Dupa cum poate ati citit intr-un post anterior am fost internat o perioada intr-un spital. E unul de boli reumatismale in general dar are si pacienti ce tin de neurologie. Cam ½ din cei internati acolo nu se misca sau o fac foarte greu. Si totusi spitalul are capela in care se tin slujbe de rit ortodox, iar preotul are pretentia nesimtita sa iti misti fundul la capela daca vrei sa ii dai bani.
Intr-o duminica, in jurul orei 9, dupa ce am servit masa, la pat ca nu se putea altfel, am urcat in carucior, ca ma deplasez mai repede, si cu liftul am coborat la parter sa beau cafeaua. Intamplarea face ca drumul pana la automatul de cafea si inapoi la locul de fumat sa treaca prin fata capelei.
A vazut un tanar, cam la 30 de ani paralizat pe jumatatea stanga in urma unui accident cerebral, mergand taras catre capela. Nu m-am putut abtine si l-am oprit. L-am intrebat de ce ? Abia putea merge! Mi-a raspuns ca se duce acolo ca sa se roage pentru iertarea pacatelor. L-am rugat ca atunci cand ajunge inapoi in salon sa ma anunte pentru ca voiam sa discut cu el.
Pe la 12 infirmiera m-a cautat si m-a rugat sa merg la el in salon.
Prima intrebare a fost ce facuse … o crima, un viol, incest. Nu imi puteam inchipui fapta care sa te faca sa cauti atat de mult iertarea incat sa te tarai practic pana sub poala popii. Nu facuse nici una dintre ele. Mai mintise, isi inselase nevasta, chestii de genul asta. Spera insa ca preotul ii va da iertare de pacate si asta il va ajuta in procesul de vindecare.
Asta e doar un caz din sutele de felul acesta care se petrec acolo in fiecare miercuri si duminica, cand are popa program de cantari pe nas.
Cum le poti explica unor oameni atat de spalati pe creier ca de fapt iertarea pentru greselile comise fata de cei ca noi nu ne poate fi data decat de 2 persoane?? De cel fata de care am gresit si, in primul rand, de noi insine.
Sunt greseli pe care cei de langa noi le considera firesti, minore, dar pe care noi, din cauza unei doze mai mari de exigenta pentru propria persoana, nu ni le putem ierta. Si traim cu un sentiment de culpa fata de cel sau cea care a fost victima, desi uneori ea, victima, a uitat ce s-a intamplat dupa 2-3 zile.
Cum poti convinge armatele de credinciosi ca iertarea nu le-o da un nene imbracat in negru care canta pe nas?? Pe el il doare la palarie de greselile noastre si victimile lor. Iertarea ne-o dam noi, atunci cand stim ca am reparat eroarea sau atunci cand ne impacam cu gandul ca nu se mai poate face nimic.
Indulgentele catolice ale Evului Mediu au fost indelung criticate. De ce azi, la 500 de ani, procedam aproape la fel, platind un om pentru iertarea unor greseli ??
