Înmormântarea laică pică prost BOR. No… țeapă.

E lege. De vreo două săptămâni. Parlamentul le dă puțin miros de sushi pe la nas celor din BOR, promulgând o lege care îți dă dreptul să stabilești cum și dacă vei fi înmormântat după ce dai colțul.

În urmă cu două săptămâni a apărut o nouă lege funerară, 102/2014, prin care defunctul poate opta pentru o înmormântare civilă, fără preot, cum vedem şi în filmele americane, alea de box-office, în care personajul principal nu numai că nu moare, dar iese și învingător. În cele mai multe. Și acolo unde moare, învie în continuarea filmului, care, de obicei e făcută de alt regizor.

Potrivit noii legi funerare se pune egal, din punct de vedere legal, între înmormântarea laică și cea religioasă. În cazul primei, organizatorii acesteia stabilesc cum să se desfășoare funeraliile. Asta înseamnă că, dacă în orașul unde ai crăpat nu există alt cimitir decât cel arondat bisericii, popa nu are ce comenta dacă tu vrei îngropat fără prezența lui, și trebuie să îți de o parcelă să îți facă familia garsonieră la subsol. Că altfel intră în scandal cu legea.

Ce înseamnă înmormântare laică? Serios … nu cred că are rost să vă explic tocmai vouă, ăia care citiți blogul ăsta. Am totuși ceva pretenții de la voi. Dar … în caz că s-a rătăcit vreunul care nu știe ce și cum: e fără tipul ăla care seamănă cu ninja, îmbrăcat în negru, de îi zice lumea popă.

La noi, în frumoasa Rumânică, până la începerea Primului Razboi Mondial, s-au înregistrat trei cazuri de liberi cugetători care au optat pentru înmormântarea laică. Vorbim de doctorul Nicolae Zbucu Codreanu (1878), a lui Arghir Parua (1891) şi Gheorghe Anghelescu (1912).

În cazul lui Zbucu Codreanu episcopul ortodox de atunci al Argeșului a încercat să oprească înmormântarea până se face serviciu religios. Că, nu-i așa, era exemplu prost. Cum să nu dai bani la popa la ultima ta ieșire în lume? Dacă se prind și alții și fac la fel? Noroc cu Prefectul de atunci, care s-a opus.

În noua lege funerară se spune că „locul şi modalitatea înmormântării vor fi conforme cu voinţa exprimată în timpul vieții de către persoana decedată, fără nicio modificare a ultimei voințe a acesteia”. Această prevedere e întărită de Codul Civil (2011) unde se specifică faptul că„orice persoană poate determina felul propriilor funeralii şi poate dispune cu privire la corpul său după moarte”. Asta înseamnă, pentru începători, că dacă eu las scris că vreau incinerat și nu are ce căuta ninjalăul la capul meu, aia nu mai poate fi schimbată de nimeni. Până acum familia putea face ce voia cu corpul, dacă ei ajungeau la concluzia că ce ți-ai dorit tu nu e moral. Acu … dacă o fac, riscă să se trezească cu legea pe cap.

Astfel evităm situații de genul Sergiu Nicolaescu unde, la intervenția frumoasei și moralei instituții BOR, s-a iscat un scandal monstru pe motiv că familia l-a incinerat pe regizor. Cu actuala lege în față toți ăia care au protestat atunci împotriva familiei sunt buni de legat și dus la duba băieților cu table pe umeri.

Ce credeți voi că spune biserica ? Oare … „Dacă e cineva care nu dorește să fie înmormântat cu preot, e liber să aleagă şi să spună lucrul acesta. Totul pornește de la semnificația pe care o are moartea pentru fiecare. Un creștin zice că moartea e un alt început, iar slujba oficiată de un preot întregește așteptările răposatului și ale rudelor în viață. Cineva care crede că prin moarte totul se încheie, atunci înseamnă că speranțele vieții sunt deșarte“, afirmă Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului.

Corect … slujba e legată de așteptările celor rămași în viață. Tu? Ai crăpat, 10plm, nu te mai interesează. E vorba de cei ce rămân după tine. Cât despre speranțe? Serios … chiar crezi că ne zbatem atât să ne facem viața mai ușoară pentru că trăim cu gândul la moarte? Speranțele vieții sunt … ia ghici: în timpul vieții!! Nu după ce ești rece și începi să puți. Numa că nu e bine pentru voi să înceapă lumea să conștientizeze asta. Că rămâneți dracului fără objectul muncii.