Ateism in secolul XX

Ateismul lanseaza fara sa vrea cele mai multe intrebari pe masura ce isi dezvaluie, nu caducitatea, ci limitele desigur, iar religia in sine nu devine o intrebare sau o problema pana nu este posibil ateismul.

Ateismul secolului XX, prin incercarile lui Durkheim sau Webee nu prea a avut prin ce sa fie inlocuit pentru ca se confunda cu coexistenta unor puncte de vedere presupuse ca fiind anagoniste: credinta si ateismul. Astfel pornind de la ratiuni diametral opuse, indiferenta si pasiunea, apartenenta si exterioritatea, ostilitatea si adeziunea se regasesc in slujba aceleasi negari a elementului religios in istorie. Se poate banui astfel amploarea si dificultatea unei astfel de sarcini, piedica care trebuie inlaturata fiind dubla. Nu este suficient sa contest reconstituirea apologetica, dictata de interesele credintei, care, pentru a salva perpetuitatea transistorica a lui Homo Religiosus, relativizeaza pe cat poate legaturile sale cu contextul si dependenta sa fata de el.

Trebuie in acelasi timp sa ne lepadam de iluzia in care ne afunda ateismul, impunandu-ne sa gandim intr-un mod spontan ca adevarul despre dinamica colectiva se prezinta separat si mai presus de aceste emanatii fantasmagorice, care spun poate foarte multe despre psihologia profunda a spetei umane sau despre mecanismul salbatic al gandirii, dar poate putine despre natura legaturii sociale sau despre motorul real al istoriei

„Religia este geamatul fiintei doborate, sufletul unei lumi lipsite de inima, si spiritul unei lumi lipsite de spirit. Ea este opium pentru popoare.” (K. Marx)

Nimeni nu contesta acest rol al religiei. Ea il joaca si il va juca in viitor, mult timp de acum incolo pentru simplul fapt ca ea prospera in conditii de saracie si ignoranta. Problema este sa stim daca acest adevar psihologic epuizeaza sau nu natura sa. Secolul XX a fost o adevarata calatorie in timp, datorita zborurilor in spatiul cosmic iar etimologia a revolutionat multe probleme fundamentale. Societatile fara stat sunt poate cu totul altceva decat propriile noastre societati in stare embrionara si conceptul marxist de comunism primitiv, lipsit de plusvaloarea pe care sa si-o insuseasca, este fara indoiala prea sarac pentru a explica complexitatea lor sociala si politica.

„Ideile religioase, care se pretind dogme, nu sunt o ramasita a experientei sa rezultatul final al reflexiei: ele sunt iluzii, implinirea celor mai stravechi, celor mai puternice, celor mai presante dorinte ale omenirii, secretul fortei lor este forta acesto dorinte.” (S. Freud)

Oare cinne poate nega extraordinarul bun simt al lui Freud? Pentru ca functia ideologica de opium al popoarelor nu exclude nicidecum functia sociala a religiei, functia psihologica de regresie infantila nu explica in profunzime semnificatiile credintei sau ale atitudinii religioase a individului. Nu putem nici in aceasta privinta decat sa schitam cateva intrebari si directii de cercetare.

Prin inventarea psihanalizei ca practica terapeutica, Freud pare sa rastoarne ordinea lucrurilor, pentru ca „bolnavul” este cel care trebuie sa se constituie in subiect prin vorbire si pornind de la acest proces al limbajului, care nu este imediat somatic, el trebuie sa recapete sanatatea globala. Una din notiunile cheie al psihanalizei este cea de impulsie. Ea este „un fel de reprezentant psihic al excitatiilor, izvorate din interiorul corpului si ajungand la psihism, ca o masura a exigentei muncii impuse psihismului datorita legaturii sale cu corporalul.” Psihanaliza incearca sa arate ca trupul si sanatatea nu sunt decat o maniera de a vorbi despre suflet. Ea s-a nascut si dainuie datorita unui pariu pe libertatea umana, intotdeauna succeptibila de a fi restabilita, a subiectului asupra lui insusi si a lumii sale.

Constructorii de catedrale din trecut doreau, fara nici un dubiu, sa realizeze ceva frumos. Dar ceea ce noi vedem azi ca arhitectura ei considerau un loc de proslavire, veneratie, de rugaciune. Datorita unora ca Marx, Freud, Nietzsche si Einstein am ajuns astazi sa avem un concept clar de arta, pentru ca avem conceptul de artist.

Cred ca nu putem incheia ai bine decat cu ceea ce spunea candva Malraux: „Lumea artei noastre este lumea in care un crucifix roman si statuia egipteana a unui mort pot deveni opere prezente … Nici o civilizatie anterioara civilizatiei noastre nu a cunoscut lumea artei creata de artisti pentru ca ideea de arta nu exista”

Anunțuri

12 gânduri despre „Ateism in secolul XX

Adăugă-le pe ale tale

  1. De acord cu tot ce spui,dar ma intreb:daca religia este un drog (opium),deci creaza dependenta,dece antidotul (gandirea logica),nu a avut efect asupra multor oameni de stiinta,care nu se prefac numai ca cred (poate doar intr-un fel mai particular)? Nu crezi ca principalul vinovat este frica omului de moarte,acesta necunoscuta implacabila pe care religiile o „rezolva” dupa dorinta umana? Pana cand nu ne vom pregati sa rezolvam aceasta problema fara teama.cred ca si cel mai mare necredincios in D-zeu (sau D-zei),in ultimile clipe ale vietii,va nutrii o speranta in viata de apoi.Un mare fizician,Frank J.Tipler,aproape ca a rezolvat aceasta problema,in mod stiintific.

    Apreciază

  2. Ok dar daca nu e rezolvata, nu o putem sustine. Nu popti sustine ceva nedovedit. Cand va fi dovedit ca exista voi crede si eu.

    Apreciază

  3. „Dacă-mi prelungeşti viaţa cu 6 luni, îţi dau jumatate din averea mea, iar de nu, să ştii că eu la dracu mă duc şi te iau şi pe dumneata.” Voltaire (1694-1778) – spunandu-i doctorului ce il ingrijea pe patul de moarte.

    VOLTAIRE, celebrul batjocoritor, a avut un sfârşit îngrozitor. Infirmiera care îl îngrijea a spus: „Pentru toţi banii Europei nu vreau să mai văd un necredincios murind!” El a strigat toată noaptea după iertare.

    DAVID HUME, ateul, a strigat: „Sunt în flăcări!” Disperarea sa constituia o imagine groaznică.

    NIETSCHE, un filozof german, considerat de unii drept cel mai mare exponent al ateismului, a murit nebun. La 16 ani a scris unui prieten despre Iisus: „Ştiu că dacă nu Îl găsesc, nu voi primi răspuns la viaţa mea.” Iar la sfârşitul vieţii a spus: „Vai de cel ce nu are patrie.”

    Oamenii nu pot nega ceea ce Dumnezeu a pus in ei. Poate nu vrem noi sa constientizam si inabusim voit constiinta noastra pentru a nu ne intuneca mintea. Sa crezi ca totul a aparut din nimic este o absurditate. „Ceva” a fost la inceput. Si acela este Dumnezeul care a creat totul.

    Oamenii celebrii de mai sus, toata viata au negat ceea ce constiinta lor le spunea. Cand s-au apropiatd de moarte au vazut ca au gresit.

    Toti vom muri.

    Apreciază

  4. @Pyky: Rămânând pe tărâmul metaforelor: unele droguri creează daune permanente.
    Cât despre Frank J.Tipler… Povestea lui cu Punctul Omega are tare mult o aromă de Ultima Întrebare asimoviană transpusă în limbajul fizicii teoretice.

    Apreciază

  5. @claudiu:chiar tre sa ma comport in timpul vietii ca o muribunda nebuna?sau aia sunt legati de mine in vreun fel ai sa ajung ca ei? de ce e relevant pt mine ce-au facut aia in ultimele clipe, si nu ce-au facut toata viata?

    Apreciază

  6. @fecioaramaria
    Viata ta nu se poate asemana cu viata acelor oameni, dar este un lucru ce ti se va intampla in viata, asa cum s-a intamplat si lor, iar acela este moartea. Nu spun asta ca sa te comporti ca o muribunda. Traieste-ti viata, la fel fac si eu, la fel au facut si ei, dar dupa moarte spune Biblia ca va veni judecata cand fiecare om va fi judecat dupa faptele lui. In America, din ’90 pana azi sunt 200.000 de criminali care inca sunt in libertate. Ei cand vor primi dreptatea??? Poti sa spui ca nu te intereseaza, dar pune-te in locul celor care i-au pierdut pe cei dragi, ei vor dreptate si omul nu o poate face… statisticile o arata. Dar Dumnezeu nu ii va pedepsi numai pe criminali ci si pe cei care comit adulter si pe mincinosi si pe hoti, Biblia spune ca partea lor este in iazul care arde cu foc si cu pucioasa. Nu judec pe nimeni, eu cred ca am incalcat toate cele 10 porunci ale lui Dumnezeu, dar in Iisus Hristos poti primi iertarea pentru toate pacatele tale si asta mi s-a intamplat mie. Fiul lui DUmnezeu a luat plata pentru pacatele mele, adica moartea. Iisus a inviat si este viu. Oricine se pocaieste (se intoarce din pacat) si crede ceea ce a facut Iisus, are viata vesnica. Si adevarul , spune Iisus, va va face liberi.

    Apreciază

  7. Adevarul te face liber … Daca ai sti ce liber ma simt de la 14 ani incoace … de cand stiu ca nu tre sa ma mai rog de un nene inexistent sa imi indeplineasca nush ce dorinte, ci mi le indeplinesc singur, cand si cum pot.

    Apreciază

  8. Nu vreau sa te contrazic. Dar expresia „sa imi implineasca nush ce dorinte” o are tot romanul in cap. De ex. se duc la moaste ca sa aiba noroc, isi pun icoane pe pereti ca sa le mearga bine, pupa icoanele pentru acelasi motiv, spun ca se roaga la Dumnezeu ca sa aiba iarasi noroc. E normal sa vezi apoi oameni care nu vor sa mai creada ca exista Dumnezeu. Pentru ca iarasi spun…. oamenii nu mai citesc Biblia (mai putin ateii care o citesc ca sa aiba ce contrazice), si prin urmare isi fac in mintea lor un concept al lui Dumnezeu care nu are nici o legatura cu Dumnezeul pe care il descrie Biblia si pe cel care il stiu eu.

    Dumnezeu trebuie abordat in felul in care EL o cere, asa cum nu te poti duce la cineva in vizita asa cum vrei, sau nu poti sa te intelegi cu o anumita persoana pana nu exista si din partea ta renuntare.

    Inca ceva. Sunt curios cum ai ajuns sa nu mai crezi ca exista Dumnezeu la varsta de 14 ani. Cum ai ajuns la cunostinta asta? M-ar interesa daca ai vrea sa imi raspunzi.

    Apreciază

  9. E simplu, chiar si la 14 ani, sa ajungi la concluzia asta. Unii ajung la ea chiar mai devreme. Tot ce trebuie sa faci e sa citesti o carte de astronomie, de exemplu, si sa te duca bibilica.
    Bun, ateii geniali mor nebuni. Dar ei innebunesc spre sfarsitul vietii. Prefer asa, decat sa ma amagesc singura (forma de nebunie) toata viata.

    Apreciază

  10. @Duchess Atreides „Tot ce trebuie sa faci e sa citesti o carte de astronomie, de exemplu, si sa te duca bibilica.”

    Deci si tu crezi ca totul a fost creat din nimic. Asa te duce bibilica?

    Apreciază

  11. Cum am ajuns la 14 ani sa nu mai cred ???
    Simplu: totul a inceput cu o boala a mamei mele, cand umblam pe la popi sa o scape de cutit si in loc sa stau langa ea in spital am stat sub patrafirul popii. Dupa operatie am inceput sa imi pun anumite intrebari. Si am ajuns la concluzia de azi.

    Apreciază

Mulțumim pentru feed-back.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: