fiului care refuza binecuvantarea unui preot.

Asadar, slabiciunea exista in ambele tabere, in barcile ambelor generatii exista un motor care merge in gol. Mirii care, desi adulti, nu au puterea de a-si impune propria viziune asupra ceremoniei pe care o doresc, ceremonie care trebuie sa oglindeasca modul lor de gandire, modul lor de a concepe viata, iar parintii, pe de alta parte, care sunt dispusi sa treaca cu vederea cu dezarmanta usurinta anumite derapaje de fond, nu insa si pe cele de forma. „Atei, atei, dar ce-i costa sa faca nunta la biserica?”.

Ateismul, cel putin la noi, prinde radacini de cele mai multe ori in adolescenta, in urma unor lecturi si informatii, care arunca samanta indoielii in mintea tanarului. Sunt rarissime cazurile in societatea noastra, spre deosebire de tarile nordice, de exemplu, cand un copil este educat in acest spirit de parintii lui. La noi, in majoritatea cazurilor, copiii invata de la bunici sa-si spuna rugaciunile si sunt domesticiti intru frica lui Doamne-Doamne. Asa stand lucrurile, cei care se declara atei in mod deschis si argumentat sunt priviti ca ciudatenii sau, mai rau, ca exponentii unei existente amorale, decadente. Mai conteaza faptul ca in tarile nordice, unde exista cel mai mare numar de persoane care se declara ca atee sau agnostice, rata infractionalitatii este la cele mai mici cote din lume? Ceea ce dovedeste, statistic, ca persoanele religioase nu sunt neaparat si morale.

Daca ati fi atei, cum ati proceda? Ce ar mai insemna pentru voi o ceremonie religioasa? Cum v-ati motiva fata de voi insiva aceasta optiune?