Femeia, copiii si boul crestinotard

Reiau tema asta, ceva mai veche, doar din cauza unei povesti pe care am aflat-o acum cateva ore. Poate o sa v-o spun, daca o sa primesc acceptul uneia dintre parti, intr-un alt post.

In Romania ultimului deceniu a inceput sa iasa la iveala adevarata fata a familiei, a valorilor familiei, asa cum sunt ele propovaduite de Biserica ortodoxa prin ai ei reprezentanti. Si unul dintre cele mai urate lucruri care au iesit la suprafata a fost violenta domestica, savarsita la indemnul duhovnicilor si acceptata de femei in tacere ca urmare a unei educatii religioase stricte.

Si culmea, desi toate raportele vorbeau de o crestere alarmanta a cazurilor violenta domestica cunoscute de autoritati, biserica, prin reprezentanti de „seama” cum ar fi Pr. Cleopa, Pr. Galeriu si altii a cultivat mai departe aceea obedienta oarba a femeii in familie.

„Uite ce, le-am zis. Cat ar fi femeia de invatata, trebuie sa fie supusa barbatului. Ca barbatul este cap al femeii si Hristos cap al barbatului. In ordinea asta este ierarhia in familie.” Pr. Cleopa.

In urma unor astfel de invataturi multe femei au ajuns fie la suicid fie la a capata o condamnare pentru omor. Totul bazandu-se pe invataturile unei carti de povesti vechi de mai bbine de 2 milenii, Biblia, care spune ca femeia e facuta din coasta barbatului, drept pentru care e inferioara.

Am mai scris intr-un articol mai vechi o poveste despre una din multele femei condamnate pentru omor, din sistemul justiei romane, dupa ce au suportat ani de teroare. Cuvintele ei, citate dintr-un interviu: “A venit si mi-a pus mana brusc pe umar. De frica m-am intors si am lovit. Eram in bucatarie.”.  E vorba de Anastasia, catolica practicanta, care azi e probabil libera, undeva in tara, dupa ce a trebuit sa execute ani de inchisoare la Penitenciarul Targsor pentru ca si-a omorat sotul ce o teroriza de 15 ani.

Si multe dintre cele ce inca nu au ajuns sa injunghie de frica sau in legitima aparare nu pleaca totusi. Pentru ca de acasa au fost educate in spiritul si litera legii crestine. Iar aceasta spune clar: Matei (19, 6): „Ceea ce Domnul a unit, omul să nu despartă”. Si tot acei mari duhovnici, pe care multi creduli ii iau de mari invatati, sfatuiesc femeile sa isi duca crucea lor si sa suporte. Si il voi da exemplu aici tot pe acelasi Pr. Cleopa: „În ce condiţii este admis din punct de vedere canonic divorţul între doi soţi? Răspunde Părintele Cleopa, – căsătoria este indisolubilă. Dar sunt câteva excepţii: în caz de adulter sau preacurvie persistentă, apostazia unui soţ, intrarea unui soţ în monahism, decesul unui soţ.”

Nici unul din asa zisii mari duhovnici ai natiunii asteia parlite nu se gandeste la consecintele din viitor. In mai toate cazurile din acele familii ies 3-4 copii. Copii care, in urma atacurilor si abuzurilor, au ramas cu traume ce nu se vor estompa o viata intreaga. Ba mai mult, ei vor urma exemplul oferit de parinti. Fetele vor suporta orice pentru ca asa spune popa, pana cand vor sfarsi la puscarie sau in mormant. Baietii vor deveni niste imbecili crestinotarzi, buni numai sa isi invineteasca copii si nevestele, pentru ca asa a facut tata cu mama si asa tre sa fie, ca asa e traditia. Si avem acum o familie. Generatia urmatoare trei, cealalta generatie noua familii.

Si uite asa incet incet ajungem, in urma invataturilor oferite de diversi indivizi ce isi aroga titlul de preot si care nu au mai multa minte decat a copilei mele de 5 ani, o natiune de tampiti si intoxicati, buni sane luam nevestele la ucis cu cablul de la telefon pentru ca a pierdut echipa favorita meciul, pentru ca s-a incalzit berea cat am fost la baie, etc.

Sincer … m-am tot saturat sa vad cum toata lumea ii pupa intre bucile moarte pe niste senili cu rang de duhovnici. Si as vrea sa reactionez cumva. Dar traiesc intr-o tara de crestinotarzi. Si risc sa mi se urce lumea in cap, ad literam, daca spun ceva pe strada de vreounul dintre ei. De aia am decis sa divortez. Sa nu imi supun copilul la abuzurile de care vb. Aveti grija, in special femeile: cand folositi copii, ca scuza pentru a ramane langa cate un dobitoc cu doua picioare si creier de berbec, ganditi-va daca copiilor le e mai bine cu adevarat cu el sau fara el in preajma. Ca e o scuza penibila si uneori cu niste consecinte dezastruoase.

Iuda, fratele nostru oropsit

Si din nou despre Iuda Iscariotul. Cel ce zice-se ca l-ar fi tradat pe Iisus.

Matei cap. 26 Versiunea BOR

49 Îndată, Iuda s-a apropiat de Isus şi I-a zis: „Plecăciune, Învăţătorule!” Şi L-a sărutat.
50 Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Atunci oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus şi L-au prins.
51 Şi unul din cei ce erau cu Isus a întins mâna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea.
52 Atunci Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri.
53 Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?
54 Dar cum se vor împlini Scripturile care zic că aşa trebuie să se întâmple?”

Vinovatia in religie … !!!

In terminologia crestina nu este folosit termenul de vinovatie. I se spune penitenta, smerenie, umilinta. Este unul din criteriile de baza pentru a castiga mantuirea, iar aici, pe pamant, trebuie sa fie o « calitate » nelipsita unui bun crestin.

Numai ca …

Sentimentul culpabilitatii, incertitudinea iertarii unei fapte comise sau a unei vorbe rostite la repezeala este unul dintre cele mai daunatoare pentru sanatatea psihica si pentru randamentul si comportamentul nostru social. Demonstrat stiintific.

Persoanele care au acest gen de incarcatura nu se vor mai comporta firesc pentru ca vor incerca sa analizeze fiecare gest facut, in speranta ca nu vor mai comite aceeasi greseala. Cu timpul insa vor interveni schimbari majore, care in general debuteaza cu o usoara depresie, ale caracterului, ce vor duce incet dar sigur catre psihoza.

La o analiza mai atenta a crestinilor fundamentalisti se vor sesiza devieri si tulburari puternice de comportament, cauzate de sentimente ca anxietatea si vinovatia (smerenia).

Cu toate acestea parintii nu inceteaza a educa coopii in spiritul religiei crestine, pentru ca asa au fost ei educati sau pentru ca asa li se spune ca e bine. Creem asadar, in speranta mantuirii, o noua generatie de clienti ai spitalelor de psihiatrie.

Nu spun ca ar fi o chestie generalizata. Dar ii invit pe cei care cred, si citesc ceea ce scriu eu aici, sa faca un experiment. Numai o saptamana.

Ii voi ruga pe cei ce au curajul, ca timp de o saptamana, sa nu se gandeasca la faptul ca trebuie sa dea socoteala si sa faca tot ceea ce doresc, in limita legii. Practic sa se ghideze dupa urmatorul principiu: „Libertatea ta se intinde pana acolo unde incepe libertatea celui de alaturi.” Astfel nu vor face rau nimanui si nu vor trebui sa dea socoteala nimanui.

Vor vedea la final ca se simt mult mai liberi, odata eliberati de povara smereniei si a sentimentului de vinovatie si vor avea mai mult curaj sa il ajute pe cel de alaturi, pentru ca nu se vor mai gandi ca il supara pe Bau-bau, care poate l-a pedepsit pe cel aflat in nevoie, doar fiindca asa a avut chef. Si nici nu isi vor face rau singuri, lipsindu-se de vre-un ban sau de timp, cand ajuta pe cineva, doar pentru ca sus numitul Bau-bau a ordonat asta. Ajutorul acordat cu forta nu se mai numeste ajutor ci lucru facut la norma, pe jumatate.

Vinovatia distruge. Renuntati la ea si lumea va fi mai fericita si mai sanatoasa.